Episcopul de la Paris

Un prim subiect aflat permanent în atenţia editorilor revistei a fost cel al activităţii episcopului Teofil Ionescu, care a publicat numeroase articole sau a fost subiectul altora. Astfel, în chiar numărul de debut a semnat un mobilizator Cuvânt de Crăciun, o pastorală în care prezenta importanţa sărbătorii. De asemenea, referindu-se la interzicerea participării copiilor la „bucuria Naşterii Copilului Iisus, în ţările subjugate de cei fără Dumnezeu”, îndemna ca „în acest moment de cugetare şi rugăciune creştină, să ne ridicăm cu gândul la cei prigoniţi pentru credinţă şi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru copii, care sunt împiedicaţi de la împărtăşirea cu învăţătura şi tradiţia creştină”[22]. Tot în acest subiect se înscrie şi un alt articol pus sub semnul speranţei la „o pace durabilă. O pace adevărată: isvor de vieţă, iar nu o pace de temniţă, o pace de cimitir”. Autorul considera că aceasta era necesară pentru că „în serviciile noastre culturale, noi ortodocşii, ca şi creştinii latini, ne rugăm «pentru unirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici!»”[23]. Alte articole cu tentă sărbătorească ale aceluiaşi episcop au fost prilejuite de sărbătoarea Sfintelor Paşti ale anului 1961[24] şi 1963[25]. La acestea se adaugă şi alte articole publicate în numerele de la începutul anului sau în cele apărute imediat după Sfintele Paşti de către I. Ţolescu[26], T. Bărbulescu[27] şi  I. Jivan[28].
În atribuţiile episcopului Teofil Ionescu intra şi hirotonirea de noi preoţi. Pentru aceasta a adresat un apel „tuturor Comunităţilor de Români din vestul Europei” de a se prezenta la preoţie toţi cei care doreau aceasta, credeau în Dumnezeu şi Biserica creştină[29]. Prima hirotonisire - prezentată de revistă inclusiv foto - a avut loc la 4 noiembrie 1962. Dintre cererile depuse a fost acceptată cea a lui Boris Strejeniuc, care a devenit diaconul Mircea Domitriu la 4 noiembrie 1962, după ce preotul Vasile Boldeanu i-a examinat cunoştinţele liturgice şi starea duhovnicească[30]. A doua hirotinisire prezentată de revistă într-un număr tematic[31] este cea a scriitorului preot Virgil Gheorghiu. În caseta semnatarilor apar doar patru nume: colonelul I. Tomoroveanu, T. Bărbulescu, I.G. Dimitriu şi I. Ţolescu. Descendent al unei familii de preoţi „din clerul de jos”, Virgil Gheorghiu[32], a devenit preot-misionar în ziua Înălţării Domnului, din anul 1963[33]. În articolul de prezentare, scris de T. Bărbulescu, bogatul excurs bibliografic al noului preot[34] este pus în relaţie cu tragedia din ţară, nominalizarea elitelor culturale româneşti din exil umplându-l de mândrie pe autor. Un alt articol, Din actele hirotonisirii preotului Virgil Gheorghiu, are o mare valoare documentară prin publicarea cererii de hirotonisire, a aprobării şi mulţumirilor (ultimele două în limba franceză)[35]. Un articol deosebit conţine citate din 29 de mesaje de felicitare trimise de diverse personalităţi[36]. Această listă poate fi sugestivă în privinţa relaţiilor pe care comunitatea românească de la Paris le avea în acea perioadă. Noului personaj ecleziastic I. Ţolescu[37] i-a închinat o poezie cu un titlu sugestiv[38], aflată alături de o alta a lui I.G. Dimitriu[39], din volumul manuscris: „Cu voi, străbunii mei de altă dată”[40]. Tot în 1962, la aceste hirotonisiri s-a adăugat şi binecuvântarea dată tinerilor Petre Bulgăruş şi Răsvan Noica „spre a sluji în sfântul altar în calitate de ipodiaconi”[41].
O nouă hirotonisire în sfânta taină a preoţiei, prezentată de revistă, s-a săvârşit arhidiaconilor Mircea Domitriu (inginer în uzinele „Simca”) şi Radu Apostolescu (profesor de limba engleză în învăţământul secundar din Paris). Aceasta a avut loc în ultima duminică din noiembrie, respectiv în prima din decembrie 1965. Cele două fotografii publicate prezintă momente din timpul ceremonialului, însoţite de un articol redacţional de prezentare, cele două predici rostite de episcop şi mulţumirile preotului Domitriu[42]. În plus, cei doi semnează şi câte un alt articol în limba franceză[43].