(Ce era mama lui?)  Era pianista. Avea concerte si era foarte talentata. Tatal lui a fost militar si a murit atuncea, in razboi, iar mama lui a ramas vaduva si l-a crescut bunica-sa. Am facut 120 de cereri ca sa intre in campul muncii si nici maturator de strada nu-l lasa sa devina. Atunci cand a venit Hrusciov si a desfiintat scolile de planorism infiintate de Petre, el a dat statul in judecata, ceea ce nu era putin lucru in ?55. Eu eram convinsa ca nu mai ajunge acasa si ca-i in inchisoare. Eu nu m-am dus la proces, eram innebunita cand ma gandeam ca nu mai vine acasa, ca o sa-l inchida.

(A avut proces?)  Proces in care a pledat se pare asa de frumos, ca au fost oameni care au mers si au spus  ca a pledat si a aratat ca se distruge aviatia, ca efectiv s-au desfiintat scolile si aviatia nu mai are viitorul pe care-l avea atuncea, ca la scolile de zbor fara motor se formeaza aviatorii buni. Acolo trebuie sa cunosti o multime de lucruri, sa cunosti in atmosfera ca sa poti sa conduci un planor. A scos niste serii grozave de aviatori si necazul lui a fost asa de mare, ca a dat in judecata statul. Bineinteles ca a pierdut, si nu numai ca a pierdut, dar i-a facut securitatea un dosar mare, pe care am reusit sa ma uit, intamplarea a facut sa cunosc pe cineva printr-o ruda a surorii mele. Nu pot sa va spun ce scria in dosarul ala, ce minciuni scria. Cert este ca, timp de doisprezece ani el n-a avut voie sa ocupe nici un fel de slujba, si in timpul asta a dat lectii de franceza, prost platite, a tradus 5000 de versuri de Eminescu si Arghezi, care sunt publicate in strainatate, bineinteles nu in versuri, ci cu explicatie, pe care marii traducatori din strainatate le-au folosit. Erau platite cu un leu versul si statea o noapte intreaga si lucra. O nimica toata castiga, dar totusi a avut demnitatea asta, ca nu s-a lasat intretinut de mine si a tinut sa aiba un castig oarecare. A dat lectiile astea de franceza, fiind un exceptional profesor. A fost si la Universitatea Populara cativa ani profesor. Dupa doisprezece ani a intrat la Academie, la editura Academiei, unde l-au chemat sa fie corector, iar apoi a devenit redactor, fiind foarte capabil. A lucrat cativa ani acolo si cand era gata sa-l dea afara, ca iar a inceput chestia aia, el s-a pensionat de boala ca era si foarte bolnav deja si l-am salvat, de a trait atata, cu homeopatia.

Am avut norocul nemaipomenit, ca el ar fi murit atunci, dupa doi ani, cand a fost asa bolnav, ca am dat de genialul Nicolicescu, care a murit, si care a fost cel mai mare homeopat al nostru si unul dintre marii medici care l-a salvat pe sotul meu. M-a batut pe umar si mi-a spus: ?sa stii ca nu pot sa ti-l fac sanatos, dar de salvat ti-l salvez?. El saracul a avut o ciroza, ceva din razboi. Si efectiv l-a salvat si-a mai trait inca 40 de ani. Va imaginati ce destin a avut? A avut ocazia sa ramana in strainatate, ca a avut colegi, un prefect la Dijon, un primar pe Valea Loirei, toti personalitati, dar nu i s-a dat voie sa plece, pana la cutremur, in strainatate. Dupa cutremur s-a dus si a spus comunistilor: ?daca nu-mi dati drumul, eu le scriu la toti prietenii mei ca nu-mi dati drumul sa ma duc sa-i vad, ca ei sunt personalitati in strainatate?. Si atunci i-au dat drumul sa plece singur.

(Unde a fost coleg cu ei?)  La un mare colegiu din Mongré, de langa Lyon, celebru in Franta, unde a studiat Antoine de Saint- Exupéry. Era colegiu de calugari, o scoala admirabila, unde l-a dus unchiul sau, maresalul Presen, si unde a fost primul. Am vazut marmorele expuse in colegiul Montgrai, Petre Crainiceanu, primul in toate clasele, asa bun, inteligent si capabil a fost.

(Dupa aceea a venit aicea?) Eram convinsa ca va ramane acolo, ca deja facuse traduceri pentru doamna Aslan, traduceri la conferinte internationale, unde era considerat cel mai bun traducator de franceza. I s-a oferit in Elvetia sa ocupe un post de traducator la O.N.U., unde era platit admirabil. Prietenul lui elvetian i-a spus: ?esti prost sa te-ntorci in tara, acolo, tu nu vezi ce-i la voi in tara, de ce nu ramai aicea?? A refuzat sa ramana in strainatate. Au vrut sa-l faca directorul unui azil de batrani, a avut nenumarate propuneri, dar a spus: ?eu nu vreau sa fiu tolerat intr-o tara straina, eu sunt roman si trebuie sa traiesc in tara mea?.  Merita omul asta sa ramana ceva? De-aia s-a facut memorial la Euro-club si eu dau premii in fiecare an. Dau cupe si daca pot dau si ceva bani, fiindca a facut ceva pentru zborul fara motor. El a fost nascut chiar la Freiburg, in Elvetia.