Nicolae Ivan  Înainte de moartea-i prematură, ing. Nicolae Ivan, care făcuse studii de aeronautică în capitala Franţei unde îl cunoscuse și se împrietenise cu Traian Vuia, mi-a acordat un interviu despre anii petrecuţi în străinătate cu marele său prieten. Știam că revista "Fruncea" (1934-1945) editată de interlocutorul meu, dispărut, vai, la două zile după convorbirea noastră, publicase multe articole și amintiri despre cel pe care îl comemorăm în acest an, de aceea întrebările mele au încercat să descopere unele laturi umane ale personalităţii inventatorului.

         ? Ești unul din puţinii oameni care l-au cunoscut îndeaproape pe inventatorul Traian Vuia, a cărui comemorare, recomandată de UNESCO, o sărbătorim în acest an. Ce părere ai despre semnificaţia acestei comemorări?

       ? O comemorare recomandată de UNESCO, atunci când privește pe cineva recent dispărut dintre cei vii, consacră ridicarea acestuia în rândul oamenilor mari ai istoriei și umanităţii. Când se întâmplă să fi cunoscut îndeaproape în viaţă o asemenea personalitate, desigur că încerci sentimente foarte complexe. Pe lângă copilăroasa, dar foarte omeneasca mândrie că ai stat aproape de un mare om (parcă ai crește și tu - măcar în ochii tăi proprii), ai satisfacţia de a fi intuit - înaintea altora - dimensiunile celui sărbătorit.

  ? Spre deosebire de alţii, care poate n-au intuit valoarea lui Traian Vuia, îmi aduc aminte ca ai fost unul din aceia care se străduiau, încă de când era în viaţă, să-l impui atenţiei în presa locală.

      ? Desigur, am tot scris despre "părintele aviaţiei", încă din anii 30, dar fără mare ecou. Îmi aduc aminte de zâmbetele pe care le-am trezit în 1937 sau '38 cu pretenţia ca Vuia să fie primit membru al Academiei..."Teribilism de bănăţenist" era calificat articolul publicat în "Fruncea", chiar de către bănăţeni.

   ? Totuși, bănăţenii au fost întotdeauna "făloși" cu valorile lor regionale...

  ? Numai în aparenţă! În realitate, bănăţenii suferă dintotdeauna de un incurabil "complex de inferioritate". "Tăt Banatu-i fruncea " a fost doar cântatul copilului pe întuneric. Dar să revin la sentimentele mele complexe din anul centenarului Traian Vuia. Bucuria și triumful unei cauze pentru care ai luptat, cu forţe prea slabe și prea devreme, se amestecă și cu teama că prin scrieri și cuvântări care-l comemorează pe genialul inventator, să nu se piardă OMUL Traian Vuia. Să nu apară în ochii urmașilor schematizat, ca mai toţi eroii omenirii.

        ? Eroi, în sensul carlylian...

        ? Portretele oamenilor mari se simplifică - pentru uzul tineretului - până la câteva trăsături esenţiale, considerate măreţ pilduitoare. Se suprimă, cu bună știinţă, latura lor de om ca toţi oamenii. Admit, atunci când aceasta prezintă aspecte banale, chiar urâte și meschine. Traian Vuia însă, este un om minunat, nu numai un mare inventator și om de știinţă.