(Fabrica Kimmel mai era atunci?) Da, funcţiona încă. (Unde era?) Acolo unde este biserica greco-catolică, în Piaţa Aurel-Vlaicu, unde-i Uzina electrică, puţin mai încolo. (Acolo erau și lăcașuri de cult evreiești?) Da, Sinagoga evreiască este vizavi de cinematograful Apolo, care-i acuma Club Parc. Era o mică sinagogă în strada care merge în spatele bisericii sârbești. De la biserica sârbească, în partea aceea era un cartier evreiesc unde stăteau mulţi evrei, din cei ultra ortodocși, care purtau acei perciuni și care se îmbrăcau cu haine până la gleznă. Cartierul acela mergea din colţul acela, de la biserica sârbească înspre Bega. Acolo locuiau aproape numai evrei, în general evrei ortodocși. (Mai există biserica aceea?) E închisă acum, dar clădirea există, însă nu mai funcţionează acum. (Era în zona aceea și o baie?) Da, exista o baie Diana, acolo unde acuma este o agenţie de turism, pe strada 3 august, cum se merge din Piaţa Traian spre Cetate, imediat pe partea dreaptă. Cu timpul însă această baie s-a transformat într-un fel de casă de randé-vous, căci erau niște prostituate pe-acolo. La început, când eram eu copil mic era o baie, căci știam că lumea mergea acolo la baie. (Dar nu era o baie specifică pentru o anumită etnie) Nu, nu, pentru toată lumea.

(Participau părinţii dumneavoastră la viaţa culturală a comunităţii?) Da, participau, până la venirea comunismului, când în Timișoara era totul în regulă, căci după ce au venit comuniștii nu mai aveau nici bani să se ducă undeva. După ce, în sfârșit s-a făcut la Timișoara și operă, și teatru, atuncea veneau turnee și se duceau la câte un spectacol de genul acesta. (Cu ce se deplasau?) Numai cu tramvaiul sau pe jos, după cât era distanţa de făcut. Foarte rar, când era ceva deosebit, mai angajau o birjă, când se îmbrăcau mai elegant ca să se ducă undeva, ca nu cumva să se murdărească. Atunci însă puteai să te duci liniștit cu tramvaiul căci funcţionau ca ceasurile elveţiene pe vremea aceea. Chiar la noi, în Piaţa Traian, se făcea schimbul vatmanilor și conductorilor, între 12 și 1. Atunci erau și cei care vindeau bilete. La colţ aveau o căsuţă din sticlă unde se făcea acest schimb între cei care au lucrat de la 5 dimineaţa și ceilalţi care urmau să lucreze. Eu de multe ori îmi amintesc că era un controlor șef al tramvaielor din Timișoara, care se numea Mândru și se uita la ceas să vadă dacă tramvaiul a venit conform graficului. Portăreasa de la noi din casă era măritată cu un vatman. Erau niște nemţi, iar el era vatman și câteodată, când eram copil mă lua portăreasa să-i ducem cina, căci la ora șase aveau voie să mănânce. Mergeam până la Uzina de apă din Fabric. Acum linia e moartă de la pod,  la Dorobanţi, dar atunci se mergea până la Uzina de apă, unde-i cascada aceea la Bega. Ea îi aducea într-un coșuleţ de mâncare, iar ei aveau un grafic și aveau 10 minute staţionare pentru mâncare. Apoi se urca un controlor, lua graficul și se uita la ceas. Așa mergeau atunci tramvaiele, iar când întârziau cu 2-3 minute era întrebat ?de ce?? și dacă nu avea un motiv care se putea verifica, nu era luat în considerare altceva. Acuma însă, când merg cu tramvaiul 4, vatmanul oprește între două staţii și se dă jos și stă de vorbă cu cineva. Nu contează că-s 50 de oameni în tramvai care așteaptă.

(Erau abonaţi părinţii dumneavoastră la ziare, la reviste?) Da, erau abonaţi. Atuncea erau multe ziare locale care erau vândute de copii, de tineri, iar în Piaţa Traian era multă circulaţie și era prăvălie lângă prăvălie și aceștia veneau acolo și strigau ?Ediţie specială!?, iar lumea cumpăra atuncea. Erau din toate ziarele timișorene. Era chiar și un chioșc unde erau toate ziarele, și din București, și din Budapesta, însă copiii aveau doar ziarele din Timișoara.