Tot pe atunci am fost profesor vreo doi‑trei ani și la Liceul Piarist. Așa că am cunoscut două feluri de licee. Poate asta nu este legat de discuţia noastră, dar trebuie să vă spun diferenţa dintre cele două. Când am urcat la catedră la Liceul Piarist, la clasa a XII‑a, mi‑am zis că asta va fi foarte greu. Dar, în comparaţie cu ceea ce a fost la Liceul Israelit, la piariști era vacanţă. De ce ? Pentru că la piariști totul mergea ca pe roate, ca un mecanism bine uns. La Liceul Israelit copiii puneau tot felul de întrebări. După ce profesorul termina de expus o parte a lecţiei, se puneau întrebări sau profesorul îi provoca la discuţie. Eu nu trebuia să‑i provoc, eram mereu asaltat de întrebări. La piariști terminam o parte a lecţiei, așteptam, nici o întrebare... Îi provocam, dar nimeni nu întreba. Mă miram. Când îi întrebam eu, ei îmi repetau ce le‑am zis eu, exact.

I‑am povestit mai târziu unui prieten care a absolvit Liceul Piarist și el a început să râdă. Îmi zice : ?Tu nu știi că școlile catolice încă mai funcţionează după tradiţia scolastică ? Acolo nu trebuie să întrebi, nu este nevoie să întrebi, ci trebuie să repeţi ceea ce ai fost învăţat la oră. Cine poate să repete ceea ce s‑a predat la oră, acela știe?. Aceasta era diferenţa dintre cele două licee. (Dar dvs. v‑a plăcut mai mult la Liceul Israelit, nu ?) Păi da. Acolo se discuta, aveam dispute. Acolo nu vorbeam numai despre manual și după programă, ci și despre altele... Dar la piariști trebuia să rămân la carte...

Trec vreo 30 de ani și scriitorul Szász János, care mi‑a fost elev, îmi zice că gândirea interdisciplinară de la mine a învăţat‑o. Zic : ?Eu n‑am folosit niciodată acest cuvânt?. ?Nu, dar din cursul tău asta a reieșit și ţie‑ţi pot mulţumi că pot aborda o problemă din mai multe perspective.? Eu nu‑i învăţam pe elevii mei manualul, ci ceea ce este esenţial. (De unde aţi învăţat să ajungeţi la esenţial ?) De la mine... din lectura și din experienţa proprie. Mi‑a plăcut să gândesc.

Dar toate aceste lucruri să le pun pe seama faptului că sunt evreu nu pot, pentru că nu este așa. La evrei anumite înclinaţii sunt mai accentuate, ceea ce are cauze sociale. De exemplu, celebrul umor evreiesc nu mai există în Israel. Altele sunt acolo problemele decât erau ale evreilor aici. Este un umorist foarte bun, Efraim Kișon, dar el a devenit celebru tocmai pentru critica umoristic a situaţiei din Israel. Na, dar m‑am depărtat mult de discuţie...

(Să revenim.) Da. Aici, la Liceul Israelit, am muncit foarte mult și am fost recompensat pentru asta. Am învăţat să fiu pedagog, că n‑am știut ca tânăr profesor. (La ce vârstă aţi venit aici ?) La 27 de ani. Eram un bărbat matur, aveam o gândire cvasiformată. Tot timpul am învăţat. Și asta este important, am căutat ca elevii mei să rămână cu esenţialul. Am considerat că este important pentru ei să citească, să știe să gân­dească. Mai târziu, când am predat limba maternă la Liceul Maghiar, le‑am spus copiilor la prima oră de gramatică că n‑o să învăţăm grama­tică, ci să gândim. (Vă pregăteaţi mult orele pentru a doua zi ?) Da. Sigur. Aveam un director cu care discutam foarte mult. El îmi povestea și din experienţa lui și din ceea ce a auzit de la alţii. Mi‑a povestit odată de unul dintre colegi, care era profesor de treizeci de ani, pe care l‑a întrebat într‑o dup‑amiază ce face și răspunsul a fost : ?Mă pregătesc pentru ora de mâine?. Eu nu eram atât de meticulos. Mă bazam foarte mult pe fantezia mea, pe spontaneitate, pe improvizaţie. Îmi ţineam ora în așa fel încât copiii să înţeleagă lucrurile, să știe să le gândească singuri. Și nu ţineam cont de ce spuneau ceilalţi profe­sori sau de ceea ce se cerea în programă. Erau alocate trei ore pentru un text despre o gospodărie colectivă siberiană, iar eu am ţinut doar una : una am pus‑o la Petőfi și alta la Arany János. Apoi au fost alocate mai multe ore celui mai prost roman al lui Sadoveanu, Mitrea Cocor, și nici acelea nu le‑am respectat... Bineînţeles că am fost tras la răspundere că nu respect programa, dar nu mi‑a păsat. Eu știam ce trebuie să fac pentru binele copiilor și aia făceam. M‑au mutat apoi la Școala Pipos.