De la Banloc nu am amintiri. Îmi amintesc când eram copil mic la Timiºoara, am locuit câþiva ani acolo cu pãrinþii mei ºi dupã aceea, în perioada rãzboiului, cred, prin '40-'41, am fost trimis la þarã la bunici.

Pãrinþii au rãmas în oraº?

Da, lucrau acolo, tatãl meu avusese o mãcelãrie la Banloc, dar probabil cã nu a mers prea bine ºi de aceea a preferat sã plece la oraº, sã lucreze într-o întreprindere ºi aºa am ajuns sã locuim acolo un timp. Casa era undeva în centrul oraºului, la stânga era o piaþã cu castani ºi parcã o micã bisericã. Ce-mi amintesc e cã traversam tot oraºul în lung ºi-n lat. Nu ºtiam sã citesc, dar aveam capacitatea de a mã orienta dupã tot felul de repere ºi nu mã pierdeam niciodatã. A fost o epocã extraordinarã pentru mine, dar ºcoala am început-o când am mers la bunici, bunicii dinspre mamã, pe ceilalþi mi-i amintesc mai puþin, stãteau undeva la marginea satului, la Tolvãdia. Bunicii mamei locuiau într-un sat mai mic, la Ciavos, undeva pe malul Dunãrii, la frontierã. Când am ajuns acolo, era o ºcoalã româneascã, una germanã ºi una maghiarã... Erau ºi sârbi în sat, patru etnii diferite. De o parte erau marii proprietari, care erau clasa privilegiatã, de cealaltã, oamenii ceilalþi care aveau mici ferme. Nu-mi amintesc sã fi fost fricþiuni între etnii, dar nici nu prea se frecventau între ele.

Bunicii vorbeau germana ºi maghiara?

Da.

ªi româna unde aþi învãþat-o?

De mic copil din oraº vorbeam ºi româneºte, vorbeam ºi ungureºte. Dar am uitat, ºcoala am fãcut-o în germanã ºi românã. Îmi amintesc de cântecele de 10 mai ºi de un cântec de 1 mai. ªi la grãdiniþã fãceam douã limbi, ºtiu cã la sfârºitul anului se juca piesa Albã-ca-Zãpada, cred cã în limba românã. Eu nu am jucat în piesã, pentru cã hoinãream mai mult prin oraº.

Ce vã mai amintiþi din sat de la bunici?

Mergeam la pescuit ºi îmi amintesc cã sâmbãta mergeam sã spãlãm caii în fluviu. Acolo unde mergeam, fluviul era în România, apoi, ceva mai încolo, fãcea un cot ºi acolo de o parte era România, de cealaltã, Serbia. Era un sat ºi de partea cealaltã a fluviului. Era o garã la care mergeam cu cãruþa ºi de acolo mergeam la Timiºoara, vagoanele erau de lemn, cu banchete din lemn, faþã în faþã. Pe atunci mi-era fricã de trenuri. Îmi amintesc cã iarna era multã zãpadã ºi ne plimbam cu sãniile cu cai. În fundul grãdinii era un câmp care, din când în când, era inundat, iarna îngheþa ºi puteam sã patinãm pe el. Ne fãceam singuri patinele, din lemn, una singurã în loc de douã. Se mai întâmpla ºi sã se spargã gheaþa, dar apa nu era adâncã. Îmi amintesc apoi cã bunicii cultivau cânepã, fãceau snopi ºi-i duceau la Timiº. Era un loc unde râul fãcea o buclã ºi era un dig care oprea apa ºi acolo se þinea cânepa douã-trei sãptãmâni, apoi era scoasã ºi se fãceau din ea corzi, fire pentru þesut. Îmi mai amintesc sã în câmpurile de porumb se lãsa un loc la mijloc în care pãtrundea soarele ºi acolo se cultivau lubeniþe. O amintire grozavã era recoltarea porumbului. Îmi amintesc cum carele fãceau du-te-vino de la câmp pânã acasã. Se fãceau grãmezi mari în curte ºi când cãdea seara, veneau vecinii, se fãcea un fel de ºezãtoare ºi se depãnuºa porumbul. Fãceam un fel de felinar din dovleac, îl scobeam ºi bãgam lumânãri înãuntru, într-un ceaun mare fierbeam porumb. Pentru copii era paradisul, mai ales cã aveam voie sã stãm pânã târziu, lumea se distra.

Oamenii munceau enorm, dar mã întreb dacã nu erau mai fericiþi decât acum. Se întâlneau mai des, erau ºezãtorile, aveau o plãcere de a trãi. Acum, îþi iei maºina, pleci nu se ºtie unde, circuli în vitezã, te aºezi în faþa televizorului, nu mai ai timp sã citeºti, sã discuþi cu cineva. Când eram acolo în sat, era încã lampa cu petrol, nu era electricitate, þi se pare azi cã e ca un salt din evul mediu.