Noile realităţi geo-politice consemnate la încheierea celui de-al doilea război mondial au adus România în sfera de influenţă sovietică, cu numeroase consecinţe negative. Printre acestea s-a numărat şi sporirea rândurilor emigraţiei politice în Occident, care a ales Franţa ca principala destinaţie, gruparea făcându-se în jurul Casei Române din Paris[1]. Între altele, aceasta dispune de o colecţie de presă care cuprinde şi publicaţiile emigraţiei, necunoscute în ţară (găsindu-se, probabil, doar în arhiva fostei Securităţi). Formată din donaţii de la diverse persoane, colecţia reprezintă un important fond documentar indispensabil pentru orice studiu ştiinţific despre istoria românilor în secolul XX. Datorită dificultăţilor materiale privind spaţiile de păstrare, în anul 2001 o parte a acestor publicaţii a fost donată bibliotecii Institutului Român de Istorie Recentă, la solicitarea directorului Andrei Pippidi[2].

 

Revista de la Paris

Printre titlurile cu caracter religios se numără şi revista Bisericii Ortodoxe Române şi a Casei Române din Paris, editată sub mai multe titluri la începutul anilor 1960. Periodicitatea iniţială s-a dorit a fi lunară. Ulterior, au fost publicate numere multiple sau au intervenit pauze, unele atât de mari încât apariţia a devenit anuală. În primii doi ani de apariţie conţinutul a fost tip magazin în limba română, ulterior numerele devenind tematice şi bilingve (româno-franceze)[3]. Tipărirea se făcea „prin grija Dlui. Dr. Ion Fleşeriu la Madrid, unde sunt şi preţuri de imprimare mai mici, cum şi mai multe tipografii cu caractere româneşti”[4].
Primul dintre aceste titluri – „Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris” – a debutat în ianuarie 1960. Formatul este A4, cu 16 pagini legate prin capsare triplă (ulterior dublă), fără copertă finală. Textul de pe copertă,  dactilografiat pe aceeaşi tip de hârtie din care este realizată toată revista, cuprinde titlul, adresa redacţiei, anul şi numărul apariţiei. 
Cea de-a doua apariţie deschidea o miniserie de trei numere: triplu (26 p.), quadruplu (32 p.) şi, după o pauză de trei luni, unul lunar (28 p.)[5]. Titlul a fost completat cu hramul bisericii, devenind ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”. Nouă este şi prezenţa grafică: pe copertele albe, din hârtie cerată, titlul este şi în limba franceză[6], alături de trei reprezentări ale arhanghelilor Mihail, Gabriel şi Rafael, dispuse în diagonală, pe fond albastru. De asemenea, apare şi o foaie de titlu care cuprinde: titlul bilingv[7] sau numai în română[8]; o cruce din „x”-uri[9]; tematica („apologetică – preocupări pastorale – cultură”) şi numele semnatarilor articolelor[10]; anul şi numărul apariţiei; adresa redacţiei. În cazul acestor trei titluri, pe verso, fără paginaţie, sunt publicate articole. Dacă primul număr pare a fi unul promoţional, în cel de-al doilea se consemnează acordul autorităţilor franceze şi componenţa redacţiei[11], în cel de-al treilea lipseşte caseta redacţională[12], pentru ca în următorul să lipsească acordul autorităţilor, cu specificarea preţului abonamentului anual (20 franci noi) şi a adresei unde se primeau ziarele de schimb[13].
Începând din 1963, revista are o nouă prezentare: alt nume, conţinut, periodicitate şi număr de pagini. Devenind tematice, aceste numere sunt bogate în fotografii, documente şi poezii, precum şi în articole în limba franceză. Din vechea formulă a fost păstrată doar seria „Însemnări”. Primul număr, al 13-lea al seriei, are ca titlu doar instituţia ecleziastică sub patronajul căreia apărea („Biserica Ortodoxă Română din Paris”). Alături de titlu, pe prima copertă apare specificarea în limba franceză a profilului şi editorului („Revue de spiritualite ortodoxe publiee par L’eglise Ortodoxe Roumaine Saint Archanges Paris”), precum şi a localizării cronologice („AD 962”), încadrate de o icoană din 1833 a celor trei arhangheli patroni spirituali ai bisericii. Cuprinzând numai opt pagini, acest număr are copertele albastre: cea de-a doua cuprinde numele semnatarilor articolelor[14], datele de identificare, secretariatul de redacţie, girantul, preţul abonamentului anual şi adresa la care putea fi trimis acesta şi corespondenţa; a treia o fotografie de la hramul bisericii (8 noiembrie) şi anunţul unei noi apariţii editoriale[15]; a patra are harta României interbelice, cu un soare în mijloc, acordul autorităţilor şi date privind tipografia[16].
Următoarele cinci numere au acelaşi format, alt titlu („Sfinţii Arhangheli”), copertele gălbui şi aceeaşi prezentare grafică. Pe prima copertă apare titlul, autoritatea ecleziastică sub egida căreia apărea („Biserica Ortodoxă Română”), profilul („Revistă de spiritualitate ortodoxă”), icoana cu cei trei arhangheli şi datele de identificare. Culoarea ei este roşu-crem în cazul primului (12 pagini), şi negru pentru restul numerelor cu acest titlu (opt pagini). Coperta a doua este aceeaşi ca la numărul din ianuarie 1963 (mai puţin datele de identificare), coperta a treia este goală (nr. din aprilie 1963 şi ianuarie-februarie 1965) sau cu texte şi fotografii. La rândul ei, şi ultima copertă este aproape identică, mai puţin cea a numerelor din octombrie 1963 (lipseşte autorizarea legală) şi a celui din ianuarie – februarie 1966 (lipsesc datele tipografiei)[17].
Deşi în numărul de debut nu apar detalii despre componenţa redacţiei, totuşi ea semnează un articol programatic[18], urmat în pagină de rugăciunea de sfinţire[19]. Printre altele, în textul articolului se vorbeşte despre un „Sfânt Sinod de tradiţie şi luptă românească”[20], problemă care-l preocupa şi pe episcopul Teofil Ionescu[21], sub autoritatea căruia se afla parohia care tipărea revista.