(N-aveţi copii?) Nu, n-am. Asta este situaţia și dacă într-adevăr o voi obţine nu știu cum ar fi și ce-ar fi. În ceea ce privește locatarii, conform legii n-ai voie să te-atingi cinci ani, dar nici nu aș vrea pentru că este ceva inuman să te legi de niște oameni săraci, căci acolo numai oameni foarte săraci stau, care plătesc minimul prevăzut de lege. Singurul loc unde pot să cer alte chirii sunt cele patru magazine.

(Părinţii dumneavoastră aveau familii prietene?) Da sigur că da. Majoritatea erau sârbi cei cu care eram în prietenie în mod deosebit, dar erau și alte familii. Erau și evrei cu care eram prieteni. De exemplu, doctorul Stefanovici, familia Mamoilovici, Craiovan Milan, iar dintre evrei era doctorul Wolberg.

Interiorul magazinului din Piaţa Traian nr. 7, cu personal. Timișoara, aprox. 1930

(În afară de sârbi și evrei mai aveau prieteni și de alte etnii?) Da, sigur. Era o familie de unguri, care avea însă nume de unguri, doctor Ristici. (Cum se întâlneau? Se vizitau?) Da, se vizitau. Mergeau împreună, mai ieșeau și în oraș, se vizitau reciproc, iar la anumite sărbători erau invitaţii noștri sau ai noștri se duceau acolo când erau anumite sărbători. Era înţelegere între ei. La școală, prietenul meu cel mai bun a fost Alecu Țiucra, care e la București. Am avut mulţi prieteni, dar o parte nu mai sunt în viaţă. Dintre cei cu care am terminat bacalaureatul în ?42, în Timișoara nu mai sunt în viaţă decât 6. În ţară mai sunt câţiva, dar sigur 25 din cei 40, nu mai sunt printre noi, au murit.

(Atunci era deci o viaţă economică prosperă) Era o viaţă economică prosperă, o înţelegere bună și nu exista o concurenţă murdară între ei. Comercianţii concurau între ei, dar prin marfă, prin ce ofereau populaţiei.