Există, în România actuală alţi lideri care ar putea intra în tipologia Salvatorului? Poate Traian Băsescu sau Adrian Năstase să ajungă, cîndva, într-o asemenea poziţie, dacă vor candida la următoarele prezidenţiale. Figura amîndurora mi se pare, însă, destul de periculoasă pentru fantasmele politice (și contra-fantasmele) inconștientului colectiv românesc, tocmai fiindcă cei doi reprezintă o antiteză, respectiv polii opuși ai așa-zisului 'bun român': "golanul" și "aristocratul"; primul este relativ simpatic și cinic-ironic, pe înţelesul tuturor, un actor argotic al politicii românești; cel de-al doilea (un intelectual relativ rafinat) are deja vizibile tendinţe dictatoriale și, în plus, propulsîndu-și mereu soţia în plan mediatic, reeditează poziţia cuplului Ceaușescu.

            Poate ar fi trebuit discutate, în cadrul mitului Salvatorului, și figurile de marcă ale sportivilor autohtoni, care au impregnat mentalul românesc și care au fost exaltate ca atare inclusiv cu posibilă miză politică. Câteva nume în acest sens: Ilie Năstase, Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi. Las, însă, această analiză în seama altora, pentru că radiografia mea a vizat strict figurile politice imediate, cu impact în conștientul și inconștientul colectiv românesc.

             3. Cel de-al treilea mit politic este acela al Vîrstei de aur. Acesta trimite la ideea de protecţie, solidaritate, ordine, civilizaţie clar structurată și ierarhizată, armonie și glorie, trecut legendar, arhetipal, trecut solar, model, care se opune unui prezent decăzut, secat, profan. Mitul vîrstei de aur trimite la o societate ideală, în care oamenii sînt liberi și egali (dar nu în sensul forţat al comunismului), în care domină pacea și abundenţa.

            Anul 1918, prin marea unire și încoronarea la Alba Iulia a regelui Ferdinand și a reginei Maria este momentul suprem al României reîntregite, rotunde, de sine stătătoare. Este România la superlativ, mitul devenit realitate. De aceea, încoronarea de la Alba Iulia va fi cea mai fastuoasă și mai triumfală din istoria românilor, Alba Iulia devenind, tot la nivelul mitologiei politice, matricea pentru încoronarea prototipală. România se află, prin anul 1918, la vîrsta sa paradisiacă, ce nu va mai fi recuperată niciodată după 1940, fiind pierdută pentru totdeauna, după cum au dovedit evenimentele istorice care au survenit. Și, de aceea, în postcomunism, ziua naţională este sărbătorită cu surle și trîmbiţe patriotice la Alba Iulia, Puterea urmărind confiscarea mitului vîrstei de aur: trecerea are loc de la regalitate la președinţie (aceasta fiind, după cum e lesne de înţeles, și o încercare de legitimare a celei mai înalte autorităţi în stat care nu mai este "unsa lui Dumnezeu", ci a poporului).

            Dar viaţa ideală a vîrstei de aur presupune și alte componente precum bogăţia și frumuseţea ţării, Natura echilibrată etc. Comunismul românesc va spulbera toate acestea: ţara va fi devitalizată și urîţită, jefuită legal de sovietici, natura va suferi atacuri prin defrișările masive sau, la rîndul ei, va ataca oamenii prin calamităţi precum inundaţiile (din 1970) și cutremurele (cel mai devastator avînd loc în 1977).