?Obiectivele?

Nu e lipsit de interes să vedem cum și pentru ce au devenit obiective, adică ţinte predilecte ale Securităţii și informatorilor ei, o parte dintre deportaţii în Bărăgan. Am amintit deja trecutul lor politic, dar și zvonurile și observaţiile negative faţă de situaţia în care se aflau, ambele consemnate în rapoarte sub rubrica ?Manifestări dușmănoase și stări de spirit?. Destul de frecvent, sunt menţionate în primele luni părăsiri de domiciliu, dar și tentativele de a lua legătura cu cei din exteriorul zonei de domiciliu obligatoriu. Controlul corespondenţei era o practică generalizată și, ca efect, puteai deveni ușor un obiectiv.

Din informaţiile primite de la sursă (a se citi informator) și prin mijloace tehnice ? consemnează un raport ? rezultă că elementele dislocate din raza regiunii București întreţin legături de corespondenţă cu rude și prieteni fugiţi din ţară, cu care ocazie se fac schimb de informaţii politice și economice. Printre exemple, Rieder K. din Olaru, care îl informează pe Jacob Zimmer din Germania că e la 80 de km de București, că nu poate merge în jur mai mult de 15 km, că satul are 700 de numere și numai două fântâni cu apă bună. Nu vă pot spune nimic deosebit (dos. 191, p. 7), subliniază autorul scrisorii, conștient parcă de faptul că e supravegheat, dar nedându­-și seama că păcatul era deja săvârșit, din moment ce precizarea locului unde se află și celelalte detalii pe care le dă erau deja considerate informaţii politice și economice. Urmările sunt, ca și în cazul Tereziei Ianovitsc, tot din Olaru, care adresase și ea o scrisoare lui Lizi Wagner din Waltersdorf, încadrarea informativă a susnumiţilor și urmărirea tehnică a corespondenţei.

Un agent veterinar din Olaru (Roșeţii Noi), care se afla la Roșeţii Vechi la venirea deportaţilor și s-a ocupat de vitele lor, îmi spunea în urmă cu 10 ani, când l-am intervievat, că, printre serviciile pe care le făcea deportaţilor, se număra și acela de a trimite și a primi corespondenţa pe numele lui. Semn că ?obiectivele? știau sau vedeau că altfel nu au șanse să ia legătura cu cei de acasă. Precauţiile pe care și le luau erau dintre cele mai inventive. O fostă deportată povestește că le-a sugerat celor de acasă ? într-o scrisoare trimisă printr-un localnic din satul vechi dispus să riște un astfel de serviciu ? să transforme scrisoarea lor de răspuns într-un ghemotoc de hârtie în jurul căruia să răsucească lână, pentru a fi sigură că, astfel, scrisoarea ajunge la destinaţie necitită (ghemul de lână fiind trimis într-un pachet împreună cu alte lucruri). Aproape sigur primirea pachetelor nu a fost posibilă de la început, de vreme ce într-o ?Sinteză? din 16 noiembrie 1951 (la jumătate de an de la deportare, deci), trimisă de Securitate la București, se menţionează: O altă stare de spirit nemulţumitoare în rândurile acestor dislocaţi este creiată pe motivul că Sfatul Popular, împreună cu organele Miliţiei au luat măsuri ca, toate coletele care le vin dislocaţilor de la diferite rude sau prieteni din locurile unde au fost dislocaţi să le confiște iar conţinutul să-l împartă pentru cei săraci. |n urma acestui fapt se constată că în fiecare zi în faţa Sfatului Popular sunt strânși câte 100 dislocaţi care vociferează, că de ce li se confiscă alimentele, întrucât acestea sunt proprietatea lor trimise de unele rude (p. 194, dos. 191).

Menţionarea, la capitolul ?Manifestări și stări de spirit nemulţumitoare? din ?Sinteza? trimisă de Direcţiunea Generală a Securităţii Statului regiunea Galaţi către Direcţiunea Generală a Securităţi Statului București în septembrie 1951, a conţinutului uneia dintre scrisorile interceptate ne ajută să vedem cum se prezenta situaţia pe teren (nu putea bănui expeditorul scrisorii că aceasta va ajunge, cu jumătate de secol mai târziu, pe căi atât de sinuoase, la noi, cititorii de acum), dar ne ajută și să înţelegem că orice informaţie de felul celor date de el îl transforma în obiectiv și că de la plângere sau critică până la manifestare dușmănoasă nu era de străbătut decât un pas. Așa se întâmplă (conform ?Sintezei? amintite mai sus) cu dislocatul Roșu Ion, din comuna Frumușiţa, raionul Galaţi, care, într-o scrisoare adresată unui prieten al său, îl anunţă că el duce o viaţă de mizerie, întrucât stă în frig pe câmp într-o colibă, deasemeni mai arată că sunt obligaţi să facă 3.000 de chirpici de fiecare familie, iar atunci când vrea să se ducă undeva nu poate decât după materiale și la doctor și atunci când vrea să se ducă la doctor îi trebuie dovadă de la Miliţie, întrucât nu au nici un act la ei (p. 176, dos. 191). Evident că, în această situaţie, se recurge, ca și în cazul scrisorilor, la diferiţi cunoscuţi pe care, de pildă, dislocaţii din Vădeni îi au la Brăila. Dacă adăugăm la acestea faptul că un alt dislocat din Zagna ? Vădeni, Petru Maghiaru, menţiona, așa cum am văzut în fișele de dicţionar anterioare, că rudele care încercau să-i viziteze în primele luni după deportare erau expediate cu primul tren înapoi, în cazul în care erau prinse, înţelegem că izolarea celor aduși cu forţa în Bărăgan trebuia să fie totală. Nu era vorba doar de interdicţia de circulaţie, ci și de grija ca să nu se știe prea multe despre aceste sate-noi și despre ce fel de viaţă duc cei condamnaţi să devină locuitorii lor. După cum reiese din numerose mărturii, localnicii din satele învecinate fuseseră preveniţi că au de a face cu ?răufăcători? și, pentru a-i exotiza la extrem, cu ?coreeni? (aluzie la războiul din Coreea), un mod de a-i ţine măcar o vreme la distanţă unii de alţii. Se ajunge până acolo încât unul dintre dislocaţii din Frumușiţa ajunge să creadă (sau măcar să spună) și el unui informator care îl denunţă că degeaba construiesc dislocaţii case, întrucât are informaţii precise că aceste case le construiesc pentru populaţia coreeană care se refugiază din Coreea (notă ?Sinteză? din 18 septembrie 1951, dos. 191, p. 166).

 

Un tren și o asociaţie fantomă

 

Că bariera informaţională nu putea fi etanșă e de la sine înţeles. O întâmplare edificatoare pentru vulnerabilitatea cordonului de izolare și tăcere pe care ar fi vrut să-l creeze Securitatea în jurul deportaţilor e povestea trenului cu alimente sosit pe adresa dislocaţilor din raza regiunii Galaţi, din Timișoara. Cele trei vagoane cu alimente reperate iniţial par a veni din partea unei enigmatice ?Asociaţii a Muncitorilor din Timișoara?. Evenimentul e ocazia unui intens schimb de note și informări, provocând o adevărată nebunie investigatorie.

Tov. General Maior Nicolski se implică personal, nelăsându-se înșelat de ?solidaritatea de nezdruncinat? pe care regimul comunist o perora și o presupunea între clasa muncitoare și ţărănimea muncitoare. Logica aceasta au luat-o în considerare, probabil, cei care au organizat în realitate transportul, atunci când au recurs la o mistificare, cu scopul de a înșela vigilenţa autorităţilor.

Cele trei vagoane apar pe 4 septembrie 1951 în staţia CFR Cioara Doicești și sunt expediate pe numele lui Hails Vestor, fiind destinate dislocaţilor din Centrul ?Justin Georgescu?. Cel care însoţea vagonul e reţinut, iar alimentele sunt confiscate și se alterează în vagoane până să se găsească soluţia repartizării lor în altă direcţie, deși rapoartele din această perioadă consemnează frecvent lipsa de alimente în satele de deportaţi.

Pe 6 octombrie 1951, într-o ?Notă? a DGSS, 244, se precizează că nu există și nici nu a existat pe raza regiunii Timișoara o ?asociaţie a muncitorilor? care să fi fost la originea transportului. Este în schimb identificat contabilul de la GAS din comuna Partoș, raionul Deta, Checeanu Lazăr, care avea socrul dislocat și ca urmare a colectat câte un pachet de alimente sau îmbrăcăminte și de la alte rude ale celor dislocaţi din Partoș, Banloc și Tolvădia. A fost ajutat de șeful staţiei CFR din Comloșu Mic, cu care era prieten și care i-a pus la dispoziţie două vagoane. Transportul a fost însoţit de Hess Ioan și Oltinger Ioan, din Comloșu Mic, care au fost arestaţi la sosirea trenului în staţia Stăncuţa ? Galaţi.

|n ?Nota? din 12 octombrie apare și o altă filieră de investigat. E vorba de data asta de o asociaţie (întovărășire) de mai multe familii din comuna Periam, care înainte de dislocare lucrau împreună 160 de ha de teren. Din rândul acestora au fost ridicate 60 de familii care trimiseseră 21 de scrisori foștilor asociaţi neridicaţi, pentru a le cere alimente și alte lucruri necesare. Primind aceste scrisori ? consemnează ?Nota informativă? ? ţăranii săraci Talman Francisc, Hentz Francisc, Moise Ioan și ţăranii mijlocași Gill Adam și Hubert Nicolae, toţi din comuna Periam, au început să colecteze diferite colete, pe care le-au expediat dislocaţilor.

|n mod analog a procedat ţăranul sărac Harter Ioan, din Comloșu Mic, care avea un fiu dislocat în regiunea Galaţi și care a reușit cu sprijinul șefului staţiei CFR din Comloșu Mare să colecteze de la 74 de persoane din comună și să expedieze apoi în Bărăgan două vagoane de alimente (cele ajunse la Stăncuţa). Se revine asupra lui Checeanu Lazăr, precizându-se că e cunoscut ca un element dușmănos faţă de regimul nostru.

Apare și un al treilea împricinat, în persoana lui Lenger Petru (ulterior numele acestuia apare ca Langer Petru), din Giera, tot din raionul Deta, care avea dislocată pe una din fiice împreună cu soţul ei. Cu ajutorul șefului staţiei CFR Giera, Isac Nicolae, el expediase, în 18 septembrie 1951, pentru dislocaţii din regiunea Galaţi, un vagon în care se aflau un număr de 157 de colete, colectate de la circa 55 de persoane.

?Nota informativă? din 18 octombrie aduce clarificări suplimentare, referitoare la numărul de expediere și la data expedierii vagoanelor, două dintre ele fiind expediate din staţia Comloșu Mare și unul din Periam (un al patrulea din Giera). Sunt identificaţi destinatarii transportului, cei care au iniţiat transportul și cei care l-au însoţit. Checeanu Lazăr apare acum ca Gheceanu Pavel și rezultă, în urma investigaţiilor, că el se deplasase în satele de dislocaţi, unde a stat mai multe zile, iar la întoarcere a afirmat că aceștia mor de foame și stau sub cerul liber deoarece nu au case de locuit.

Deși număratul vagoanelor provoacă oareșce încurcături, concluzia e mai degrabă liniștitoare: nu s-a stabilit ca acţiunea de colectare a pachetelor să aibă caracter subversiv sau substrat politic organizat. Cu toate acestea, problema se urmărește în continuare pentru a se sesiza elementele iniţiatoare și instigatoare. Orice formă de organizare și solidarizare era pentru Securitate periculoasă și cei care participau la ea deveneau fără doar și poate ?obiective?. Voi reveni.

 

N.a.: Toate pasajele n italice reprezintă reproducerea exactă (cu greșeli gramaticale cu tot) a formulărilor Securităţii.