Vă mai spun ceva. Asta s‑a întâmplat în anii ?70, când nu mai eram profesor. Sună telefonul : ?Jidan împuţit !?, apoi tace și aud un ticăit : tic‑tac, tic‑tac, tic‑tac. Am ascultat timp de patruzeci și cinci de minute acel ticăit. Am ascultat, n‑am zis nimic și apoi am închis. A vrut să audă cum reacţionez. Presupun cine‑a fost, dar nu spun, pentru că n‑o pot dovedi. Nu l‑am întrebat niciodată nimic. A stat la receptor și a așteptat să vadă cum reacţionez, dar nu i‑am dat satisfacţia să‑i răspund. Așadar, așa stau lucrurile. Împunsături dintr‑o parte, din alta. Atunci mai este ceva : evreul în situaţii din acestea este prea sensibil și devine suspicios. Dacă i se întâmplă ceva negativ, îl atribuie faptului că este evreu. Nu este adevărat sau nu este întotdeauna adevărat. Nu‑i sigur, dar s‑ar putea ca în realitate să nu fi capabil și scuza să fie : de aia, că sunt evreu. Numai una vă spun : am scris o poezie și am trimis‑o la București să fie publicată. Cineva mi‑a zis : ?Scrie și te publicăm. Am tipărit și versuri mai proaste decât ale tale, de ce n‑am tipări și poeziile tale ??. Nu ! De ce ? Eu n‑am să mă agăţ de aia că poezia altuia este mai proastă și totuși s‑a publicat. Eu mă raportez la faptul că Petőfi a scris versuri mai bune decât ale mele. La cei mari mă raportez. Cei care sunt dispuși să scrie orice sunt mereu publicaţi. Era un scriitor ungur, un om remarcabil, nu‑i spun numele, dar căruia i‑au publicat și poezii atât de proaste de‑mi era mie rușine. Îi trebuiau banii, nu i‑a păsat că se publică.

Deci, trimit odată o poezie la București, editorul îmi era bun prieten. După trei-patru luni mă duc acolo : ?Mi‑e publicată poezia ??. ?În curând, mai trebuie să... Nu te supăra.? A apărut apoi într‑o antologie. Înţelegeţi ? N‑a fost rea intenţie din partea lui. Eu n‑am fost acolo și de aceea nu s‑a publicat... Dar când m‑am dus, s‑a rezolvat. Dacă aș fi fost sensibil, aș fi zis : ?De‑aia n‑au publicat‑o, că sunt evreu?. Trebuie să fim atenţi la suspiciunea exagerată a evreilor.

Din păcate, viaţa m‑a învăţat că de multe ori a fi evreu nu‑ţi este de folos. Dar nu trebuie să ne înșelăm și să judecăm greșit. Nu trebuie să punem fiecare nereușită pe baza faptului că suntem evrei, nu‑i corect.

(Povestiţi‑mi o situaţie în care aţi fost mândru că sunteţi evreu.) N‑am fost niciodată mândru că sunt evreu. Vă povestesc ceva. Într‑o după‑amiază târzie, în Piaţa Maria, scot un tânăr dintr‑o situaţie penibilă. Stătea pe șinele de tramvai. L‑am ridicat de acolo, l‑am dus lângă gard. ?Ce faci, măi ? !? ?Am băut puţin, dar... am băut...? ? și tot așa se scuza. ?Îmi pare bine, vă mulţumesc...? Devine tot mai treaz, își revine, devine tot mai simpatic. Și‑l întreb cum îl cheamă. Îmi zice un nume unguresc care sună bine, la care îi zic în ungurește : ?Așa ! Păi atunci ai grijă de tine?. ?Dumneata ești ungur ??, îmi zice. ?Și eu sunt ungur și sunt mândru de asta.? Îi zic : ?Nu fi mândru că ești ungur?. Mie nu‑mi place când cineva este mândru că este român, neamţ, francez sau evreu. Fii așa ca ungurii să fie mândri de tine că ești ungur ! Și nu numai : fii un astfel de om ca toată ţara să fie mândră de tine. Așa sunt eu. Așa am încercat să fiu, ca evreii să fie mândri că sunt evreu. (Și sunt.) Poate...

(Aţi frecventat cenacluri literare ?)Da, sigur, Cenaclul Uniunii Scriitorilor. Ani de zile am fost acolo. După pensionarea lui Kuban Endre, eu m‑am ocupat de toate timp de ani de zile. Fără bani, bine­înţeles. (De ce fără bani ?) Nu eram angajat. (De ce aţi acceptat s‑o faceţi fără bani ?) Pentru că mi s‑a părut firesc să mă ocup de toate. Eu eram și cel mai recunoscut acolo. Toată lumea mi se adresa. Și atunci, am făcut‑o în mod firesc, mi‑a plăcut, mi s‑a părut important. Am făcut tot : administrare, am dus scaunele, m‑am gândit la critica manuscriselor, la organizarea evenimentelor, la toate... Erau și multe lipsuri. După un timp, Pongrácz Marika și alţii au preluat treaba și m‑am bucurat de asta.

(Vorbiţi numai despre munca dvs. Ce v‑a plăcut să faceţi în afara muncii ?)N‑am nici un program, nici o regulă. Îmi place să călătoresc, când încă puteam și se putea... Îmi plăcea să merg să înot, dar n‑am făcut nici un sport anume. Nu joc cărţi, nu beau, n‑am hobby‑uri. Îmi place să stau cu oamenii...