Mi-o fost dor de casă, groaznic ce mi-o fost dor

  

Am fost doi ani în război. De-acia am plecat în 23 iulie în ’43. Am plecat cu ultimul transport din Lugoj. Am ajuns în Germania, în Viena, acolo am stat câteva zile și pe urmă ne-o repartizat într-o localitate Grafwer. Acolo ne-o îmbrăcat în haine militare și-am început instrucţia. Dar n-am stat decât două săptămâni și-am fost mutaţi în zona Turingia, orașul Soneberg. Acolo am făcut vreo șase săptămâni instrucţie militară. De-acolo am plecat cu tot regimentul, eu am fost repartizat într-un regiment olandez Niederland zwei, în Croaţia. Asta a fost încă în ’43, prin octombrie.

(În ce localitate aţi fost în Croaţia?) În Croaţia am fost în Stubiţe-Topliţe apoi în Oroslave, acolo era o baie de apă minerală. Ne-o trimis în Croaţia că nu era liniște cu sârbii, cu partizanii. Noi n-am luptat, am fost numa trupă de ocupaţie acolo. Noi am făcut instrucţie, am fost pregătiţi pentru război. Stăteam în locuinţe care au fost părăsite. Am fost atacaţi de multe ori de partizani, noaptea. Într-o noapte am fost atacaţi, împușcături din toate părţile da rafale puţine. Am fost împărţiţi pe plutoane, aicea era plutonul cutare, dincolo altul. S-a dat alarma, am ieșit afară și n-am găsit pe nimeni. Pe urmă, a doua zi, or organizat germanii niște cercetări. Apoi am fost selecţionaţi și-am picat la o unitate de recunoaștere. Acolo am făcut alte exerciţii cu mașinile astea amfibii și cu motociclete BMW-uri. Acolo numa instrucţie am făcut, de dimineaţă până la amiază, două ore odihnă și după aia iară instrucţie până seara. (În ce consta instrucţia?) Instrucţia era: mânuiri de armă, atacuri, tragere, apărare, să mergi în recunoaștere pe timpul nopţii, târâș prin pădure, adus rapoarte, ce-ai văzut, ce-ai observat.

Din Croaţia am plecat în Rusia. Chiar în seara de ajunul Crăciunului primim ordin să ne îmbarcăm. În Zagreb a fost îmbarcarea. S-a format un transport care mergea direct în Rusia. Am ajuns în Rusia, în Cupoaie, la 40 de km sud-est de Leningrad în seara de ajun a Anului Nou. Am mers mult cu trenul. Acolo deja am auzit tunuri adevărate, am văzut rachete zburând și ne-am dat seama că nu mai e glumă ca în Croaţia. Acolo am stat în bunchere, în pământ îngropate. Pe astea le-am găsit făcute în câmp. N-am stat mult timp, doar luna ianuarie. Era foarte frig. Zăpada era mare. Săpam tranșee în pământul îngheţat, aruncam câteva grenade pe-acolo, sfărâmau la suprafaţă și după aia cu cazmaua. N-am terminat că pe 30 ianuarie am primit ordin de retragere. Trebuia să ne retragem până la Narva. Acolo am găsit poziţii militare făcute și a trebuit să luăm poziţie ca să oprim invazia rușilor. Numai că eu în noaptea de doi spre trei februarie am fost rănit. Am fost trimis în recunoaștere și acolo am fost împușcat în picior de un rus. Apoi am rămas pe loc. Nimeni n-o mișcat. Noi n-am apucat să anunţăm compania și rușii o trecut peste noi, majoritatea o fost morţi. Din câţi am fost acolo, 36 de persoane, foarte puţini au scăpat. Am fost transportat de echipele de Cruce Roșie germane în Janburg, acolo am primit primul ajutor, apoi am fost transportat în Rastenburg în Germania. Acolo am fost operat la picior. În Rastenburg am stat două luni. În Janburg or oprit pentru un timp frontu, însă or fost mulţi răniţi ce trebuiau internaţi. Pe noi ce-am fost mai bine ne-or luat și ne-or transportat mai departe. Apoi am ajuns într-un orășel Arenzein, în regiunea Altmark. Acolo am fost din nou operat. Mi s-o infectat piciorul și am stat până în iunie-iulie. Deci, patru luni și jumătate am fost spitalizat. (În ce an?) În ’44. După aia m-am cerut voluntar să ies afară. Decât să stau în spital, mă duc mai bine pe front, că nu mai pot să suport să stau în spital. În spital mi-or făcut tratament, curăţat, pansat. Care s-o simţit mai bine putea să se ducă să lucreze la particulari. Și eu mi-am găsit de lucru la un fierar. Mi-o fost urât să stau în spital. Prima dată m-am dus și i-am săpat toată grădina cu cazmaua. Fierarul ăsta o mai avut un fiu, ăsta a fost pe front plecat. Când o venit ceva de lucru am lucrat în fierărie acolo, când nu, am săpat în grădină, numa să-mi treacă timpul. La un moment dat vine fiul în concediu și-am început să lucrăm, să facem diferite treburi, să strângem roţi la căruţă, ba chiar să potcovim cai. Au fost foarte mulţumiţi. Mi-o fost dor de casă, groaznic ce mi-o fost de dor. Pentru noi ieșirea în altă ţară era interzisă, mai ales în România, că a trecut de partea rușilor la 23 august. N-am mai avut cum să vin. Mi-or dat un concediu. Am cunoscut o fată în Germania și m-am dus în concediu la ea. Și-am stat două săptămâni în Repn, lângă Frankfurt, cam la nouă kilometri de Frankfurt. Apoi am primit ordin să nu mă mai întorc înapoi la unitate, ci să mă prezint în Berlin la o cazarmă: Elaha. La cazarma asta s-or adunat din mai multe părţi, meseriași, fierari și-or format acolo o unitate care o fost trimisă la Viena, la reparaţii de tancuri.

Am plecat după câteva săptămâni, timp în care s-or adunat toţi, și ne-or trimis la Viena la KTL. Acolo am făcut Școala de reparaţii tancuri timp de trei luni. Am căpătat și liber acolo. Am avut acolo de Crăciun trei zile libere și zece mărci pe zi pentru că am fost premiaţi ca fiind camera cea mai frumos aranjată de sărbători. Camerele erau formate din șase persoane și erau într-un pod. Am umblat în alea trei zile prin Viena cu tramvaiul. Orașul n-o fost așa distrus, doar parţial. Berlinul a fost foarte distrus. La școala asta am făcut în fiecare zi teorie și practică într-un atelier de reparaţii. Acolo am găsit o fierărie, fierarul era un berlinez detașat și făcea lucrări de artă. Nu m-o mai interesat tancurile, nu m-o mai interesat nimic, toată ziua cu el. M-o cerut de la șeful companiei să fiu repartizat la fierărie să lucrez cu el. Nu s-a acceptat. Mi-o spus că are doi copii și că sunt căzuţi pe front, că sunt morţi. După ce-am terminat școala, ne-am întors în Berlin și-acolo am fost împărţiţi pe regimente. Eu am fost repartizat pentru reparaţii de tancuri. Acest regiment se numea “Das Reich“ și era în localitatea Gratz. De acolo am făcut iară o plimbare pe la Viena, pe la Praga unde am tras chiulul câteva zile. Traseul era Berlin-Praga-Viena-Gratz. Așa am ajuns în Gratz, unde era regimentul “Das Reich”. În Praga o fost o cantină pentru soldaţii aflaţi în trecere. Acolo m-am dus și eu. Vreo două zile am stat în Praga. Peste tot m-am uitat. M-am dus la Gratz. Între timp, unitatea o fost mutată în Drezda. Deci, din Gratz iară-napoi spre Drezda cu trenul. Într-o gară unde-o stat trenul cam mult, deodată difuzoarele au anunţat că Hitler ar fi dispărut “Unsere Führe existiere nicht”. Am ajuns în Drezda trecând prin Praga, unde-am stat două zile.

În ziua în care am ajuns în Drezda m-am prezentat la unitate și ea era în pregătire de retragere. O început să împacheteze. Repede m-o trimis într-un loc unde erau niște mașini să le-ajut la ăia la încărcat. Deja au ajuns rușii aproape de Drezda. Am plecat de-acolo cu mașinile unităţii militare. Am ajuns în Cehoslovacia într-un sătuleţ unde ne-au înconjurat rușii. Fiecare s-a dat jos din mașini ca să fugă, să scape. S-or împrăștiat toţi, or fugit. Eu m-am dus într-un sat. Știam limba cehă, că eu de fapt sunt ceh, strămoșii mei provin din Cehoslovacia. Eu cu părinţii am vorbit limba cehă acasă; ceha, germana și româna. Știind limba cehă m-am dus în sat, acolo am întâlnit niște oameni, imediat le-am spus care-i situaţia, toată coloana de  regiment, unde o fost și alimente și de toate, dacă vor alimente sau vor altceva, eu îi duc la coloană, că vin rușii și dacă vin rușii o să ia tot. Le-o fost frică să meargă cu mine. Le-am spus câtorva tineri și ăia or spus în tot satul că a venit un ceh din România cu alimente. Toţi s-au adunat și le-am spus că sunt mașini cu saci cu făină, cu zahăr, cu încălţăminte. Am mers cu ei până acolo, ei n-or îndrăznit să se apropie, pentru că se-auzea cum trăgeau rușii cu mitralierele, dar mai departe. Când or văzut oamenii că unul o luat, s-or urcat toţi și-or golit tot. Aicea am stat vreo două zile, am dormit la primărie cu încă un căpitan din coloană care tot o rămas acolo. Ăia care or fugit or avut vreo 25 de km de-acolo până la Passau. În Passau puteau să treacă în partea de vest. Rușii or ajuns acolo și imediat or format graniţă. N-o mai avut voie să treacă nimeni în partea de vest. Unii care s-or dus i-o împușcat.

Mi-or dat oamenii din sat niște haine civile. În sat s-o mai adunat multă armată, civili refugiaţi. S-o completat mașinile să mergem înspre Passau, poate reușim totuși să trecem. Când am ajuns în orășelul Slam eu nu m-am urcat în mașină. Am găsit o bicicletă care a fost lăsată de refugiaţi și-am mers pe bicicletă pe lângă coloană. Și mergând pe bicicletă am dat de o coloană de ruși care deja o venit dinspre Passau încoace. Or oprit mașinile, eu știind cehește le-am spus: “Nu aveţi voie să vă atingeţi de oamenii ăștia.“ Am reușit să scăpăm de ei toată coloana. Ne-au lăsat în pace.

Eu am căutat și-am găsit un centru de Cruce Roșie. Acolo le-am explicat situaţia mea, nu m-or prea crezut, au tras de mine, până la urmă mi-or dat o notă să mă duc la Praga. Mi-or dat ceva scris, să mă prezint în Praga la Comitetul Naţional și de aicea voi primii instrucţiuni cum pot să ajung acasă. Așa am făcut. Am fost la Praga cu niște ruși cu mașina. În Praga am știut unde e Comitetul Naţional, m-am dus și m-am prezentat. Acolo se dădea mâncare pentru refugiaţi. Pe nemţi i-o adunat acolo și și-au bătut joc de ei urât de tot. I-o băut, nu le-o dat de mâncare, or fost închiși în cuști afară, în mizerie. Eu le-am spus că vin din lagărul Oranenburg din Berlin. Mi-or spus să vin a doua zi acolo, să fac o declaraţie, să-mi deie un act ca s-ajung în România. Am mâncat, am dormit bine acolo și mi-or dat un act cu care pe tot parcursul drumului până acasă să mi se dea alimente și cazare. Cu ăsta m-am dus în Praga la tren, de-acolo mi-am ales o bicicletă, am luat-o în tren cu mine și-am plecat. La 40 de km de Viena n-o mai fost linie, o fost dărâmată. De-acolo am plecat cu bicicleta. Am ajuns în Viena și acolo am știut locurile, dar n-am mai avut cum să stau acolo c-o fost dărâmat și n-am avut cunoștinţe mai apropiate. Am plecat de-acolo înspre Budapesta. Două zile am mers cu bicicleta până am dat iară de un tren pe undeva prin Ungaria. Cu trenul ăla am mers până în Budapesta. Am mers mult de-acolo. În total am făcut vreo 80 de km cu bicicleta. Din Budapesta am găsit trenul înspre Solnoc. Am legat bicicleta de un tampon cu o sârmă, da mi-or luat-o rușii. Din Solnoc am găsit un transport care mergea în România, ăla a fost majoritatea cu refugiaţi ruși și m-am urcat într-un vagon de ăsta. Am aflat că merge în România prin Timișoara. M-am culcat jos, n-am avut nici pătură, n-am avut nimica. Cu două conserve am venit din Praga până în România.

În Timișoara m-am dat jos și-am găsit garnitura de Oraviţa și cu conductorii ăștia m-am cunoscut din perioada în care am lucrat în Reșiţa, în ’43. Le-am spus că eu n-am bani de bilet. Or zis, „Bine, vino aici”. Mi-or dat un compartiment unde o stat CFR-iștii. Am dormit în compartiment și în Surduc m-am dat jos. Am avut un căţel înainte de a pleca, când am ajuns acasă, căţelul m-o cunoscut. O sărit pe mine și-onceput să scheaune, o fugit înainte în curte și iară-napoi la mine. S-or sculat părinţii și s-or bucurat c-am venit acasă. O lună de zile am stat acasă. Am mers la câmp cu ei, i-am ajutat... După o lună de zile m-or umflat “prietenii ăștia” și m-or trimis la Oraviţa la Cercul Teritorial, în lagăr. Acolo am fost trimis pentru că au știut toţi că am fost în armata germană și trebuia să fiu arestat. Am avut noroc că s-au purtat frumos cu noi. Ne-o dat de mâncare, ne-o trimis la lucru, ba la cosit fân pentru cerc, ba la săpat în grădină, până când o primit ordin să ne trimită în lagăr la Turnu Măgurele. În Turnu Măgurele am stat trei zile. Am cerut să ne împuște, să facă ce vor. Ne-or ţinut și în carceră, niște derbedei acolo. Rău, a fost rău acolo. Ne-înjurau, mâncare n-am primit, seara ne-or băgat în carceră în loc să ne lase liberi. Ziua am stat în închisoare pe-o căldură groaznică, în iulie era asta, apă nu ne-or dat numa cu raţia. După trei zile ne-or luat și ne-or trimis în Ghencea, în lagăr. Acolo a fost ceva mai bine. Toată ziua n-am făcut nimic, dar mâncare am primit foarte puţină. Am stat șase săptămâni. Eu m-am îmbolnăvit acolo. Am primit dezinterie roșie și malarie. Fiind cunoscut cu soţia mea și ea știind că plec în lagăr, mi-o dat niște medicamente. Am arătat medicului din infirmerie medicamentele și ăsta o zis: “Domnule, dumneata ești salvat“. Am luat medicamente și m-am vindecat.

Când m-am eliberat am plecat acasă la părinţi. După aia m-am căsătorit ș-o urmat altă perioadă. Cât timp am fost în Bărăgan n-am știut ce se întâmplă acasă. Din când în când mai primeam câte o scrisoare, dar mi-or oprit-o. Am un singur copil, era de trei ani când m-or ridicat pentru Bărăgan. Cu soţia mea m-am cunoscut în lagăr. Trebuia să cosim fân pentru Cercul Teritorial și am fost vreo cinci persoane. Cercu Teritorial o cosit fânul pentru animalele lor de acolo. Noi ca deţinuţi trebuia să lucrăm acolo. Coasele nu tăiau. Eu m-am apucat să bat coasele. Am spus că mă pricep la bătut coase. Ei o cosit la soare fân, eu am stat sub pom la umbră și-am bătut coasa. Într-o zi, o prietenă a neveste-mii o anunţat toate prietenele ei că sunt câţiva care o fost în Germania. Noi n-am știut nimica. Eu m-am urcat într-un vișin să iau niște vișine de-acolo. Odată mă trezesc cu vreo patru fete. Nevastă-mea o fost cea mai guralivă. M-am coborât și-am dat la toate niște vișine și acia ne-am cunoscut. Ea guralivă, eu iară bun de gură.

(Ce origine aveţi?) Părinţii mei au venit din Cehia în România. Au fost colonizaţi. Majoritatea cehilor s-au stabilit în partea deluroasă ca să se ocupe cu creșterea vitelor. Eu m-am angajat la o secţie de fierărie. Acolo am lucrat șase luni. După șase luni am trecut iară în servici la o gestiune de restaurant. Am stat doi ani acolo la Restaurantul Central din Oraviţa. Ulterior am intrat în servici la cinematografie ca mecanic de întreţinere. Am lucrat acolo șapte ani, din ’63 până-n ’70. În ’70 am trecut la Întreprinderea Minieră din Banat și am lucrat un timp în garaj la tinichigerie auto. După aia s-o construit o centrală pentru încălzit în cantină și la Fabrica de bolţari pentru mină. Eu am intrat la centrala asta ca fochist. Din ’70 până-n ’84 am lucrat numai la centrala asta termică. În ăștia 14 ani n-am intrat niciodată în mină. N-am vrut să intru. În ’84 m-am pensionat.

După ce m-am căsătorit o umblat poliţia să mă închidă. Dar n-or putut că eu tot m-am ascuns. În curte am avut o ladă pentru găini. Am dat-o la o parte, am săpat acolo o groapă și la nevoie am ridicat capacul și m-am băgat înăuntru, m-am culcat acolo și-am stat până o trecut pericolul. În ’46 am primit din nou ordin de chemare în armată. Am făcut armata din nou în România, în Ineu la artilerie, încă doi ani. Cam asta o fost tot.