(Cum aţi trăit dumneavoastră ziua de 23 august?) Pentru mine 23 august a fost o mare bucurie. Noi am fost cinci și toţi am locuit în case la ţărani. În Poiana Sibiului nu exista o cazarmă sau vreo clădire mare unde să stăm toţi, ci tot batalionul a stat pe la oameni: un pluton pe o anume stradă, alt pluton pe o altă stradă. Așa am locuit noi acolo. În noaptea aceea s-a tot anunţat la București că peste câteva momente va vorbi maiestatea sa regele Mihai, se va adresa poporului. Toţi am stat și am așteptat să auzim ce spune regele. Atunci a spus că a trecut de partea aliaţilor, iar eu am perceput-o ca pe o mare bucurie pentru că sunt sârb și nemţii ne-au cotropit ţara și știam ce atrocităţi au făcut acolo. M-am bucurat de această trecere de partea cealaltă și, ca atare am observat că toţi cei care eram acolo, toţi s-au bucurat că s-a realizat acest lucru. Că pe urmă ne-au adus alte dezamăgiri, asta e altă socoteală. Am stat acolo sus și am fost izolaţi până când a venit ordinul de demobilizare în 11 sau 12 septembrie.

            (Povestiţi-mi câte ceva despre comunitatea oierilor de-acolo) Erau niște oameni bogaţi, înstăriţi, care aveau multe oi. După câte i-am cunoscut eu, cât am stat acolo, erau oameni cinstiţi, deschiși și buni români, căci erau numai români la Poiana Sibiului. Nu era altă naţionalitate acolo. Erau prietenoși cu noi, care eram toţi intelectuali. Toţi eram cu bacalaureat și ori eram de la Medicină, de la Farmacie, adică de la facultăţile acestea care erau militarizate. (De la ei luaţi și produse alimentare?) Nu, noi aveam aprovizionarea din Sibiu și mergea camionul de 2 ori pe săptămână și aducea mâncare. După 23 august s-a rupt legătura aceasta pentru că nu mai aveau curaj și-atuncea comandantul unităţii noastre a trimis un camion care era particular și l-a rechiziţionat în numele armatei. Mergea atuncea de 2 ori pe săptămână cu un grup de 10 elevi, de la școala noastră militară, care erau înarmaţi până în dinţi și mergeau până jos, în Sibiu, să încarce camionul cu mâncare. Atuncea li se dădeau câte o ladă de grenade, se dădeau pistoale automate, care stăteau în depozit și numai la instrucţie se scoteau afară. Și erau aduse pentru cazul în care vor fi atacaţi de ruși, că se-auzise deja că rușii jefuiesc pe unde ajung, dar nu ajunseseră prea aproape. De 2-3 ori au fost la Sibiu și când s-au întors au zis că n-au văzut pe nimeni. Am mers frumos până în Sibiu, ne-am dus la unitate, am preluat marfa și-am dus-o sus și nu era nimeni. Eu n-am fost niciodată căci am fost la postul de comandă, la radio.

magazinul ?Alexandru Nenadovici și fiul, din exterior, Piaţa Traian nr. 7, Timișoara, aprox. 1930. Copilul, în ușa magazinului, este Vladimir Nenadovici, fiul lui Milutin.