Direct la voi au venit și v-au ridicat?

Păi da, că ni s-o dat dă către cineva numele nostru a tuturor care deţinem aur. Tot în 1959, în decembrie, io eram militar. Am fost anunţat că părinţii noștri chiar în ziua de ajun de Crăciun și-au recăpătat salba și podoaba, rămase dă la moșii și strămoșii noștri. Și vă daţi seama că la mine a fost o bucurie foarte imensă că acele podoabe au fost și este și la ora actuală averea noastră și zestrea copiilor noștri și nepoţilor noștri.

Tot așa am muncit împreună cu tatăl meu până-n 1980 și cu mama. În 1980 tata a decedat și nu-l mai aveam și mama în 1992, după Revoluţie imediat. Am rămas io, nevasta, doi copii și nepoţii și nu suntem în stare să-i mulţumim lui Dumnezeu că suntem bine. Totuși, poliţia și acu ne mai suspectează puţin, că poate facem și noi ce nu tră să facem, datorită greutăţilor, datorită inflaţiei, datorită lipsurilor. Ce să facem și noi, un mic comerţ clandestin. Altceva nu cred, că nu omorâm pe nimeni, nu facem ceva ce fac alţii care au fost în guvernul lu Isărescu, lu Radu Vasile și așa mai departe. Cred că cea mai mare corupţie ei au făcut-o, nu noi.

Am muncit împreună până-n 1980 cu familia mea, tot la meseria care o avem, că alta nu avem. Fiindcă părinţii noștri, când io am vrut să mă duc la școală, nu m-o lăsat mama. Poate din partea lu tata ar fi fost de acord, dar mama nu a vrut.

De ce?

Păi nu avea cine să-l ajute pe tata la meserie. Meseria noastră e de așa natură ca trăbă un ajutor, poate doi-trei din familie dacă nu este altu. Cel puţin să ne ajutăm unu cu altu. Ș-am lucrat mai departe până la vârsta asta dă 62 dă ani, acu împliniţi în 11 martie. Nu mă simt bine, mă simt puţin și nu puţin bolnav. Am vreo trei sau patru boli care Dumnezeu știe dacă pot să mai scap sau nu, dar sunt mulţumit că mă înţeleg bine cu familia mea, mă înţeleg cu cei doi copii, din care fiecare este la casa lui. Am avut noroc sau daru dă la bunu Dumnezeu și le-am luat la fiecare o casă, pe care una am construit-o din temelie și una am cumpărat-o în 1992. Familia să compune așa: copilu al mare îl cheamă Goman Mihai, nevasta lui Goman Ana, copilu lui Goman Sorin cu nevasta lui Goman Saveta, tot din Orșova venită aici și au un copilaș tot Goman Sorin. Familia mea de aici, eu sunt cu copilu ăl mic, este Goman Gheorghe, Goman Ilia tot din Orșova venită, am doi nepoţei Gheorghe Mihai Adam și Goman Ilia Elisabeta, și nevastă-mea. Și ea e bolnăvicioasă ca și mine, că avem o vârstă înaintată, dar noi am luat aceste boli din muncă și nu dân altceva. Nu am fost arestaţi dă poliţie și închiși, nu avem act că am făcut pușcărie. Am făcut doi ani și două luni dă armată. Nu am nici o zi dă arest fiindcă suntem dintr-o familie bună, suntem dintr-un neam bun și neam mare. Nu ni rușine în nici un fel dă etnicitate, dă exemplu ca nemţi, ca englezi și americani și așa mai departe, putem să stăm dă vorba în omenie cu oricine.

Asta înseamnă să fi din neam mare? Să fi cinstit??

Să fi cinstit, cu caracter, să nu faci treburi rușinoase. Nu ne-am bătut, nu ne-am judecat la tribunal, numa absolut de nevoie am fost la tribunal.

Unde ne judecăm dacă nu la tribunal?

Noi ne judecăm, dacă ne judecăm, noi întră noi. Ne facem judecata între ţigani, între romi. Dacă e nevoie mai aducem și din altă parte cum este din Valea Almăjului, Orșova, Topleţ. De aceea noi vă declarăm toate acestea fiindcă avem cunoscuţi unde am lucrat, meseria noastră am făcut-o ca o bijuterie și nu ne-a fost frică, probabil cum fac alţi ţigani din Oltenia. Noi avem sate-n care mergem și avem cinste și omenie și ne cheamă ţăranii dă la sat ca să ne cinstească cu un pahar dă ţuică sau să ne dea ceva dă mâncare, sau dacă are nevoie să-i mai facem ceva, ne cheamă cu toată încrederea.