Exilul Solitar

În decembrie 1977, reproduce fragmente din discursul lui Ceaușescu ţinut, la 24 septembrie a aceluiași an, la convocarea Comitetului Central al partidului, care ? potrivit relatărilor ? s-a întrunit ca urmare a celor petrecute la Lupeni.[95] Ceaușescu i-a învinovăţit pe lideriide partid locali și pe prim-secretarul judeţului Hunedoara pentru situaţia din Valea Jiului, aceștia fiind blamaţi pentru că ar fi fost superficiali în munca de instaurare a ordinii și disciplinei.[96] Potrivit articolului, cel mai semnificativ aspect al discursului lui Ceaușescu îl constituie recunoașterea faptului ?că au fost manifestaţii ostile împotriva comunismului.?[97]

Carpaţii

Remarcabil prin reproducerea discursului minerului Corneliu Vișan din Lupeni ? participant la greva din 1977 ?, ţinut la o manifestare consacrată celei de-a 66-a aniversări a unirii Basarabiei cu România (Köln, 27 martie 1984)[98]organizată la iniţiativa Asociaţiei Ortodoxe Române din Nord-Vestul Germaniei, Asociaţiei Românilor din Republica Federală Germania, Ligii Anti-Ialta și a Cercului Cultural ?Independenţa.?[99]

În linii mari, cele expuse de către Vișan se potrivesc cu aspectele deja cunoscute, excepţiile fiind cele privitoare la internarea în spitale psihiatrice a 24 de mineri și la existenţa ?văduvei de miner, rămasă, cu șase copii, care umblă nebună prin Lupeni?.[100] De asemenea, sunt mai detaliate informaţiile referitoare la aducerea de soldaţi în Vale: ?Ceaușescu a dat ordine ca minele din Valea Jiului să fie militarizate, în mină să lucreze mineri și soldaţi în raport de 1 la 1.?[101]

Cuvântul românesc

Potrivit lui Udrea, ?mii de mineri au fost dislocaţi în Bărăgan.?[102]

Curentul

Publică știrea penalizării a 4.000 de mineri, ?socotiţi vinovaţi de rebeliunea minerilor.?[103]

Lupta

În ediţia din 22 martie 1987, semnalăm apariţia unei liste a ?minerilor dispăruţi, stabilită de ?Liga pentru Drepturile Omului în România.??[104](vezi Anexa 1)

3.3. Fabrica de știri?

Pentru a testa o intuiţie potrivit căreia este posibil ca în cadrul presei din exil să fi apărut fenomenul de melanj al știrilor (vezi Anexa 1.), în cele ce urmează ne-am propus întocmirea unui tabel care să pună în paralel mai multe surse asupra fenomenului Valea Jiului ?77, coloanele tabelului conţinând nume ale minerilor care apar pe diferitele liste publicate în presa exilului.

Întrucât în presa din exil monitorizată am dat de o singură versiune a Scrisorii minerilor din Valea Jiului ? în Lupta, 22 martie 1987 ?, lista semnatarilor fiind, din păcate, relativ sumară (?a fost semnată de Mariș Iosif, împreună cu alţi 11 mineri?[105]), am decis să utilizăm listele semnatarilor publicate în cele două culegeri de interviuri și relatări despre Valea Jiului pe care le-am mai citat: După 20 de ani de ani sau Lupeni ?77 - ?97[106]și Lupeni ?77: Sfânta Varvara versus tanti Varvara.[107]

Mai precis, tabelul înfăţișează două liste ale ipoteticilor semnatari ai scrisorii minerilor din Valea Jiului,[108]o listă a minerilor consideraţi a fi fost deportaţi din Valea Jiului,[109]o listă a minerilor dispăruţi[110]și o listă a celor care se presupune că ar fi fost executaţi de Securitate.[111] 

După cum se va putea observa ? trecând peste excepţiile care mai mult întăresc regula ? foarte multe nume concordă, lucru pe care am apreciat să-l punem pe seama ?telefonului fără fir?, presupus a fi făcut casă bună cu presa din exil. Astfel, considerăm ca foarte probabilă ipoteza că lista semnatarilor Scrisorii minerilor să fi circulat la un moment dat ca listă a minerilor dispăruţi sau a celor deportaţi. La data redactării studiului ne vine greu să credem că minerii care au conceput Scrisoarea ar fi fost deportaţi sau ar fi fost făcuţi dispăruţi, după care s-ar fi întocmit o listă cu acești noi deportaţi-foști semnatari, care ar fi fost transmisă în exil și ar fi fost preluată fără a se remarca corespondenţa vizibilă dintre ele.

O altă ipoteză, și mai puţin convingătoare, ar fi că minerii au scris scrisoarea după ce au fost deportaţi. O considerăm neconvingătoare pentru că ? în eventualitatea că o asemenea ipoteză ar avea trecere ?, ar trebui să admită, în mod implicit, că sistemul de supraveghere practicat or nu a fost atât de dur precum s-a presupus că ar fi fost, or că nu a fost chiar atât de eficient.

4.

BRAȘOV?87

4.1. Brașovul, care n-a fost să fie capitală?

Temele predilecte în jurul cărora gravitează presa exilului în prezentarea revoltei Brașov ?87 vor fi trecute în revistă în cele ce urmează. Materialul avut la dispoziţie, cantitativ, este generos și cu atât mai valoros cu cât, de cele mai multe ori, se face ecoul articolelor apărute în presa occidentală ori alocă un spaţiu amplu pentru revista acestei prese-gazdă. După 1989, Brașov ?87 a fost etichetată (calificată, dacă doriţi), de multe ori, ca fiind ?începutul sfârșitului? lui Ceaușescu, această mișcare revendicativă ? spre deosebire de greva din Valea Jiului din 1977 ? declanșându-se într-un context în care era orb cel care nu reușea să vadă că regimul lui Ceaușescu era mizerabil. Potrivit afirmaţiilor lui Emil Hurezeanu, în 1984 - 1985, opinia publică occidentală era vădit iritată de fiecare matrapazlâc al regimului de la București.[112]

Prima impresie produsă de parcurgerea presei din exil pe tema fenomenului Brașov ?87 este că acesta a rupt într-un fel gura ?întredeschisă doar întru expectativă? târgului, alertând, printre altele, opinia publică internaţională asupra situaţiei catastrofale din România. În unele cercuri, referirea la România se făcea în termeni de ?azilul de săraci a lagărului comunist?[113], ori ?poporul din casa de săraci a Europei.?[114]Însemnătatea atribuită evenimentului se relevă și prin faptul că acesta a fost celebrat pe plan internaţional în cei doi ani care au mai urmat până la căderea comunismului.[115] 

Apoi, se poate afirma că, în linii mari, în presa din exil revolta din Brașov a fost percepută ca un act politic. Iar ceea ce este și mai important ? reieșind mai ales din presa occidentală care a fost constant monitorizată în paginile celei din exil ?, este că revolta brașovenilor este calificată ca un act politic erupt dintr-un acut fond de disperare. Brașovul pare a fi matca revoltelor care izbucnesc ori sunt pe cale să izbucnească în România. Este destul de incert unde vor duce toate aceste revolte, însă un lucru este sigur: Brașovul este bobul de mazăre de sub pernele clanului Ceaușescu. Süddeutsche Zeitung le situează în contextul mai larg al evenimentelor ce au loc în Letonia și Polonia la acea dată.[116]Regele Mihai I, apreciază că prin revolta de la Brașov din 1987 s-a statornicit un ?noiembrie? al șirului manifestărilor anti-comuniste din România, primul ?noiembrie? având loc în 1945, când, la 8 noiembrie ? de ziua Sfântul Mihai ?, studenţii din București au organizat o manifestaţie de susţinere a suveranului, aflat la acea dată în grevă regală.