De-a lungul a 13 ani, spaţiul public a fost periodic animat de dezbateri și controverse in jurul titlului de ?revoluţionar?, care au generat atitudini contradictorii. Segmentele de populaţie direct implicate în evenimentele din decembrie 1989 constituie o categorie socială extrem de eterogenă și complexă, recunoscută oficial, de vreme ce face obiectul unei politici sociale iniţiate prin legea 42/1990, intitulată iniţial ?Legea pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, precum și răniţilor din timpul Revoluţiei din decembrie 1989?. Nenumăratele modificări aduse în timp acestei legi, departe de a fi neutre politic, reflectă o relaţie ambiguă între puterea politică post-decembristă și această categorie socială.

Studiul de faţă încearcă, astfel, să surprindă construcţia socială a identităţii de revoluţionar ca identitate socială sui generis a tranziţiei românești. Plecând de la ipoteza că această construcţie este plasată într-un câmp al relaţiilor de putere, încerc să relev interesele materiale și simbolice pe care afirmarea acestei identităţi le presupune, precum și mizele politice pe care recunoașterea oficială a acesteia le implică.

Analiza propusă se bazează pe datele pe care le-am colectat în cursul unei experienţe de teren din cadrul unei cercetări mai ample care este în curs de desfășurare. Am folosit ca surse și metode de lucru: interviuri cu participanţi la revoluţia din Cluj, actualmente membrii ai Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei, care reunește răniţii și familiile celor decedaţi în timpul evenimentelor; observaţie participativă și interviuri semi-structurate cu lideri ai revoluţionarilor participanţi la ?Conferinţa naţională de uniune a revoluţionarilor din România?, desfășurată în 16 decembrie 2002 la Timișoara. Referitor la discursul oficial al puterii politice despre categoria de revoluţionar am folosit textul legii 42/1990 cu toate modificările și completările ulterioare, până la momentul scrierii acestui studiu, pe care le-am supus unei analize de conţinut. Alte afirmaţii și interpretări din această lucrare au ca suport empiric monitorizarea presei din decembrie 2002 în legătură cu dezbaterile publice despre calitatea de revoluţionar sau observaţia participativă la câteva din sesiunile procesului de la Cluj.

Dincolo de accepţiunea publică a termenului generic de ?revoluţionar?, lucrarea descrie diversitatea internă a acestei identităţi sociale. Ea se înscrie într-un demers mai amplu de istorie orală care valorifică și valorizează multitudinea de experienţe și mărturii trăite și împărtășite de cei care alcătuiesc grupuri sociale prin care se cristalizează memoriile colective ale revoluţiei române.