Tatăl meu a venit la Timișoara, că la Arad nu a găsit un loc în Baroul avocaţilor. A găsit un anunţ că la Baroul din Timișoara e un loc. Asta era înainte de a mă naște eu, prin 1935-1936. Și a venit și l-a ocupat. Avea nevoie de niște consultaţii juridice și s-a dus la bunicul meu, Aurel Baciu, care avea cabinet avocaţial împreună cu fratele său, Teofil Baciu la Târgu-Mureș. A cunoscut-o pe mama. A fost dragoste fulgerătoare și la prima vedere?

 

Acuma vă puteţi da seama cum arăta mama, uitându-vă numai la poza asta. Slavă Domnului că nu-s ca ea, că bine să fii mai puţin frumos, că ești mai liber. (De ce spuneţi asta?) Frumuseţea obligă la enorm de multe. Și Dumnezeu m-a ajutat că nu m-a făcut frumoasă ca ea. E o idee demodată, pentru că astăzi există femei foarte frumoase care nu conștientizează lucrul acesta. Și sunt de o mare naturaleţe. Dar pe vremea aceea ? și eu am rămas cu imaginea aceea ? că trebuie să fii întotdeauna, că trebuie să fii machiată, coafată, să ai grijă de fiecare amănunt al vieţii ce te înconjoară. Și, pentru că sunt o fire mai nărăvașă, chestiile astea pe mine m-ar fi... de altfel, am avut multe discuţii cu mama: ?O doamnă nu se îmbracă așa, o doamnă nu face așa, o doamnă dă foarte mult pe apariţie... și pe mine mă enerva asta...? Pe mine mă enerva asta? (Atunci semănaţi cu tata?) Sunt un fel de amestec.

 

Mama mea a studiat la Frohsdorf, lângă Viena, cum era moda pe vremea aceea, într-un closter, o mănăstire de maici catolice. A cunoscut Viena înainte de a cunoaște Timișoara și, când tatăl meu a invitat-o la Timișoara, mama mea s-a îndrăgostit de oraș extraordinar de mult. Toate amintirile cu Viena răscolite? spunea: ?Sunt părţi din Timișoara care îmi aduc aminte de Viena??. Frochsdorful cred că era aproape de Viena, de vreme ce mama umbla foarte mult prin Viena și nume de Praeter, Grinzing, Ring, Mari hilfe strasse și Stefan Dom sunt noţiuni care-mi treceau pe lângă ureche.

 

...S-au întâlnit, s-au căsătorit și s-au stabilit la Timișoara.

 

Există soartă. Există destin. Există Dumnezeu în mod indubitabil. În ultima vreme am devenit foarte credincioasă și nu înţeleg cum e să nu fi credincios. (Se făcea educaţie religioasă și în familie?) Da. Foarte interesant: mama și bunica au fost greco-catolice, eu am fost botezată în rit greco-catolic, dar fratele meu, tata și bunicul au fost ortodocși. Eram o enclavă în familie greco-catolici. (Deci, fratele dumneavoastră a fost botezat ortodox. Am auzit că era o adevărată modă în familiile mixte confesional, fetele să fie botezate în religia mamei, iar băieţii...) Exact așa s-a întâmplat la noi, fratele meu a fost botezat după tata.

 

Dar eu am zis așa: Nu greco-catolici! După 1990 am trecut prin frământări nemaipomenite și-am spus: Oare nu-i păcat să părăsesc religia catolică? Și am spus: Ea provine din cea ortodoxă. Bunicii mei iubiţi, Aurel și bunicul meu Teodor, ei au făcut mult pentru familia noastră. Să îmbrăţișez din nou religia ortodoxă! Și pe-atunci mai scriam de sărbători la preasfinţia sa Timotei al Aradului și știu că i-am scris: Preasfinţia voastră, am trecut la ortodoxie după multe frământări. Și așa un răspuns frumos mi-a dat, se vedea bucuria din rândurile lui. Și acum sunt ortodoxă, între timp l-am citit și pe Țuţea și pe Sorin Dumitrescu de vorbă cu părintele Stăniloaie și acum sunt ortodoxă. Îmi pare rău pentru bunica mea Leona care a fost greco-catolică și a fost o femeie extraordinară. O să vă povestesc și despre ea, îmi pare rău că i-am trădat religia. Deci, era obiceiul: fata religia mamei și băiatul ? al tatălui.

 

Școala primară mi-am făcut-o pe Pestalozzi, acolo era Școala Normală. Mai exista o clădire care era școală pentru orfelinat, acolo lucrează acum soţul meu. Scrie: Universitatea de Vest, Catedra de Chimie... Acolo am făcut clasele I-III. În clasa a III-a a venit reforma învăţământului și părinţii m-au mutat la Carmen Silva. Era liceu de fete și ca liceu de fete l-am terminat în clasa a zecea. Iar Zeno, soţul meu a învăţat la Loga.

 

La Agronomie nu m-a întrebat nimeni de sănătate. Or fi știut ei ceva de dosarul meu, dar tata mi-a spus: Nu vreau să te expun unei verificări foarte stricte a dosarului, pentru că bunicul tău a murit în închisoare la Sighet. Bunicul Aurel Baciu, tatăl mamei este cel care a fost ministru subsecretar de stat în Ministerul Justiţiei. A fost unul dintre martirii Sighetului, îi scrie numele și pe placa memorială de la Sighet... Asta trebuie să vă citesc... Îi scriu lui Petre Mihai Băcanu și primesc următoarea scrisoare. La Fapt divers îmi publică... și mi-a scris doamna Maria Someșan din București: Am fost impresionată, aflând din România Liberă că sunteţi în căutarea unor mărturii privind bunicul dumneavoastră... În copilăria mea l-am cunoscut foarte bine. Tatăl meu, geograful Laurian Someșan îi era fin și în anii de dinainte de război îi vizita fie acasă, fie la birou. Mă lua adesea cu el și așa mi-a rămas întipărită în memorie puternica personalitate a bunicului dumneavoastră. Imaginea sa mi-a revenit adesea ca cea a unui exemplar desăvârșit al unui tip uman dispărut. Intelectualul ardelean de formaţie austro-ungară, cu acea rectitudine și demnitate pe care societatea de mai târziu nu a reușit să o reproducă. Ceea ce nu se poate uita este subtila sa politeţe.? Era și un bărbat foarte elegant, îi călcau croitorii hainele, nu ca acuma că vezi burlane pe picioarele oamenilor! Asta scrie și în Praful de pe tobă alt unchi celebru al meu, Ștefan Baciu, nu știu dacă aţi auzit de el... Poet, publicist, trăit prin America latină, mort în Hawaii. Și el scrie în cartea sa... s-a topit cartea sa la librăria Humanitas, de la o zi la alta n-ai mai găsit-o... el scria că bunicul își călca hainele la croitor... ?Se pare că în lumea barbară în care a fost sortit să-și sfârșească existenţa, această trăsătură nobilă a fost cea care l-a pierdut. Căci iată ce mi-a povestit tatăl meu despre împrejurările în care a fost ucis Aurel Baciu, istorie relatată lui de un fost deţinut de la Sighet, pe care l-a cunoscut la Canal. Din nefericire, nu știu cine a fost acest martor. La Sighet deţinuţii aveau zilnic dreptul la o plimbare în curtea închisorii. Într-o zi apare în grupul celor care se plimbau în cerc un nou deţinut și Aurel Baciu recunoaște în el un bun cunoscut. În mod reflex schiţează un salut.? Vezi ce înseamnă buna educaţie? ?suficient spre a declanșa furia gardianului bestial și lovitura fatală în cap.? Relatarea doamnei Someșan este aproape identică cu cea a mamei, obţinută din informaţii culese de ea de la deţinuţii de la Sighet care s-au întors la Timișoara.