Începutul anului 1948[1] a stat sub semnul loviturii de stat care a dus la ?abdicarea? regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare Române[2], acţiune comandată comuniștilor români încă de la impunerea guvernului Petru Groza de către ?tătucul? Stalin[3]. Această lovitură de stat a arătat clar ce tip de dictatură se ascundea sub formula mult trâmbiţatei și fals intitulatei ?guvernări democratice?[4]. În realitate, acest de tristă amintire eveniment politic a încheiat trecerea succesivă de la ?coaliţia reală? a guvernării din cadrul Blocului Naţional Democrat (23 august 1944-6 martie 1945) și ?coaliţia falsă? a Frontului Naţional Democrat (6 martie 1945-30 decembrie 1947) la ?regimul monolit? al partidului unic[5], realizat prin înghiţirea Partidului Social Democrat în urma congresului ?de unificare?[6] din 21-23 februarie 1948[7] și ?autodizolvarea? celorlalte partide satelite: Partidul Naţional Popular la 6 februarie 1946, Frontul Plugarilor la 7 februarie 1953[8], Partidul naţional Liberal-Tătărescu în mai 1948[9].Instrumente ale represiunii la sate

Prima categorie socială care și arătat deschis nemulţumirea faţă de noua realitate politică antiromânească au fost ţăranii, loviţi direct de represiunea politică aplicată în teritoriul rural de forţele Inspectoratului General al Jandarmeriei [10]. Împreună cu grănicerii și pompierii, această structură militară era subordonată operativ Secretariatului General pentru Trupele Ministerului Afacerilor Interne, înfiinţat în noiembrie 1947 sub comanda generalului de divizie Constantin Popescu[11]. Misiunile acestui nou comandament represiv au fost precizate de Statul Major al formaţiunii în ?Ordinul ? general nr. 1, Poziţia Trupelor M.A.I. în cadrul Republicii Populare Române și sarcinile generale ce decurg?, document confidenţial cu caracter permanent, emis cu nr. 23. 000 din 18 februarie 1948[12].

Represiunea la sate a pornit de la identificarea vinovaţilor prin culegerea de informaţii de către instituţiile specializate, cum a fost Serviciul de Informaţii din cadrul Statului Major al Jandarmeriei[13]. Obiectivele informative urmărite au cunoscut o creștere exponenţială după impunerea comuniștilor la conducerea ţării, dar și ca o consecinţă directă a ocupării ei de către Armata Roșie[14]. Chiar dacă instrucţiunile organizatorice erau uneori contradictorii în privinţa obiectivelor, metodelor și mijloacelor represiunii la sate[15], pentru creșterea eficienţei acesteia și stimularea sau obligarea jandarmilor au fost instituite noi forme de recompensare. Astfel, comandantul Jandarmeriei, gl. maior Ioan Alistar, a lansat întrecerile patriotice în muncă ?pe linia totalei noastre integrări în ideologia democraţiei populare?[16] și recompensarea discriminatorie pe criterii politice[17]. În același spirit al copierii cât mai fidele a modelului represiv sovietic, după ce afirma că ?Jandarmeria de pe teritoriul rural este bine privită astăzi de către populaţie? și că ?în cadrul întrecerilor patriotice întregul personal al legiunei, de la ultimul soldat și până la comandant, s-au antrenat în muncă pentru a fi la înălţimea acestor întreceri?, conducerea  Legiunii de Jandarmi Vâlcea a propus ?dotarea Legiunei cu Regulamente Sovietice de instrucţie după care să se poată preda instrucţia nouă la subofiţeri și trupă?[18].

O altă instituţie care culegea informaţii din mediul rural și le sintetiza în buletine informative bilunare era Serviciul Direcţia Administraţiei de Stat, componentă a Direcţiei Administraţiei Generale de Stat, subordonată Ministerul Afacerilor Interne. Cuprinsul buletinului informativ, sintetizat de această îndeosebi pe baza datelor furnizate de prefecturi și instituţiile subordonate, arată interesul oficialităţilor dictatoriale pentru cunoașterea receptării de către cei guvernaţi a schimbărilor fundamentale impuse societăţii sub forma ?regimului dictaturii proletariatului?[19]. 

Sistemul cotelor obligatorii din produsele agricole

Chiar dacă era ?complet interzis folosirea violenţei și a constrângerii faţă de persoanele puse sub anchetă?[20], represiunea la sate a crescut odată cu iniţierea campaniei de colectare a cotelor obligatorii instituite pentru a strânge cât mai multe produse agricole necesare ?asigurării hranei populaţiei muncitoare de la orașe și din regiunile care sunt lipsite de surse proprii de aprovizionare?, Armatei Roșii de ocupaţie și plăţii despăgubirilor de război către sovietici[21]. La acestea se adaugă și îndeplinirea treptată a cererilor acestora conform cărora ?micile gospodării ţărănești trebuie desfiinţate pentru a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de mașini și vite?, deoarece ?aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist?[22].

Din punct de vedere juridic, încă de la începutul anului 1945 s-a permanentizat obligativitatea ca producţia unora dintre culturile agricole (cereale păioase; porumb; fasole; mazăre; seminţe de floarea soarelui, in, cânepă, soia) să fie declarate oficialităţilor locale în termen de cinci zile de la treerat sau recoltat[23]. Chiar dacă pe moment situaţia excepţională justifica un asemenea act normativ, prin reluarea fidelă și adaptarea la noile realităţi a unor precedente juridice din perioada guvernării generalului Ion Antonescu[24], s-au realizat treptat pașii impuși de sovietici pentru destructurarea satului românesc tradiţional și trecerea la colectivizarea forţată a agriculturii. Plecând de la această bază juridică, ulterior au fost emise numerose acte normative privind sistemul cotelor obligatorii, toate având un vădit caracter represiv și spoliator[25], demonstrat și de gravele urmări lasate în mentalul colectiv al ţărănimii[26]. În plus, o adevărată avalanșă legislativă[27] survenită în același timp a influenţat considerabil starea de spirit a ţărănimii în anul 1948, nota dominantă fiind negativismul[28].

Instituţional, colectarea se făcea prin organele administraţiei locale[29], coordonate din 1948 printr-o instituţie specializată: Comisiunea de Stat pentru colectarea cerealelor, care avea structuri la nivelul judeţelor, plaselor și comunelor[30]. În același timp, pentru instituirea monopolului statului, au fost înfiinţate Societatea comercială de stat pentru colectarea cerealelor, leguminoaselor și oleaginoaselor ?Romcereal?[31], precum și cea pentru colectarea lactatelor, ?Romlacta? din București[32]. Operaţiunea era urmărită cu maxim interes de către autorităţi, dovadă și raportările periodice privind colectarea și expedierea produselor; sintezele informative ale Ministerului Afacerilor Interne erau realizate de Direcţia Generală Administrativă[33].

Un exemplu demonstrativ al spolierii ţăranilor prin sistemul cotelor este situaţia din plasa Bălţești (judeţul Prahova), unde în anul 1948 s-au întâmpinat mari greutăţi în colectarea porumbului. Locuitorii susţineau că producţia anului precedent a fost mică și rămasă verde, iar preţul de colectare prea mic, fiind necesară predarea unei duzini de saci de porumb pentru cumpărarea unei perechi de bocanci. Pentru a-și câștiga existenţa, mulţi au plecat la oraș sau în zonele unde seceta din anii anteriori nu lovise. Adăugându-se la aceste motive și lipsa mijloacelor de transport și a drumurilor practicabile, s-a ajuns la propunerea logică a Inspectoratului de Jandarmi București conform căreia Prefectura trebuia să dispună ca porumbul colectat din această plasă să fie repartizat cooperativelor sătești pentru a fi distribuit sătenilor complet lipsiţi de mijloace[34].

Nici în restul ţării situaţia nu era mai bună. Astfel, judeţului Tecuci i s-a fixat un plan de colectare nerealist de 960 vagoane de grâu, 110 vagoane de orz și 105 vagoane de ovăz. Pentru îndeplinirea acestuia ?întocmai și la timp?, comisia judeţeană a clasificat comunele în categoria I, cu o producţie medie de 1500 kg grâu/ha. Recolta a fost slabă datorită ploilor torenţiale și inundaţiilor. Cu toate acestea, ?comunele au aplicat în mod mecanic dispoziţiile primite?, astfel încât un locuitor a plecat acasă cu doar cinci kg de grâu, în timp ce altul a trebuit să mai cumpere grâu pentru a achita cota. Reacţiile adverse n-au întârziat să apară: notarul comunei Tudor Vladimirescu a fost atacat noaptea cu pietre, iar ca acte de sabotaj s-a consemnat introducerea de obiecte metalice în snopii care erau treeraţi cu batozele[35]. O situaţie similară s-a consemnat și în judeţul Dorohoi, căruia i s-a fixat o cotă de 4320 de vagoane de porumb, din care s-a colectat mai puţin de o treime până la 3 martie 1948[36].