Un an și șase luni am făcut frontul... Am primit și decoraţii... Eram în prima linie cu soldaţii, tot timpul. I-am susţinut sufletește și ăsta e mare lucru... Când au văzut preotul acolo, cu atâta bucurie m-au primit: ?Să mai veniţi pe la noi părinte.? Și mă duceam.

(Erau mulţi evrei în Cernăuţi?) Ooo, erau mulţi. Eu când m-am dus la Cernăuţi prima oară, de Sf. Dumitru, în 1934, am zis ?Măăăăăă, câţi popi îs aici! Ce de popi!?. Dar erau evrei care purtau barbă tot timpul. După aia i-am deosebit, că au o pălărie specială pe cap și se cunoștea că-s evrei. Era o luptă antisemită... Toată studenţimea dacă îi prindea, îi bătea. Era ceva grav.

(Era puternică legiunea la Cernăuţi?) Era și nu prea, dar studenţii erau în legiune, într-adevăr. (Dumneavoastră l-aţi văzut pe Codreanu?) Da, păi când o venit acolo, l-am văzut. Când oprea între gările mai mari, noi ne coboram și trebuia să cântăm bisericește și atunci cobora și el. (Ce impresie v-a făcut?) A fost un om inteligent, un patriot, un om care și-a iubit ţara. A greșit, a făcut o foarte mare greșeală, că a avut puradei din ăștia în jur, profitori, care cum au ajuns la putere și au făcut... L-au ucis pe Iorga, marele savant. Era la Sinaia când l-au ucis pe Iorga. L-au convocat și l-au ucis pur și simplu, într-o pădure. L-au ucis pe Madgearu. Au ucis pe nu știu mai care din bărbaţii luminaţi ai ţării noastre.

(El nu mai era atunci. În ?38 a fost și el asasinat.) Eu eram atunci la Caransebeș, făceam anul de practică, când în noiembrie au pus la cale și l-au ucis pe Codreanu. Se spunea că ar fi vrut să fugă, că nu știu ce, dar practic l-au omorât pur și simplu. El a fost un mare iubitor de ţară și de neam, un om cinstit, un om drept, dar cei din jurul lui... ca și acum, au căutat să se îmbogăţească, să fie la putere. Țin minte că la Jebel era cineva care-l cunoștea, care a ajuns mare legionar, comandant și și-a cumpărat mașină. A ajuns să-și cumpere mașină. (Era o raritate o mașină.) Într-adevăr, era o raritate. Pe vremea aia să ai mașină era mare lucru. Era ?ajutorul legionar?, așa se numea, și el îl aduna și și-a făcut și lui acest ?ajutor? și și-a cumpărat mașină.

(Și avea impact apariţia lui Codreanu?) Era un om liniștit, cel puţin cât l-am văzut eu. Eu l-am admirat. Dacă era după el, nu se întâmpla ce s-a întâmplat; nici cu marii bărbaţi de stat, cum a fost Madgearu, pe care l-au împușcat când a trecut podul pe la Cotroceni. Legionarii s-au dus și au pus o mașină în faţă, s-au oprit și au tras. Pe Iorga l-au ucis în pădure, pe Petre Andrei, mare bărbat de stat și mare profesor... Când a ajuns la putere Antonescu, atunci s-au debarasat de ei. Au ucis șaizeci și ceva de persoane care erau în închisoare. Generalul Argeșeanu și alţi oameni de valoare din ţara noastră au fost împușcaţi pur și simplu, ca niște câini. Și atunci Antonescu a mai luat măsuri și?

(Pe Antonescu l-aţi văzut?) Pe Antonescu l-am văzut pe front când am fost. (A venit în inspecţie pe-acolo?) Da. Ei bine, era un om demn, dar păcat că s-a înhăitat cu nemţii. A greșit și a lăsat Apusul. Și iată că Apusul a câștigat războiul și el unde a ajuns? A fost un mare român, e adevărat. El l-a debarcat pe Carol. Carol mai întâi l-o băgat la închisoare, o fost deţinut nu știu pe unde și după aceea când a fost dezlipit Ardealul, ne-au luat Bucovina, atunci regele n-a mai avut ce să facă și a trebuit să plece. A plecat și atunci a rămas Antonescu conducătorul ţării, cu regele Mihai. (În orice caz Antonescu a prins atunci vremuri foarte tulburi pentru ţară.) Da, o perioadă foarte tulbure... Prezenţa lui a fost bine venită, însă păcat că politica externă nu a fost bună, că nu au câștigat nemţii, ci a câștigat Apusul.

(Aţi avut prieteni legionari?) Da, căci pe acolo studenţii erau legionari. Erau mulţi și au căutat să mă atragă, dar mie nu mi-a plăcut politica și mai ales politica asta, cu propagandă. Eu m-am dus la cor, atât, pentru că am fost nevoit... pentru mâncare. (N-aţi avut probleme după aceea că aţi fost în corul legionar?) Nu. S-a întâmplat că am ajuns preot la Jebel și acolo erau legionarii la putere în ?41. Și m-au chemat și pe mine la ședinţă, la Primărie. Eu eram preot și m-am dus și eu. Acolo erau oameni de talie măruntă, neînsemnată, iar unii erau mari legionari. Și nu știu ce incident am avut cu cineva, nu știu ce am zis și o persoană mi-a spus: ?vă salut, poftiţi ziarul?. Și am plecat. Bine o fost pentru mine, pentru că puteau să mă considere legionar, dar n-am fost. Și atunci, prin faptul că se știa că eu pur și simplu am părăsit ședinţa, ostentativ, nu s-a mai legat de mine nimeni.

(Am văzut steaua aceasta aici? Ce insigne mai aveţi? Văd că aveţi o colecţie aici. Povestiţi-mi despre fiecare în parte.) Asta este coroana României, cu spade, am fost decorat pe front. Una din distincţiile mari de pe front pe care le-am avut și sunt veteran de război. Am și grad de locotenent?colonel în rezervă. Asta este pentru participarea la război, 1941-1945. (Asta v-a dat-o regele?) Da. Eu sunt regalist. Mi-am făcut școala, Fundaţia m-a ajutat, principele Carol, mă rog. Eu sunt regalist, nu m-am ascuns niciodată.

(Spuneţi-mi cum a fost pe front? Și cum de v-au luat ca preot?) N-am făcut armată. În 1944 veneam de la Radna, o comună unde un consătean de-al meu a fost notar și în gara Jebel mă cobor din tren și un credincios îmi spune: ?Părinte, plecaţi pe front??. Eu spun ?Nu?. ?Păi aveţi ordin de chemare, o telegramă?. Mă duc de-a dreptul la postul de jandarmi și șeful de post îmi spune: ?Da, aveţi telegramă să vă prezentaţi imediat pe front.? Era telegrama așa: ?Din ordinul Marelui Stat Major, prezentaţi-vă imediat la Divizia II munte pentru a fi trimis pe front?. Eram preot civil, nu eram militar. Îmi dă telegrama, plec și mă duc la Deva. La Deva, la Divizia II munte, mă întreabă comandantul de la PS: ?Unde vreţi să mergeţi? La Vulcan, la Aiud sau...?? (că mai erau batalioane de vânători de munte). Zic: ?N-am nici o preferinţă, domnule colonel, că eu nu știu, nu cunosc?. ?Atunci vă trimit la batalionul meu?. Și m-a trimis la Batalionul 8, Vânători de munte, Aiud. M-am dus, dar unitatea era dispersată fiindcă au intrat ungurii în Aiud și s-o dispersat la Petrești, după Vinţu, după Alba Iulia. Și m-am dus la Petrești și de acolo am plecat după ce au fost evacuaţi ungurii și m-am dus la Aiud. La Aiud am stat câtva timp și după aceea am plecat la Remetea, pe front.

(Unde aţi mai ajuns?) Am mers și am trecut graniţa românească în Ungaria, nu pe la Oradea, ci mai sus, la Secuieni am intrat și am ajuns după aceea în lupte cu nemţii, până la Miskolc. Miskolc e un oraș în Ungaria. După aceea m-am dus mai departe și am ajuns până la Haidúhadház. Acolo era să-mi pierd viaţa și numai Dumnezeu m-a salvat. Nu m-a trimis de-a dreptul în Ungaria, ci m-o trimis întâi la Iași, că unitatea militară o fost la sud de Iași, lângă Bucium. Erau două comune acolo, dintre care una era comuna Păun. În Păun era unitatea mea militară, era rezerva corpului 4. Și acolo am stat până în 20 august, când a început marea ofensivă rusească și am scăpat iar. Dumnezeu m-a salvat că nu știu cum, ce se întâmplat, că comandantul meu de la trenul de luptă s-o dus și n-o mai venit. L-au prins rușii. Și eu nu mi-am dat seama și mă duc eu, că eram cu gradul de căpitan și când am ajuns la Drumul Lupului, ţin minte că odată s-au tras niște rafale de gloanţe, dar norocul meu că nu m-au nimerit. Am sărit într-un șanţ, căci drumul era mai ridicat și dincoace era un șanţ. Dar era și sârmă ghimpată și cum am sărit m-am pușcicat, cum zice bănăţeanul, mi-am rupt pantalonii și am căzut în șanţ. Gloanţele treceau... și după aceea, pitit m-am dus până jos de unde am venit, căci încolo erau tancurile rusești. Am fugit cum am putut și în sfârșit am ajuns la un moment dat la o lizieră. Am vrut să intru în pădure ca să trec la șoseaua Vaslui, să fug mai departe. Și deodată zbiară la mine cineva: ?Stai, stai, ai intrat într-un câmp de mine!?. Și vine la mine soldatul și zbiară. Eu mi-am luat gradele de căpitan fiindcă rușii mă împușcau imediat dacă le vedeau. Îmi zice: ?Pune mâna pe pușcă și calcă pe unde ai intrat!?. Norocul meu că nu am călcat pe nici o mină. Dumnezeu m-a ferit. Erau plantate mine acolo și am ieșit. ?Păi aici sunt mine, cum ai intrat așa?? ?Păi de unde să știu??. ?Fugi, nu mai sta, că vin rușii și te prind?. ?Păi, cum să fug?? ?Să părăsești locul pe răspunderea mea. Că vine și te prinde și te duce în Rusia și ce ai făcut? Nu-i scăpare.? Și apoi de acolo am fugit și am ajuns până la București, iar Bucureștiul a fost ocupat și a fost eliberat după aceea. M-am dus cum am putut până am ajuns la Aiud din nou.

Am fost deci întâi la Aiud, apoi m-or trimis la Iași și de-acolo m-am întors, că am fugit din cauză că rușii au intrat din nou în acţiune și am venit din nou la Aiud. Și din nou am venit pe jos, am fugit cum am putut și după aia am ajuns din nou la Aiud și atunci am zis că vreau să mă duc acasă. ?Domnu? părinte, nu vă e drag de noi?? ?Ba mi-e drag, domnu? colonel, numai de război nu?. Și am plecat și atunci am ajuns cum v-am spus mai înainte.

(Acum să ne întoarcem... Aţi ajuns la Haidúhadház...) Da, la Haidúhadház am ajuns și acolo ce s-a întâmplat... Comandantul meu de tren era căpitan și el și avea boala mâncatului. Noi ne-am încartiruit acolo și trupele au fost așezate de-a lungul unei străzi, către o odaie ungurească, să meargă afară și noi am stat în piaţă acolo, căci era o biserică cu două turnuri, cea mai mare. Și atunci el zice: ?Hai părinte să mâncăm?. Și ne-am retras într-o casă. Nu era nimeni, numai noi eram acolo și nici nu am apucat bine să mâncăm că deodată potop de branduri au bătut de-a lungul străzii. Au omorât cai, oameni, au fost trăsuri distruse... O nenorocire a fost. (Cine trăgeau, nemţii?) Nemţii au tras aici. Erau pe-aproape că noi îi urmăream și ei se retrăgeau când vroiau. Că neamţu, dacă o vrut să se retragă, s-o retras, după ce ne-o măcelărit și s-o dus mai departe. Așa am păţit tot frontul până la Praga. Și după aceea am plecat de acolo. După ce s-or liniștit lucrurile am plecat de-acolo, a doua zi dimineaţa. Brandurile au căzut exact unde am fost noi în piaţă și am auzit când se trăgea, când reglau tragerea. Tot mai aproape, tot mai aproape până când au tras. Am plecat a doua zi și a plecat și trupa, iar noi am mers după trupă. Și tot la fel ajungem la o tanya, așa îi ziceau ungurii la odaie, adică la un conac boieresc în românește. Am ajuns acolo a doua zi și comandantul Roșu zice că ne oprim acolo și mâncăm. Atunci toată lumea a tras pe stânga să facem un foc. La urma urmei, ce se întâmplă... Vine Divizia 3 Munte, a generalului Mociulschi. Era renumit. Și trece prima pe lângă noi o trăsură, în care era comandantul. ?Noroc, noroc!? Ne-am salutat unii pe alţii. Noi eram margine și au intrat și ei, că nu se putea intra decât printr-un loc și ieși prin alt loc. Era îngrădită tanya, de jur împrejur. Or intrat pe-aici și ieșeau în capăt. Deodată auzim noi ?buuum!?, o explozie extraordinară. Am văzut în aer corpuri de cai, de oameni... A fost o mină de tanc, iar ei cum or mers cu trăsura, au călcat pe mină și nenorocire. Pentru noi era pusă. Dacă noi nu ne opream acolo, eram praf și azi nu mai existam. (Tot din cauza mâncatului...) Da, tot din cauză că ne-am așezat să mâncăm, cum a vrut colonelul Roșu. Am plecat mai departe, după nemţi. Am avut morţi mulţi: din tot batalionul de 800 de oameni am ajuns la 8 oameni luptători, care au mai venit în ţară. Și ofiţeri au venit înapoi numai vreo doi-trei. Rușii urlau, ne ameninţau: ?Ia tebe stridea?, adică te-mpușc. Eram puși sub ameninţare.

(Ei erau cu voi sau erau în spate?) Nu, erau în spate sau erau pe alt front, alăturea, că era împărţit teritoriul. Ei erau și în dreapta și-n stânga, că erau mai mulţi. (Și v-au prins între ei?) Da, între ei și trebuia să luptăm alături de ei. Așa că am mers până am ajuns până la Eggér. Am ajuns apoi mai departe, la Pistiani. Am ajuns în Slovacia, după aceea am ajuns în Cehia, că nu era despărţită atunci Cehoslovacia. Pe urmă am ajuns la o comună unde era zona de dislocare finală. Războiul, oficial, s-a terminat la 9 mai, dar adevărul e că s-a terminat în 13 mai. Atunci încă s-a mai tras. Nemţii încă nu se retrăseseră și erau încă împușcături. Au mai murit câţiva soldaţi și după aceea s-au retras și-atunci în 13 mai a fost terminarea războiului pentru unitatea militară. Am stat acolo în comună, lângă Praga, din mai până în iulie. În iulie am plecat pe jos: la 1 iulie. (Pe jos până în România?) Da, până la Baia Mare. Zona de dislocare finală a fost Baia Mare. Și am ajuns pe jos până la Baia Mare. Am mers din Ungaria până aproape de capitala Praga, am vizitat și Praga, orașul de aur, am fost odată cu un camion. (Era frumos orașul, chiar dacă era război?) Da, chiar dacă era război. După aceea am ajuns la Baia Mare, în zona de dislocare finală. (Cât timp aţi făcut?) Până la sfârșitul lui iulie. O lună am mers pe jos, că nu erau trenuri. Și am ajuns... Comandantul meu era greco-catolic, Călușeru, și aveam cu el discuţii pe teme religioase. Era catolic și susţinea religia lui, iar eu îl combăteam, că el nu cunoștea teologia cum am cunoscut-o eu și s-o supărat cumva pe mine și-atunci eu nu m-am mai dus cu el, că mă lua în trăsura lui, a comandantului. Unele bucăţi de drum mergeam cu el, altele le mergeam pe jos, cu trupa. Și când a văzut că eu nu mai vin, a zis: ?Vino cu mine, că nu mai vorbim de religie?. Am venit în trăsură cu el și am ajuns la Baia Mare, dar acolo ungurii nu vroiau să primească trupele române. Biruitori am fost și din martie a fost cedat din nou Ardealul la ţara mamă, dar acolo erau ungurii cu rușii. Și-apoi trupa, soldaţii s-au luptat și au spus: ?Noi am stat pe front până acuma și nu aveau dreptul să intrăm în ţara noastră, în oraș??. S-a intervenit și s-a stabilit că în ziua cutare, căci s-a fixat o zi, atunci se face oficial primirea trupelor române în Baia Mare. S-a stabilit că va fi acolo Episcopul unit, cu preoţii, să ne primească. La un moment dat, zice colonelul către mine: ?Părinte, să mergem la Preasfinţitul Rusu Alexandru?, care era Episcopul unit de la Baia Mare. Am mers cu el și numai ce-am intrat înăuntru, că ne-a primit imediat cu amabilitate. M-am prezentat și eu cine sunt și numai ce ne-am așezat pe scaune, intră șeful de cabinet la el și zice: ?Preasfinţite, părintele Munteanu, protopopul ortodox din Baia Mare, solicită o audienţă?. ?Da, îl primesc, dar acuma...? și arată că suntem noi acolo. ?Tocmai că sunt aicea domnul colonel și părintele unităţii militare, acuma ar dori să fie și dânsul aici?. Ne-a întrebat episcopul din cap, așa cu ochii. ?Da, suntem de acord.? A intrat protopopul: ?Preasfinţite, o zi mare ne așteaptă mâine...intrarea trupelor române în Baia Mare. O sărbătoare extraordinară pentru noi, că am așteptat cu dragă inimă. Aș vrea să vă rog un singur lucru: în soborul în care primiţi trupele române să mă încadraţi și pe mine, să zic și eu Domnului să ne rugăm.? Foarte frumos a vorbit. ?Să simţim sărbătoarea asta?. Și episcopul spune ?Nu?. ?Preasfinţite, vă rog să nu umbrim sărbătoarea...? ?Nu?. Și oarecum a făcut apel la noi, la colonel mai cu seamă, dacă e de-acord și colonelul... dar atunci Episcopul odată a zis: ?Eu nu particip, nu vin?. (Nu participă Episcopul greco-catolic, dacă vine cel ortodox?) Da, cu tot soborul lui. Dacă nu vine el nu vine nici soborul. Și am plecat decepţionaţi. Nu mai spun ce cuvinte a avut colonelul la adresa lui. I-am spus: ?Domnu? colonel, e unitul dumneavoastră.? L-a înjurat birjărește, nu pot să spun cuvintele? Și atunci a luat o hotărâre și a spus: ?Părinte, facem așa: dumneavoastră cu părintele Protopop ortodox vă duceţi afară, la garnizoană (căci garnizoana era în afara orașului) și în fruntea trupelor intraţi preoţii cu crucea în frunte, până la scena unde stă Episcopul cu preoţii lui. Și atunci veniţi în jurul meu, unul la dreapta, unul la stânga, preoţii ortodocși.? Și așa am făcut. Noi ne-am dus, iar lumea când ne-a văzut a început să bată din palme, că era multă lume adunată, dar soborul nu ne-a primit. Și acuma ce se întâmplă? Papa a fost la noi, noi la Papă, servim împreună, eu am servit la Biserica unită de aicea când a fost parastasul pentru Coposu, care a fost depus la mine în parohie, pe strada Vasile Alecsandri. Pe mine m-or chemat să-i fac ieșirea sufletului, cum se obișnuiește. Și eu m-am dus și am făcut ieșirea sufletului lui Coposu, după ce a murit. După aceea s-a făcut parastas la Biserica unită. M-au chemat din nou și am servit cu vicarul lor și cu preoţii uniţi, eu, preot ortodox. Și la Baia Mare nu s-a putut... că Episcopul era atunci așa de pornit. Și acum servim împreună, oriunde, uniţii cu ortodocșii, nu e nici o deosebire.

(Și dumneavoastră acolo, cu trupele, luptaţi efectiv cu arma în mână?) Nu, eu mă duceam seara în tranșee și când mă vedeau soldaţii, așa se bucurau, așa de încurajaţi erau: ?Părinte, bine că ai venit?. Omul când este în disperare are un pic de nădejde că o venit preotul și Dumnezeu e cu el. Și m-am dus întotdeauna. Noapte era ziuă și ziua dormeam, dar seara mă duceam. Era pericol. Odată, ţin minte că ne-au încercuit nemţii și eram și eu cu ei acolo. Dar au venit trupe românești și ne-au despresurat și astfel am putut scăpa, că altfel ne măcelăreau nemţii. (Erau dârji nemţii...) Da, erau. Ai noștri când trăgeau mereu gloanţe, dar ei numai când or tras o dată o și căzut unul, l-o și lovit. Țin minte că într-o după masă m-am dus din nou ca să ajung la trupă și m-am dus pe jos. Odată văd pe drum înainte, în stânga undeva, o hărmălaie, gălăgie, strigăte, una alta. Când colo, ce să văd: un rus, băut a fost, e-adevărat, și pur și simplu s-a certat cu soldaţii români și nu știu dacă s-au bătut sau nu, dar la un moment dat l-am văzut cu pistolul în mână să tragă. Și eu cum am venit am comis o mare imprudenţă. M-am dus să-l prind de mână, să-i trag mâna și el fiind mai puternic ca mine s-a smuls și s-a îndreptat spre mine cu pistolul. Norocul meu că am avut gradul de căpitan, că altfel... ?Ia tebe stridea, capitan?. M-ar fi împușcat, că era băut, dar Dumnezeu m-a salvat, ca și în alte împrejurări, cum am spus. Am fost în mari pericole, dar ca și altă dată Dumnezeu a fost alături de mine și nu mi s-a întâmplat nimic. Am scăpat teafăr și am venit la familia mea.

(La Baia Mare ce-aţi făcut după aceea?) Când am venit pe front încoace, am fost chemat la toate batalioanele și la divizie. Ordin s-a dat scris: ?Preotul căpitan Forga se va deplasa în localitatea X pentru a face serviciul religios de mulţumire lui Dumnezeu?. (Asta când v-aţi întors?) Când m-am întors, în toate orașele, pe drum, în Cehia și în Ungaria. Eu a trebuit să mă duc la toate serbările care s-au dat, pentru serviciul religios. Mă duceau cu mașina, din ordinul Marelui Stat Major. Și am ajuns până la Baia Mare, iar acolo, cum am spus, nu ne-au primit ungurii. Ne-o refuzat până și Episcopul și la urma urmei, pe 15 august, am primit ordinul de lăsare la vatră și am venit acasă la copiii mei și la soţia mea. Pe 15 august am fost acasă, în 1945. Un an și șase luni am făcut frontul. (Și aţi fost primit cu bucurie de credincioși?) Da, cum să nu. Am primit și decoraţii. (Această decoraţie când aţi primit-o?) Pe front am primit-o. (Cine v-a dat-o?) Comandantul. Am primit-o pe front pentru activitatea mea, nu cu armă, natural, că n-am luptat, dar eram în prima linie cu soldaţii, tot timpul. I-am susţinut sufletește și ăsta e mare lucru. Ce încredere au primit ei, moralul le-a fost ridicat. Da, când au văzut preotul acolo, cu atâta bucurie m-au primit: ?Să mai veniţi pe la noi părinte.? Și mă duceam.