Cursul teoretic pe care îl ţin despre Gulagul românesc este totdeauna secondat de participarea unor foști deţinuţi politici care discută cu studenţii. Foștii deţinuţi politici îmi reproșează uneori: ?De ce să vin să vorbesc în faţa studenţilor? Nu au decât să citească din cartea mea și de acolo află tot?. Iar eu încerc să îi conving pe acești foști deţinuţi politici că prezenţa lor în carne și oase în faţa studenţilor este esenţială. De aceea le spun întotdeauna: ?Veniţi să vă spuneţi povestea în faţa tinerilor. Simplu, nu sofisticat, nu le ţineţi teorii complicate. Povestiţi cum eraţi îmbrăcaţi, ce mâncaţi, ce discuţii aveaţi în celulă, dacă aţi fost bătut cum vă băteau, lucruri foarte simple. Câte ore dormeaţi, cum era pătura cu care vă acopereaţi, ce purtaţi în picioare, ce boli aveaţi, dacă aţi încercat să păcăliţi gardienii și autorităţile, lucruri de genul acesta." Ascultând astfel de mărturii în direct, studenţii au acces la un fel de atingere, de palpabilitate credibilă, veridică a suferinţei.

Spre deosebire de Ștefan Borbely, eu nu am întâlnit o generaţie fără memorie, chiar dacă cei cu care am lucrat eu, studenţii mei, nu alcătuiesc neapărat o generaţie. Așa că mai corect ar fi să spun că am întâlnit și am lucrat cu o minoritate care a dorit să aibă memorie. În ce sens? Cursul meu despre Gulagul românesc este opţional, nu obligatoriu, vine cine dorește, nu este nimeni obligat să participe la el. Întrebarea pe care le-o pun aproape întotdeauna studenţilor este legată de motivaţia, de cauza opţiunii lor pentru respectivul curs. La prima întrevedere, după ce le fac desfășurătorul cursului, îi întreb de ce au dorit să participe la acest curs? Și majoritatea răspunsurilor sună așa: "Pentru că știu deja câte ceva și vreau să știu mai multe, mă interesează tema? sau ?Pentru că nu știu nimic și vreau să aflu despre ce este vorba în legătură cu tema aceasta? (Gulagul românesc); mai există, desigur, și explicaţii de genul ?Pentru că am un bunic sau altă rudă care a fost deţinut politic sau a trecut prin situaţia cutare de represiune.? Mai există și unii care nu spun nimic și despre care aflu mai târziu, după destulă vreme, că aveau o rudă ce făcuse parte din nomenclatură sau din aparatul de represiune (fie și doar administrativ). Acești studenţi, oarecum stingheri, veneau la cursurile mele pentru că voiau să afle de ce tatăl lor ? de obicei de figura tatălui e vorba ? a făcut parte din sistemul respectiv și s-a comportat obedient în faţa dictaturii comuniste.