Perversiuni, speculă, trăncăneli

Materialul informativ furnizat de formaţiunile specializate în acest sens a fost preponderent neverificat, obligând astfel lucrătorii de la cercetări penale să verifice direct cele sesizate. Datorită grabei, formaţiunile operative „au trecut la acţiuni pripite, conducându-se pe baza unor fragmente nesigure de identificare, aşteptând ca persoanele reţinute să fie identificate de şoferii şi casierii aflaţi în arestul D.M.C. Aceasta a provocat bine înţeles reţinerea unui mare număr de persoane, risipirea forţelor şi timpului în detrimentul muncii în general şi prelungirea timpului necesar de a stabili adevărul”.

Un prim nevinovat, Alexandru Eftimie a fost reţinut de către cpt. Doboş din S.O.D.M.C., deoarece a afirmat faţă de concubina sa (informatoare a S.O.) că era autorul atacului. El cunoştea semnalmentele atacatorilor de la fratele său Marin, care era şi el informator al Secţiei 8 Miliţie. Nedovedindu-i-se vinovăţia, învinuitul a fost transferat la S.C.P. pentru continuarea cercetărilor de către lt. Sergiu Scânteie, care a finalizat cazul prin punerea aceluiaşi verdict. N-a fost însă eliberat, ofiţerul satabilind că suspectul „era pervertit sexual, practicând raporturi sexuale bucale cu învinuitul RĂDULESCU CONSTANTIN, fapt pentru care ambii învinuiţi au fost cercetaţi şi trimişi în judecată”.

Alt caz este cel al lui Nicolae Dumitrescu (zis Gigel), care a fost învinuit pe nedrept de atac, dar a fost trimis în judecată şi condamnat la cinci ani închisoare pentru speculă, infracţiune descoperită de cpt. Pleşca. 
Printre alte metode de lucru dăunătoare, lucrătorii de la formaţiunile informativ-operative au mai apelat la întrebări sugestive sau discuţii în prezenţa suspecţilor despre împrejurările în care s-a comis jaful. Alt neajuns constatat a fost lipsa iniţială şi încetineala cu care au fost obţinute date despre persoanele care mânuiau valorile băncii sau deţineau posturi de conducere. În consecinţă, „a fost necesară efectuarea unui mare număr de investigaţii după comiterea faptului, care a scos la iveală prezenţa unui număr de legionari şi elemente care din viciile lor erau coruptibili şi care nefiind încadrate informativ sau îndepărtate din serviciu, constituiau subiectul a numeroase ipoteze”. Remarcată a fost şi trădarea secretului de serviciu, „majoritatea lucrătorilor de Miliţie nu numai că nu au păstrat conspirativitatea între dânşii, dar fiind lipsiţi de vigilenţă au trăncănit în cercul familiilor lor, precum şi al cunoştinţelor”. Astfel s-a ajuns la situaţia ca reţeaua informativă să furnizeze o serie de date culese din zvonuri, conform cărora bucureştenii considerau că „este imposibil a fi prinşi tâlharii, deoarece doi dintre complici s-ar fi sinucis la miliţie, unul ştrangulându-se cu două batiste, iar altul tăindu-şi arterele”. Mai mult, datorită lipsei de informaţii şi pentru a-şi justifica activitatea, „formaţiunile exterioare” au întocmit şi înaintat „conducerii note cu conţinut pueril, care din însăşi conţinutul lor dovedeau că nu pot contribui cu nimic la clarificarea cazului”. Astfel, luând de bune afirmaţiile elevului Romulus Murg, S.O. i-a reţinut fără temei pe inginerul Cornel Todea şi pe concubina sa, Victoria Ionescu. Eliberarea lor a survenit abia după ce S.C.P. le-a verificat apărarea, constatăndu-se „că sesizarea era pur şi simplu fantezistă”.
Avalanşa „abnegaţiei şi devotamentului” miliţienilor nu s-a oprit aici. Dimpotrivă, a continuat vertiginos, consemnându-se inclusiv înaintarea la D.M.C. a unor persoane demente, fără a se ţine seama de starea lor psihică şi nefiind verificate afirmaţiile absurde pe care le-au făcut. Ca exemplu era nominalizată Maria Coadeş, înaintată de Secţia 16 fără a i se stabili nici măcar identitatea, deşi iniţial s-au găsit asupra ei „unele notiţe care puteau contribui la aceasta”. Ulterior, anchetatorii au stabilit că aceasta n-avea buletin de identitate „fiindcă în registrul de naşteri al comunei natale figura ca decedată”. În realitate, din cauza unui accident, nu mai era în deplinătatea facultăţilor mintale, fiind fugită de acasă.

Despre eficienţa colaborării S.C.P. – formaţiunile informativ-operative aflăm unele detalii şi dintr-un referat al S.C.P. din 7 noiembrie 1959 referitor la recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc pe trimestrele I-III: „Lipsa de conlucrare între formaţiunile de cercetare penală şi cele informativ-operative a constituit o altă cauză datorită căreia prejudiciile cauzate statului (…) în proporţie de aproape 40% au rămas neacoperite”.
 
Nevinovatul ceasornicar

Nici sectoriştii Secţiei 18 n-au rămas mai prejos decât colegii lor, deoarece „au exagerat cu bună ştiinţă diverse fapte cunoscute de la persoanele de încredere”. Un astfel de caz a fost oferit de cpt. Petre Pantazi, care a denaturat relatările unei informatoare (numită „C.I.”) suficient de mult încât Serviciul Judiciar să treacă la arestarea ceasornicarului Gheorghe Petrescu (zis Sile). Deşi informatoarea afirmase doar că nevinovatul meseriaş trecuse cu motocicleta pe Şoseaua Ciurel în ziua atacului, într-o notă informativă „Cpt. PANTAZI a trecut în mod eronat că PETRESCU s-a plimbat toată ziua în jurul locului unde fuseseră abandonaţi banii, în cartierul Ciurel, supraveghind îndeaproape acţiunile organelor de Miliţie”. Bulgărele de zăpadă scăpat astfel pe panta anchetelor a fost complicat ulterior şi de către ofiţerii S.J., deoarece afirmaţia suspectului „că nu are ce să spună chiar dacă va fi omorât în bătaie” a fost răstălmăcită şi „raportată conducerii că PETRESCU ar fi afirmat în timpul interogatoriului că nu vrea să spună nimic, chiar de va fi omorât”.

În orice acţiuni de acest tip şi amploare apar inevitabil „victime colaterale”, antrenate fără voia lor şi fără vinovăţii legate de cazul respectiv, dar fiind responsabile pentru propria pălăvrăgeală care i-a adus în atenţia anchetatorilor. În acest sens, S.C.P. a rezolvat numeroase cazuri prin stabilirea nevinovăţiei şi punerea în libertate sau retimiterea în penitenciarele de unde fuseseră aduse.
Primul caz exemplificat a fost cel al frizerului Petre Ghiţescu, reţinut şi predat de S.E.D.M.C. deoarece afirmase „faţă de un colaborator că ar cunoaşte un client dispus să ofere o sumă importantă în schimbul unui buletin de Loto câştigător”. Fostul avocat Mircea Ştefănescu a ajuns în obiectivul aceluiaşi serviciu pentru deţinere ilegală de valută, fiind reţinut deoarece „afirmase tot faţă de un colaborator că deţine unele informaţii în legătură cu problema”. În urma cercetărilor penale, s-a stabilit că suspectul vizitase în ziua atacului pe colega sa de serviciu, Cecilia Negulescu, de la care a aflat că pe Şoseaua Panduri a fost găsită o maşină abandonată odată cu nişte saci cu bani.

Un prim grup reţinut de Securitate a fost cel format din Mircea Şimandan, Simion Cazacu, Ion Drăgulănescu şi Boris Prohniczky, învinuiţi „că în anul 1955 ar fi atacat o maşină a băncii, în care se afla un miliţian, încercând să-l omoare”. Pentru această faptă, ei au fost judecaţi şi condamnaţi atunci doar pentru deţinere de armament, neputându-li-se imputa altceva. Alt grup, format din Eugenia Mizdolea şi Ioan, Petre, Ileana şi Constanţa Teodor, a fost reţinut şi predat „pe motiv că duc o activitate suspectă”, acuzaţie iniţială neconfirmată de cercetările S.C.P.
În atenţia investigatorilor s-au aflat şi penitenciarele, de unde au fost aduşi Constantin Baicu şi Petre Datcu „pentru că în perioada martie-iunie 1959 primul ar fi purtat discuţii cu alţi deţinuţi cu privire la atacarea unei maşini a băncii de stat”. Cu totul nevinovat a fost Constantin Ivan, reţinut greşit de S.O.D.M.C. din sanatoriul T.B.C. Pantelimon „deoarece informativ rezultase că numitul cheltuieşte sume importante, se dă drept fost ofiţer de Miliţie, lipseşte zile de-a rândul fără nici o învoire etc”.

Tot în cazurile din provincie se încadrează şi cel al lui Traian Baciu, care a fost reţinut de Direcţia Regională a Ministerului Afacerilor Interne „pentru că semnalmentele acestuia ar corespunde celor anunţate iar asupra lui s-a găsit un carnet de partid falsificat”. Deşi s-a constatat nevinovăţia sa în cazul „C”, totuşi a fost trimis în judecată de către S.C.P. pentru furt şi fals în acte. 

Alţi trei suspecţi – Nicolae Ion Jipescu, Vasile Ionescu şi Ivan Tudor – au fost reţinuţi şi predaţi de către Secţia Autorizaţii D.M.C., fiind acuzaţi de deţinere ilegală de armament. Ulterior, au fost eliberaţi conform prevederilor Decretului 311/1959, deoarece primul nu mai poseda arme din 1948, iar pistoalele şi muniţia găsite la ceilalţi doi nu erau furate din poligonul Tunari şi nici din mediul militar.

Pe lângă cei arestaţi, al căror număr n-a fost precizat în documentele de sinteză, au mai fost cercetate penal în stare de libertate „numeroase persoane care din investigaţii apăreau cu activitate dubioasă, semnalmente apropiate etc”. Mai grav este faptul că „persoanele reţinute de M.A.I.” au fost predate S.C.P. „după ce în prealabil fuseseră cercetate şi rezultase lipsa de contingenţă cu atacul”.

Vădit mulţumit de rezultatele terorii împrăştiate de subordonaţii şi colegii săi, în raportul de bilanţ lt. col. Costică Solomon concluziona astfel: „Cu toate lipsurile arătate mai sus, putem concluziona că lucrătorii noştri de miliţie au dat dovadă de multă abnegaţie şi devotament, neprecupeţind nici un effort şi nici timpul lor liber, putînd exemplifica pe Cpt. PLEŞCA CONSTANTIN şi Lt. OLTEANU NICOLAE care fiind trimişi acasă după 3 zile şi nopţi de muncă au refuzat, rămînînd în continuare la serviciu.

În general, se poate afirma că toţi lucrătorii Serviciului Cercetări Penale şi-au făcut datoria şi se pare că în cazul cînd între cei care au fost cercetaţi ar fi fost elemente ce ar fi avut contingenţă cu bandiţii, aceştia ar fi fost descoperiţi datorită exigenţei şi perseverenţei cu care au muncit”. Ar mai fi, oare, ceva de comentat!