Sunt Benkö Magdalena, născută Bach, în 1939, în comuna Ciacova. Ciacova a fost o comună care avea încă șase sate, nu știu datele exacte, dar mai înainte a fost centru de plasă. De la plecarea turcilor, Ciacova a fost tot timpul centru de plasă, care ţinea până pe la Otvești, deci foarte departe. Când m-am născut eu, era comuna Ciacova și încă șase sate. (Cam câţi locuitori avea Ciacova în copilăria dvs.?) Cu sate cu tot erau vreo 15000, dar comuna avea 5000. Erau 1000 de numere de casă, și la aceste numere cam 5000 de locuitori. (Care era componenţa etnică?) Aveam și lista cu componenţa etnică deoarece, lucrând la bibliotecă, trimestrial trebuia să avem o evidenţă privind numărul de cărţi achiziţionate în raport cu fiecare naţionalitate. Astfel, nemţi erau 1200, unguri ? 900, românii erau probabil cam cât nemţii și ungurii împreună (aprox. 2000), și mai erau ţigani, aveam și cinci evrei, slovaci, aveam ruși refugiaţi... Pe vremea aceea, e interesant că ţiganii nu figurau ca etnie, era rubrica ?alţii? și ţiganii trebuiau trecuţi la acea rubrică.

Acum îţi voi spune o poveste. La Pădureni este ţigănimea, Maria Tereza i-a stabilit pe ţiganii aceia ?umblători? la Pădureni. Iar o învăţătoare, pentru participarea la un concurs, a făcut niște dansuri ţigănești grozave, au luat numai premiul întâi, duduia scena când dansau. Dar n-a avut voie să le spună dansuri ţigănești, sub pretextul că noi nu avem ţigani. Știu că învăţătoarea a fost atât de supărată, deoarece aceștia nu erau ţigani care să umble după găini moarte sau chestii din acestea. Erau românizaţi, vorbeau românește, se îmbrăcau frumos. Dar și-au pus costume minunate și-au cântat foarte frumos. Erau și muzicanţi printre ei. Însă n-a avut voie să spună ?dansuri ţigănești?. Cred că asta a fost pe vremea lui Gheorgiu Dej. Dar cert este că ţiganii erau ?altceva?.

Tatăl Magdalenei Benkö, bunicul acesteia, bunica vitregă și doi ucenici la masa de lucru, pe care sunt expuse instrumentele folosite la prelucrarea bijuteriilor și la ceasornicărie            (Povestiţi-mi despre familia dvs.!) Pot să încep cu bunicul. Pentru că Ciacova era un târg, veneau oameni din toate părţile. Bunicul meu, Bach, a venit din Lugoj. Era originar de acolo. Vorbea germana, româna și sârba, ungurește nu. Bietul tata, născut în 1907, când a început școala în 1914, se preda exclusiv în limba maghiară, și nimeni din casă nu l-a putut ajuta, pentru că nimeni nu vorbea ungurește. Bunicul meu a fost ceasornicar. Pe vremea aceea, după ce erai ucenic deveneai calfă, iar calfele mergeau, prin bresle, până la Viena. Și  s-a dus de la meșter la meșter cu carnetul acela de calfă, unde trebuia să scrie unde a lucrat ca să-și perfecţioneze meseria. Bunicul a avut întâi un magazin la Timișoara, care se pare că nu i-a mers, și apoi a deschis la Ciacova un atelier. A luat o ţărancă ce avea casă proprie și mulţi bani, pe bunica, ce este șvăboaică. Au avut treisprezece copii, din care numai unul a trăit, tatăl meu. Toţi copiii au murit de mici.