Si Ivan a facut scoala în limba maghiara; a început clasa a întâia la Ujvidek, în Ungaria... Socrul meu planta duzi pentru cresterea viermilor de matase în aproape toata Ungaria si Transilvania, pe marginea drumurilor. Si unde era tatal lui plecat, acolo facea si el scoala... Si atunci a venit la Timisoara socrul meu si a cumparat casa asta în Balta Verde, el s-a înscris la Loga si-atunci a învatat româneste.

Pe bunicul lui îl chema Strain Ivan. Banuiesc eu c-o fi venit din Sârbia. Si pe tatal lui îl chema Iacob. Tatal lui a mai avut un frate. Socrul meu a lucrat pâna la nouazeci si doi de ani la pepiniera din Oravita. Mergeam cu Simina vara acolo si Simina i se aseza în brate si el statea asa, cu bratele în jos, parca jenat, n-o îmbratisa sau sa se joace cu ea...

Nicolae Ivan cu Asociaţia Corurilor Bănăţene din care făcea parte, 1925, centru, în primul rând

Si sotul meu avea emotii foarte adânci pe care nu si le exterioriza. Era un om foarte sensibil. Nu era prietenos. Îl tot certam: Treci prin casa cu oamenii care ai trait si nu legi o vorba cu ei, nu întrebi ce mai faceti, cum ati dormit.... Zicea: ?Ce am cu ei?? Asa-s banatenii, sa stii. Si în Franta s-a obisnuit asa, zicea: ?Francezii nu sunt sociabili. Nu te cheama la ei în casa!?.

(A fost alegerea lui sa faca Scoala Politehnica?) Socrul meu a zis: ?Ori te faci popa, ori te faci inginer!?. Stii cum era atunci: popa sau inginer! Popa... Era cam ateu el. Si în Germania n-a vrut sa mearga. Si-a ales Franta. Îi era drag de Franta si s-a dus în Franta si-a facut Scoala Politehnica. (Erau considerate meserii sigure? Sau de prestigiu?) Erau de prestigiu... merge pâna astazi, eu am o cumnata, sotia lui frate-meu si are un baiat: ?Inginer trebuie sa fie!? Nici nu l-a întrebat. Nu stiu ce-ar fi dorit sa fie... Si-a facut Îmbunatatiri Funciare.

Sotul meu si-ar fi dorit sa fie profesor de lingvistica, sa se ocupe de lexic. Zicea: ?Am gresit ca am facut constructii de avioane?, aici era numai la Brasov si n-a vrut sa mearga, n-a vrut sa paraseasca Timisoara si, pe urma s-a apucat de literatura, asta îl pasiona grozav. Avea o sumedenie de dictionare: croata, sârba, germana, maghiara...

Pe când se afla în Franta, el era un fel de prieten tânar al lui Traian Vuia; Vuia era mentorul lui. În orice pas... Când s-a casatorit s-a dus si l-a întrebat daca cu o frantuzoaica e bine sa se casatoreasca, daca e bine sa faca o revista la Timisoara... Are si o fotografie de la Vuia cu dedicatie.

La un Craciun s-a dus la Brâncusi sa-l colinde, împreuna cu un grup de studenti români. Zice ca Brâncusi a fost asa cu ochii în lacrimi... si nu era de obicei vorbaret, dar a fost foarte emotionat. Si ei au fost emotionati.