Așa să știţi, că despre arestarea bunicului nu s-a mai vorbit în casa noastră după arestarea lui, împreună cu ceilalţi demnitari în mai 1950. Nu s-a mai vorbit de bunicul. De frică! Și mai fac o paranteză: tatăl meu a fost luat la interogatorii în anii  ?50 la Securitatea de pe Loga, că de ce el a scris despre francezi, de ce a comunicat cu oameni din Franţa, de ce... nu cumva e spion francez? Cine din baroul avocaţial din Timișoara e fascist ca și bunicul meu? Taică-meu știţi cum rezista?... Era mare fumător tata... Îi sufla fumul în nas. Își scotea pe furiș din buzunar câte o pilulă de polivitamină... Apă nu știu dacă îi dădeau, dar mâncare, nimic.

 

Erau atât de înspăimântaţi părinţii mei, că nu pot să vă spun! În anii regimului comunist părinţii au ars toate documentele: scrisorile lui Octavian Goga, ziarele și alte publicaţii. Foarte puţine documente au rămas. În ultimii ani au așezat pe perete fotografia înrămată de la nunta lor, la care Octavian Goga le-a fost naș. Cred că nu pot să le reproșez faptul de a le fi fost frică. Teama nu este și ea un sentiment omenesc, mai ales în condiţii de teroare.

 

Despre activitatea politică, mama nu mi-a relatat decât foarte puţin. Timorat, tata era și mai puţin dispus să atingă acest subiect. Cam prin 1978, aveam patruzeci de ani, tatăl meu mi-a vorbit pentru prima dată despre interogatoriile la care a fost supus de către Securitatea anilor ?50. Cu toate acestea, mama ne-a vorbit, fratelui și mie despre întemniţarea la Sighet și tragicul sfârșit al tatălui ei. Ea dorea ca noi să nu uităm.

 

Bunicul a fost și unul din ctitorii catedralei ortodoxe române din Târgu-Mureș. A avut iniţiativa înfiinţării unui cămin de ucenici români.

 

A fost un om de o rară bunătate. Dar, a făcut politică!

 

Și el și socrul lui au fost luptători pentru unirea Ardealului cu ţara.