Alte motive de nemulţumire

La problema cotelor s-au mai adăugat și alte motive de nemulţumire, precum: ?aplicarea impozitelor, care sunt exagerate și nu au mijloace de a le achita, pentru care fapt organele competente le ridică obiecte casnice de care nu se pot dispensa?[37]; diferenţa mare de preţ dintre grâul achiziţionat de stat (7 lei/kg) și pâine (40 de lei)[38], orzul colectat (4,50 lei/kg) și cel revândut ţăranilor ca samânţă (11 lei/kg)[39]; trasarea graniţei de nord cu U.R.S.S. și pierderea unor noi terenuri faţă de cele din 1940[40] și evacuările din această zonă[41]; teama refugiaţilor de a fi deportaţi în U.R.S.S. sau Banat[42]; penuria de porumb pentru consum și specula din judeţele Dorohoi și Botoșani[43]; creșterea uiumului pentru măciniș la 12%, fără a se admite plata în bani[44]; împărţirea titlurilor de proprietate asupra pământului primit prin ?reforma agrară din 1945?[45]; întocmirea tabelelor de suspecţi la siguranţa statului[46]; cursurile obligatorii de alfabetizare[47], majorarea impozitelor pe proprietăţile și terenurile agricole, lipsa furajelor și blocarea porumbului numai pentru oameni (0,5 kg/om/zi), exceptându-se animalele[48]; acceptarea la predarea cotelor numai a porumbului copt, sătenii rămânând cu cel stricat[49], ceea a dus la îmbolnăvirea de pelagră a unui mare număr dintre ei[50]; lipsa atelajelor de muncă, ceea ce a dus la imposibilitatea lucrării tuturor terenurilor agricole, cărora li s-a calculat însă o cotă obligatorie[51]; recensământul populaţiei din 25 ianuarie, văzut ca un preambul al colectivizării[52]; campania antiepidemică de primăvară, imposibil de aplicat în judeţul Tecuci datorită lipsei săpunului, sodei caustice, gazului lampant și lenjeriei de corp, care a fost vândută în anii de secetă, motiv pentru care mulţi locuitori au rămas doar cu zdrenţe[53]; lipsa islazurilor și interdicţia pășunatului în păduri[54]; creșterea până la dublare a preţurilor lucrărilor agricole de primăvară datorită tractoarelor R.E.A.Z.I.M.[55]; ploile torenţiale și inundaţiile[56]; distribuirea bumbacului ce către cooperativele sătești numai celor care achitaseră cotele[57]; falsificarea tabelelor cu terenurile agricole supuse cotelor, prin creșterea calităţii acestora pentru a se preda o cotă mai mare[58]; încercările unor cetăţeni de a se sustrage de la achitarea cotelor, precum unii ţigani de pe raza Legiunii de Jandarmi Târnava Mare, care ?au și vândut, pe loc, parte din recoltă, așa încât cotele impuse de comisiile de blocare au fost suportate de restul populaţiei?[59]; lipsa medicilor, agenţilor veterinari și medicamentelor[60]; epidemiile de tifos exantematic[61]; aprovizionarea cu lemne de foc, îngreunată de lipsa banilor și a lemnelor, datorată naţionalizării pădurilor[62]; numeroasele drumuri inutile la Ocoalele Silvice în vederea obţinerii autorizaţiilor pentru tăierea lemnelor de foc din pădurile proprii[63]; ?alegerile? pentru Marea Adunare Naţională[64]. 

Revoltele din iarnă

În cazul Câmpiei Române, în anul 1948[65], unii dintre primii opozanţi deschiși faţă de jefuirea proprietarilor de pământ au fost ţăranii din judeţul Romanaţi, comunele Piatra Olt, Pleșoi, Gropșani, Golfin, Apele Vii, Zvorsca și Gostovăţ. Din punct de vedere documentar, Comuna Piatra Olt deschide seria acestor revolte. Astfel, la ora prânzului zilei de 18 ianuarie (sau 17)[66], câteva sute de locuitori (4-500 iniţial[67], 3-400[68] sau 300[69] ulterior) s-au opus măsurilor de blocarea porumbului care se executau în satul Criva, comisia locală fiind în acel moment în curtea ţăranului Marin Militaru. Mulţimea revoltată a insultat comisia care realiza această veritabilă operaţiune de jaf, cerându-i oprirea ei ?pe motiv că nu se face just?. Mai mult, Marin Oprea l-a lovit pe inginerul Victor Șeu (ori Saul)[70], președintele comisiei. De asemenea, a fost lovit și primarul comunei, ambii ?fiind luaţi spre primărie?. Comandantul Sectorului de Jandarmi a cercetat cazul în instituţia represivă pe care o conducea, apoi ?în urma actelor dresate a reţinut ca instigatori pe următorii: Petre Vâlcea, Petre Felișanu și Nicolae Cocoloș, iar ca agresori pe Marin Oprea, Gheorghe P. Ștefan și Tudor Năstase?, care urmau a fi trimiși în judecata Tribunalului Militar Craiova. În acest timp, spiritul de solidaritate a adunat în faţa sediului instituţiei represive cca 2-300 de protestatari conduși de Constantin Chelaru și Marin Tomescu, care au blocat intrarea și au cerut punerea în libertate a celor reţinuţi. Comandantul de Sector, primarul și notarul au somat mulţimea să se împrăștie. Acest obiectiv a fost atins numai după intervenţia unuia dintre reţinuţi, care a recomandat mulţimii ?să fie liniștiţi că nu va fi nimic?.

Imediat, a doua zi, comandantul Legiunii[71] și prefectul judeţului s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări, alăturându-se comisarului Ștefan Săndulescu, delegatul Inspectoratului Regional de Siguranţă Craiova. În final, măsurile represive luate au constat în trimiterea celor reţinuţi în judecata Tribunalului Militar Craiova[72]. Cercetările ulterioare au stabilit că ?autorul principal? a fost Petre Vâlcea, președintele filialei locale a Frontului Plugarilor, care a convocat la primărie o adunare de partid. Pe lângă înlocuirea inginerului de către Prefectură, s-a mărit și numărul arestaţilor cu patru persoane. ?Lotul? astfel format (Petre Vâlcea, Nicolae Cocoloș, Marin St. Oprea, Tudor Năstase, Nicolae Temelcu, Manea Ilie, Ioșca Marin, Radu Gh. Bonea) a fost înaintat de către Serviciul Judeţean de Siguranţă Cr