3.2.1.1. B.I.R.E. asupra grevei

Întrucât nu avem acces la ediţia din 16 septembrie 1977 al revistei B.I.R.E., adică tocmai la primul articol asupra Văii Jiului ?77, vom suplini acest neajuns prin prezentarea unei relatări ulterioare, publicate tot în B.I.R.E., cea bazată pe raportul Amnesty International din iulie 1979, raport bazat pe mărturia unui fost miner.

În darea de seamă asupra represiunii care a urmat grevei, numărul celor deportaţi se ridică la ?circa 3.000.? Potrivit celor relevate, strategia angajată în procesul represiunii a impus transferarea celor arestaţi ?la alte mine și în alte regiuni. În cazuri mai puţin grave, transferul a fost făcut în interiorul regiunii Valea Jiului [?] Conducătorii grevei au fost transferaţi în alte regiuni și puși sub supravegherea miliţiei. Minerii astfel transferaţi au fost cazaţi în barăci și toţi au fost excluși din partid. Căci toţi acești mineri erau comuniști convinși și muncitori calificaţi.?[60]De observat și precizarea privind calificarea superioară a unora dintre minerii participanţi la grevă: printre ?greviști se găseau circa 40 de ingineri?[61], parcă pentru a contracara acuzele de huliganism cu care regimul ar fi putut descalifica semnificaţia evenimentelor revendicative.

Cazul minerilor Dobre și Jurcă fiind și el tratat, aflăm, astfel, că Dobre ar fi murit într-un accident de mașină. Care ? potrivit minerului-sursă al Amnesty International ?, ?e mai mult ca sigur că acest ?accident? a fost o crimă deghizată.?[62], iar despre Jurcă ??liderul secund al grevei în paginile presei din exil? ? aflăm că, după ?o lună de la acest ?accident? [...] a fost împușcat ?din greșeală? pe o stradă din Lupeni.?[63]

Ceea ce considerăm însă a fi cea mai importantă informaţie furnizată de acest articolul este o listă cu ?o parte din minerii care au fost transferaţi cu familiile lor, din Valea Jiului în alte regiuni.?[64]

O altă lista a B.I.R.E., de această dată cu cei ?de care se știe în mod precis că au fost asasinaţi de securitate ? fie în aziluri psihiatrice, fi prin vreun accident de ?circulaţie?? ? apare în ediţia din 1 martie 1981.[65]Pe listă figurează Dobre și Titus Constantinescu (vezi Anexa 1).

3.2.1.2. Mărturia lui Hosszu Istvan / Hosu Iștfan

Apare în paginile revistei Lupta română, ediţia din mai - septembrie 1986[66], fiind reluată și în darea de seamă asupra Văii Jiului ?77 din cuprinsul volumului colectiv Istoria României, semnat de M. Bărbulescu, K. Hitchins, P. Teodor și Ș. Papacostea.[67]

Reţinem două aspecte. Primul înștiinţează asupra ?capilor-chibiţi? ai grevei. Astfel, pe lângă Dobre și Jurcă, este menţionată și o femeie ? ?șefa tineretului comunist din Lupeni.?[68] Potrivit minerului-sursă, aceasta ar fi fost ulterior închisă.[69] Din reproducerea mărturiei minerului în Lupta română mai aflăm că aceștia nu ar fi fost propriu-zis organizatori, ci ?oamenii care și-au luat răspunderea, în sensul de a evita o eventuală vărsare de sânge.?[70] Aceeași sursă informează și asupra ?misteriosului lider Jurcă?, cel care, retrăgându-se la un moment dat din lumina reflectoarelor, l-ar fi lăsat pe Dobre ca unic purtător de drapel.[71] După câte suntem lăsaţi să înţelegem, ?misteriosul? Jurcă ar fi intuit că, dacă apare el în faţa microfonului, ? dat fiind că era inginer ?, ar putea să trezească suspiciunile muncitorilor minieri, care ar fi putut să creadă că până la urmă tot îi va trăda, și i-a încredinţat lui Constantin Dobre prezentarea listei cu revendicări.[72] Cel de-al doilea aspect remarcabil în declaraţia minerului privește represiunea ulterioară grevei, ?elementul de noutate? privind trimiterea unora dintre mineri la Canal.[73]De reţinut că o informaţie referitoare la mineri trimiși la Canal apare și în cuprinsul unui articol semnat de Monica Lovinescu (Limite, ianuarie 1985).[74]

3.2.1.3. Scrisoarea minerilor din Valea Jiului

Deocamdată, nu deţinem informaţii nici cu privire la geneza acestei scrisori, nici asupra modului în care a fost expediată în Occident. Ceea ce este însă evident, este că a circulat prin mai multe mâini ale exilului fiind publicată în Liberation, la 12 octombrie 1977, în numele a 800 de greviști.[75]Potrivit celor arătate în introducerea scrisorii, anterior, au mai fost redactate scrisori ale minerilor: pe 9 și 23 august, precum și pe 1 și 10 septembrie 1977. Ultimă versiune, care a devenit Scrisoarea minerilor din Valea Jiului a fos scrisă  pe 18 septembrie 1977.[76]

Punerea în paralel a mai multor discursuri asupra represiunii din Vale, ne duce la concluzia că, de fapt, aceasta Scrisoare a fost resortul-motor al cvasi-totalităţii acelor discursuri. În presa din exil a mai fost publicată și o variantă tăiată și ușor modificată a acesteia, în Lupta din 22 martie 1987.[77]

Iată cum ni se înfăţișează unele aspecte ale represaliilor: ?Într-adevăr s-au luat măsuri: de curăţire a oamenilor care-și cereau drepturile ... S-au adus 2 helicoptere; s-au dublat securitatea și miliţia din Petroșani; din 15 septembrie s-au mutat și unităţi blindate la toate minele din Vale; sunt securiști angajaţi printre muncitorii din mină. Noi, muncitorii, le zicem ?copoii partidului?; nu știu dvstră cum le ziceţi. Acești copoi cum te-au auzit că ai scos un cuvânt, cum te ia și te duce și te bate, frate, numai în cap, să te prostească și sunt mulţi și pansaţi cu capul din bătăile de la securitate... la toate minele dau mineri afară, le desfac contractul de muncă, și ce contează că ai patru-cinci copii... acum, după 20 de ani lucraţi în fundul pământului... Suntem 4.000 de mineri puși pe drumuri...?[78]

Dar există și o a doua scrisoare a minerilor din Valea Jiului, apărută în 1984, în Cuvântul românesc.[79]În această versiune, scrisoarea ? semnată de ?grupul de ingineri și muncitori mineri din Valea Jiului? ? abordează subiecte care au fost tratate într-o ipotetică scrisoare anterioară, din 1981.[80]Scrisoarea tratează, cu precădere, teme ale politicii externe, care ? potrivit aprecierii noastre ? presupuneau, chiar și din partea de ?ingineri? a Grupului, un anumit nivel de cunoștinţe pentru a putea fi abordate.[81]

3.2.2. Revista presei

B.I.R.E.

Represaliile ulterioare manifestărilor revendicative ale Văii Jiului ?77 constituie baza unei scrisori adresate, de către Asociaţia Foștilor Deţinuţi Politici din România, președintelui Parlamentului European, unui număr de 30 de deputaţi și președintelui Conferinţei post-Helsinki de la Viena,[82] adresarea acestei scrisori fiind, de fapt, o ?acţiune a Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici din România în favoarea minerilor dispăruţi: I. Dobre și G. Jurcă.?[83] Potrivit articolului:

?Peste 120 de muncitori au fost arestaţi, anchetaţi și maltrataţi în mod sălbatic. Ei au fost eliberaţi după câteva luni de detenţie. Alţi 4.000 au fost trimiși să lucreze în regiuni îndepărtate, în timp ce sute de agenţi ai Securităţii au fost infiltraţi printre muncitorii din Valea Jiului.?[84]

Dialog

O altă publicaţie care a reprodus scrisoarea Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici, din care se află că soarta minerilor a fost incertă timp de mai mulţi ani.[85]

Țara și exilul

Prin ediţia din iulie - august 1977, încunoștiinţează asupra tulburărilor din Vale, blamând regimul comunist pentru situaţia catastrofală din ţară. Printre altele, este prezentată și versiunea oficiosului Scânteia asupra circumstanţelor vizitei lui Ceaușescu în Valea Jiului.[86]

Din ediţia următoare, mai edificatoare în privinţa represiunii instaurate în Vale, aflăm că: ?După cum scriu ziarele din Occident, în plină conferinţă de la Belgrad, Ceaușescu ordonă ca 4.000 de persoane, cari au participat la grevă, să fie concediate, alte mii să fie deplasate la munci în alte localităţi, iar presupușii conducători ai revoltei să fie arestaţi și anchetaţi după metodele Securităţii. Se pregătesc execuţii sumare.?[87] Din numărul din martie - aprilie 1978, în care subiectul Văii Jiului este reluat,[88]două sunt informaţiile care ne-au captat cu precădere atenţia. Prima, potrivit căreia Lupeni 1977 a iniţiat un lanţ al protestelor muncitorești în mari centre industriale ale ţării (?Brașov, Craiova, București și Galaţi?), iar a doua, cea care dă de știre asupra aducerii ? în scopul preîntâmpinării declanșării unor noi conflicte ? a 2.000 de soldaţi în Valea Jiului. Aceștia ?... patrulează zi și noapte pe străzile orașelor și în jurul minelor de cărbuni. Rarii călători, ce sunt îngăduiţi să pătrundă în această zonă, povestesc că toată regiunea are aspect de stare de asediu.?[89]

Din aceeași publicaţie, în cuprinsul unui articol despre Paul Goma, aflăm că Ceaușescu a trecut la aplicarea represiunii în Valea Jiului doar după ce, în prealabil, a ?făcut o vizită-fulger la Breznev.?[90]

Țara și exilulrelatează și despre epurarea care a avut loc în cadrul aparatului de partid și al celui guvernamental în urma celor petrecute la Lupeni, pe de o parte, și a unei fronde spontane, care s-a iscat la intrarea la un spectacol folcloric organizat, la 13 iunie 1977, pe un stadion din București, pe de altă parte.[91]Astfel, datorită acestor două evenimente au fost destituiţi șapte miniștri și patru din cei zece secretari ai Comitetului Central; epurarea afectând și cel puţin douăzeci de ofiţeri superiori ai Marelui Stat Major al Armatei.[92]Cele mai importante piese sacrificate au fost Corneliu Burtică (care, cu începere din 1974, s-ar fi afirmat ca ideolog al partidului) și Ilie Verdeţ (ca efect al Lupeni ?77, după câte se pare.[93] Ceea ce mai individualizează Țara și exilul ? în tot ce a scris despre Valea Jiului ?77, evident ? este poemul închinat de către Alexandru Silistreanu (în ediţia din septembrie-octombrie 1978).[94]