Deci, la Paris a studiat la Scoala Politehnica, si era prieten bun cu Alexandru Damsescu, de vârsta lui, care a cazut apoi cu avionul. Ivan a scris o carte despre viata lui, ?Fericitul zburator?. Are o strada aicea, Alexandru Damsescu, pe undeva prin Iosefin.

El a stat la Paris sapte ani, a studiat acolo si a fost si inginer la fabrica de masini Licorn... are si acte de vechime, vreo trei ani a fost acolo, pe urma a fost somer... Si s-a casatorit acolo... A stat la Paris sapte ani, pâna în '34. Si a venit cu dorul asta de casa. Fiind la Paris, s-a sfatuit cu Traian Vuia ce sa faca, sa vina acasa, ca vrea sa faca o revista.

Vuia l-a sfatuit sa o aduca pe Yvonne aduca aici. Ea era din Meulon, o suburbie a Parisului, erau o familie foarte mare. Parintii ei erau proprietari de brutarie si moara. Ele erau mai multe surori si ea era cea mai mare.

Era o casnicie de nedescris... Toata Timisoara îi admira, eu eram studenta la Conservator în vremea aceea si ma uitam la ei ca la o icoana. Erau mereu împreuna. Apoi, când el a fost concentrat la Caracal, ea a condus revista, a învatat româneste...

Tatăl lui Nicolae Ivan, mama Roza și Nicki, 1911-1912

În ?42 începuse sa nu prea mai mearga ziarul. El era plecat si a ramas ea. Ea a învatat româneste, îi scria carti postale... el era pe front în Basarabia, a ajuns pâna în Crimeea. Îi scria într-una: ?Cred ca n-am facut greseli prea multe.? Dar era perfect. Corespondau, îi spunea care era situatia cu revista... scrisorile erau trecute prin control, prin cenzura. El îi dadea indicatii, ce sa faca, cum sa faca, o alinta Pepe...

Yvonne a murit în 1942 când el era înca pe front, în Crimeea. Era însarcinata si era foarte slabuta... si s-a stins. Si el a aflat ca îi e rau... În timp ce se întorcea, în Bucuresti a aflat ca a murit...

Apoi, dupa ce s-a întors de pe front, a lucrat un timp la ziarul "Vestul" si a fost învinuit apoi ca, lucrând la "Vestul", a fost dusmanul comunistilor. Pe urma s-a dovedit ca el scris cronici de arta, nu politice.

(Nu v-a povestit cum s-au cunoscut ?) Nu, nu mi-a povestit cum s-au cunoscut. Cât era la cantina, tot de ea îmi vorbea. I-am spus ca am vazut-o pe strada si probabil ca asta îi dadea imboldul sa vorbeasca despre ea. Si eu l-am ascultat cu mare drag pentru ca toata Timisoara zicea: ?Cea mai frumoasa casnicie din Timisoara e asta!? Si asa ne-am împrietenit... iubind-o amândoi pe ea. Mai traia pisica ei, un motan negru, care m-a acceptat. Seara, eu mai citeam în pat, el mai lucra în birou, iar motanul se aseza pe coltul patului si se uita când la unul, când la altul, numa? nu zicea: ?Hai odata!?... pentru ca dormea cu noi în pat si astepta si el sa se culce.