(Câţi ani de facultate aţi făcut până atunci?) Patru ani. Am revenit la Timișoara și am căutat să mă încadrez undeva și să lucrez. Am început activitatea la o fabrică din Timișoara, care se numea Bănăţeanca. Pe urmă am trecut la Fabrica de ciorapi din Timișoara, unde am stat foarte mulţi ani și, în ?64 m-am transferat la Fabrica de tricotaje 1 Iunie, unde am rămas până la pensionare. (Deci n-aţi mai continuat facultatea) Nu, că nu se putea. Lupta de clasă a rămas în vigoare.

Eih, eu aș putea să-mi împart viaţa acuma, căci am aproape 80 de ani, într-un prim ciclu de 25 de ani, unde mă pot declara că am fost mulţumit. Am avut o copilărie frumoasă, după aceea a urmat școala. Eu, ca sârb, trebuie să accentuez că n-am avut niciodată, din partea nimănui, vreun obstacol că sunt sârb, până când a început războiul. Am avut colegi la școala primară, la liceu, majoritatea români, dar în clasele noastre au mai fost și câte un german, 2-3 unguri, 5-6 evrei și toată lumea s-a înţeles perfect. Prima lovitură, indirectă, pe care am simţit-o, a fost când s-a instalat puterea legionară în ţară. Au venit atuncea la putere, în septembrie și imediat evreii au trebuit să părăsească liceul. Acest eveniment ne-a frapat pe toţi fiindcă până atuncea am fost împreună șase ani de liceu, am stat în aceleași bănci. Întâmplarea a făcut că în clasa mea erau șase care-or trebuit să plece. Era și un liceu evreiesc în Timișoara, dar aceștia porniseră din clasa întâi la liceul Constantin Diaconovici Loga, care era un liceu foarte bun. Am avut profesori eminenţi. După ce legionarii au venit la putere evreii au trebuit să părăsească acest liceu. Au început să apară aceste legi rasiale. Într-adevăr, a fost un liceu foarte bun, dar când eram clasa a șaptea și a opta de liceu, perioada a coincis cu dictatul de la Viena când României i-a fost furat Ardealul de nord, atunci ne-au venit câţiva profesori din nordul Ardealului, de o clasă deosebită. Erau profesori eminenţi de la Cluj, Șimleul Silvaniei, Baia Mare, Satu Mare. Noi am mai făcut cu ei doar doi ani pentru că am terminat liceul. Pe urmă, și la facultate când am fost, în primul an, era un amalgam de colegi, din toată ţara, dar n-a răsărit nici o scânteie de rasism.

Interiorul magazinului din Piaţa Traian nr. 7, Timișoara, aprox. 1930. Copilul, în prim plan, este Vladimir Nenadovici, primul din dreapta este tatăl său, Milutin Nenadovici, proprietar de magazin, iar celelalte persoane fac parte din personalul angajat

La Sibiu a fost o antipatie faţă de unguri, și faţă de germani, pentru că toată lumea știa că dictatul cu cedarea Ardealului a fost de la Viena, făcut de Hitler. Sibiul era și plin de sași și era o oarecare animozitate. Ei erau atuncea din tot sufletul alături de Hitler și săptămânal mărșăluia prin oraș câte o coloană, cu fanfară, căci mergeau voluntari în Germania, să lupte. Îmi amintesc că am stat într-o după-amiază într-o cazarmă și ne uitam pe geam, iar lângă noi era un căpitan, un ofiţer care, fiind rănit pe front a fost detașat un timp ca instructor, la școala militară. El auzindu-i pe sași cum cântă și merg la război, zicea: ?Habar n-au unde se duc! În Rusia este groaznic să lupţi?.