Interviul acordat de Bacilieri înainte de cea de a doua deplasare în Ucraina oferă detalii despre competenţele teritoriale ale acestuia în calitate de reprezentant al Comitetului Nansen pentru Ajutorarea Înfometaţilor din Ucraina: întreaga regiune a căii ferate Odessa-Razdelnaia-Birzula-Vapnearka-Jmerinka-Proskurov-Kameneţ, cu toate ramurile şi căile de acces la Nistru. Scopul deplasării în Transnistria - distribuirea efectivă a ajutoarelor din primul transport umanitar expediat din România, precum şi a celor pregătite pe malul drept al Nistrului, concentrate în localităţile Tighina, Rezina, Otaci ş.. Se mai preconiza organizarea de cantine pentru copii, a predării coletelor particulare şi, în măsura în care va fi posibil, încheierea unui acord privind transportul din Ucraina a bolnavilor adulţi pentru tratament în străinătate. Scopul special al doctorului Bacilieri consta în organizarea ajutorării coloniilor germane[22].

Referitor la evacuarea copiilor prin România, se aştepta ca sosirea la Bucureşti a preşedintelui Uniunii Internaţionale pentru Ajutorarea Copiilor, MacKenzie, să urgenteze rezolvarea. Organizarea primirii unui număr de 3-5.000 de copii pe teritoriul român era definitivată deja până la cele mai mici detalii, prin intermediul Societăţii Naţiunilor fiind identificate numeroase organizaţii care se angajaseră să-i preia (Franţa - 1.000, Vatican - câteva sute etc.). Cel mai puternic sprijin în activitatea de asistenţă Bacilieri l-a primit din partea JDC - organizaţia şi-a asumat recepţionarea copiilor evacuaţi de peste Nistru şi întreţinerea pe perioada aflării în carantină, indiferent de religie şi etnie. Potrivit doctorului, în cele trei luni de activitate de organizare intensă a ajutorării înfometaţilor transnistreni şi instituţiile şi funcţionarii locali de pe malul stâng al Nistrului şi-au însuşit ordinele primite de la Centru, astfel încât nu mai există niciun fel de confuzie. La întrebarea privind dificultăţile majore cu care se confrunta, răspunsul a fost că, pe lângă insuficienţa mijloacelor de transport, cea mai dificilă era selectarea celor care trebuiau să fie ajutaţi din imensitatea celor aflaţi la limita existenţei[23]. În luna iunie 1922, Bacilieri exprima recunoştinţa Regelui şi Reginei României, precum şi autorităţilor de la Bucureşti, pentru ajutorul şi facilităţile ce le-au acordat delegatului mandatat să cumpere şi să expedieze în porturile din sudul Rusiei sovietice cantitatea de aproximativ 70.000 de tone de cereale, destinate regiunilor înfometate[24].
Secretarul Comisiei locale Tighina de ajutorare a populaţiei din Ucraina, Ghilelis, şi administratorul comisiei, Şehterman, întorşi în ţară din Tiraspol, unde au însoţit un nou transport umanitar (medicamente şi vată), relatau că holera scăzuse în intensitate, dar tifosul încă făcea ravagii. În perspectiva iernii, medicii aveau temeri legat de lipsa combustibilului, lenjeriei şi săpunului. Situaţia alimentară era următoarea: „În volostele din nordul judeţului Tiraspol recolta este relativ bună, dar în partea de sud lipsa de precipitaţii, arşiţa puternică înregistrată pe durata întregii veri au compromis în totalitate recolta. Astfel, peste aproximativ o lună, foametea va fi resimţită şi mai tare decât în anul precedent, deoarece, dacă atunci au mai existat unele rezerve, în anul curent acestea au fost epuizate în totalitate. Într-o situaţie absolut disperată se află oraşul Tiraspol şi împrejurimile. Locuitorii din Tiraspol îşi mai pun speranţa doar în transporturile din Basarabia”. Se preconiza amenajarea unor cantine după modelul celor deschise deja în Odessa, Nikolaev şi Herson[25].
Interviul acordat de Oleinikov, reprezentantul Uniunii Ajutorului Mondial Evreiesc, cu sediul la Paris, aflat în luna septembrie 1922 în vizită de lucru în România, cu scopul de a evalua asistenţa acordată malului stâng al Nistrului şi de a se informa asupra situaţiei refugiaţilor adăpostiţi în ţară, oferă şi el câteva detalii utile. În privinţa evaluării Oleinikov confirma expedierea câtorva transporturi de alimente, produse, îmbrăcăminte şi medicamente destinate populaţiei înfometate din Transnistria, fiind în curs de finalizare pregătirea unui nou transport important, iar în privinţa stadiului rezolvării problemei refugiaţilor evrei aflaţi în România acesta arăta: „Astfel cum rezultă din datele pe care le-am obţinut în Bucureşti şi Chişinău de la imensa avalanşă de refugiaţi care au trecut Nistrul în anul 1921, marea majoritate au plecat deja din ţară, cei mai mulţi în America şi alte state. Trebuie considerat că nu mai puţin de 40-45.000 de refugiaţi au plecat deja. Indiscutabil, în lunile următoare vor mai pleca câteva sute de emigranţi. Pentru lichidarea definitivă a refugiului în Basarabia şi România lucrează o serie de comitete locale şi internaţionale, iar noi sperăm ca nu mai târziu de începutul anului viitor fenomenul refugiului, în sensul de masă al acestui cuvânt, să fie lichidat”. Oleinikov sublinia atitudinea extrem de favorabilă a executivului român, implicarea organizaţiilor evreieşti locale şi internaţionale[26].
Transportul peste Nistru, prin punctul Tighina-Tiraspol, la care făcea referire Oleinikov, în interviul din 26 septembrie 1922, a constat în 10 containere cu produse alimentare şi medicamente. După discuţiile pe care reprezentantul de la Paris le-a avut cu Bacilieri, s-a convenit păstrarea acestei modalităţi de expediere a ajutoarelor doar pentru localităţile situate de-a lungul Nistrului (Tiraspol, Dubăsari, Râbniţa ş.a.). Pentru transporturile umanitare cu destinaţia Odessa-Nikolaev-Herson s-a ajuns la concluzia că traseul maritim, prin Galaţi-Odessa, era mai practic. Din Odessa spre destinaţiile finale ajutoarele urmau să fie transportate cu camioanele aparţinând JDC, aflate deja în Ucraina. Se intenţiona renunţarea la organizarea trimiterii peste Nistru a pachetelor individuale cu ajutoare, în favoarea deschiderii unui depozit alimentar special în Odessa, de unde să se elibereze produsele achitate de către rude în România. Modifcarea s-a făcut ca urmare a imposibilităţii completării la faţa locului a lipsurilor din pachetele trimise, fiind mai simplă trimiterea la Odessa a dovezii achitării în România a produselor destinate evreilor din Ucraina[27].
La începutul lunii noiembrie 1922, I. Adler, reprezentantul în Harkov al Comitetului Internaţional Evreiesc de Ajutorare, informa comisia din România despre noua rută de transport a ajutoarelor din ţară pentru evreii din Ucraina - Galaţi-Constantinopol. Renunţarea, până în primăvara anului 1923, la direcţiile precedente - căile terestre deveniseră impracticabile din cauze meteorologice. Ajutoarele care se mai aflau în Tighina la acea dată - 3 vagoane cu lenjerie şi un vagon cu produse alimentare fuseseră deja expediate la Galaţi, pentru a fi transferate mai departe. Transportul mare de ajutoare (îmbrăcăminte, lapte conservat, conserve etc.), aflat pe drum, trimis de Federaţia Evreilor Ucraineni din Londra, urma să fie redirecţionat din Brăila în Constantinopol. Toate sumele de bani colectate de la populaţia din Basarabia aveau destinaţia judeţelor ucrainene Odessa şi Tiraspol[28].