(In ce an s-a nascut?) In 1916. Ar fi putut ramane acolo si sa capete cetatenie, dar a refuzat. A zis ca aici era datoria lui sa ramana si, saracu? de el, nu s-a plans niciodata, da ce modest a trebuit sa traiasca, cu pensie de boala. Eu am lucrat toata vremea asta, am mai lucrat si la Fondul plastic. Faceam coliere?nu mai stiam ce sa fac ca sa am destul pentru medicamente si pentru supravietuire, dar am trait si nu ne-am plans si n-am fugit in strainatate cum fug acuma cu duiumul tinerii. E goana dupa bani, dar noi n-am gonit dupa bani in viata noastra. Nici el n-a fost materialist, nici eu, nici tata?nimeni din familia noastra.

(Erati in Bucuresti deja?) Bineinteles, ca studenta si pe urma anii de razboi si dupa razboi?si-asa ca nu m-am putut tine de arta. Au fost ani grei? Am prietene artiste in familia Petrascu, am pe Wanda Sechelariu, o pictorita extrem de talentata, care a fost mai mare ca mine. Nora lui Petrascu era cu mine la Academie. Ele s-au putut ocupa de pictura, caci sotii lor aveau un post bun, bine platit si au putut sa stea acasa si sa picteze. Eu n-am mai pictat, ci m-am apucat de invatamant si intr-un fel m-a pasionat si invatamantul la un moment dat, contactul cu copiii. Eu am plans cand m-am pensionat, la 55 de ani, ca iesea o lege ingrozitor de proasta si fratele meu jurist mi-a spus ca daca nu ies atunci o sa am cateva sute pensia. Am iesit la 55 de ani plangand, ca puteam sa mai stau doi ani. Pe urma am predat acasa germana, foarte modest. Si acuma mai am doi elevi.

(Germana ati invatat-o numai la scoala?)  La liceu si la facultate si pe urma in Germania, un an de zile.

(Inainte de scoala ati facut si acasa ceva?) Nu, n-am avut profesoara particulara. Nici n-ar fi avut parintii mei posibilitatea sa ma dea la lectii particulare si nici n-aveam nevoie, ca aveam in liceu profesori asa de eminenti.

(Acasa se ocupa matusa de dumneavoastra?) Mai mult matusa se ocupa, ca mama era prea prinsa cu treburile. Ma observa cand studiam la pian.

(Cine gatea?)  Aveam bucatareasa pe vremea aia. Atata pot sa spun ca, saraci cum eram, ca nu eram foarte bogati, ne-am putut permite sa avem bucatareasa. Singurul lucru pentru care o invidiez pe mama acuma, fiindca asa am detestat bucataria? Mi-a luat jumatate din viata ca sa pregatesc mancarea, incat am spus ca uite, saraca mama, ea a putut sa-si permita sa aiba o bucatareasa.

(Scoala de menaj a infiintat-o mama dumneavoastra ?)  Ea, cu ajutorul reginei Maria. Eu am fotografii cu mama si cu regina Maria. Ea a infiintat-o, a pus tot sufletul si a adus taranci de la tara care s-au format la scoala asta. A avut idei mari, a vrut sa realizeze multe, din pacate insa a murit asa de tanara, caci a facut o comotie cerebrala.

Scoala a mai durat dupa aia, insa sufletul a fost mama. Tata iubea copiii teribil, dar nu vroia sa aiba fete, ar fi vrut sa aiba numai baieti. Noi am copilarit tare frumos si am avut frati foarte constiinciosi, valori, oameni seriosi. Fratele Bujor, de care am spus ca a fost dat afara din magistratura, a avut de suferit din pricina numelui. Tata numai bine a facut tarii, n-a fost bogatas, n-a avut avere, nu avea pentru ce sa fie judecat, dar comunistii l-au judecat fiindca era un nume. Mai ales acel domn, prim secretar, Coracu, pe care tatal si fratele meu se chinuiau sa-l faca sa treaca clasa, ca invata foarte greu. Comunistii isi alegeau tot intre analfabeti.

(Cu familia Sora va stiti din Timisoara?) Pai, cum nu, caci Mihai Sora era coleg de an cu sora-mea. Venea la noi in casa tot timpul. Ne-am cunoscut atuncea si ne-am revazut dupa aceea. A fost la Paris cu sotia lui, cand am fost in ?39. Ne plimbam cu el, cu Cioran si cu Eugen Ionescu prin tot Parisul. Au fost ani frumosi, dar n-am mai putut nici acolo sa ne mai intoarcem, cu razboiul ala. Pe urma l-am pierdut si pe fratele meu si fiecare cu destinul lui a fost. Apoi ne-am revazut cu Mihai Sora, iar acuma mi-a tot spus ca ma sprijina, ca o sa vorbeasca cu un domn Radulescu de la Minister, dar am impresia ca Ministerul nu se angajeaza in treaba asta. Totusi, nimeni nu se angajeaza sa ma sustina, ca nu e vorba de o pretentie, ci de a sustine o idee, o cauza.