Mă numesc Damian David Dionisie Chaim. M‑am născut la
1 decembrie 1919 în comuna Tincova, judeţul Caraș‑Severin. În prezent am 81 de ani împliniţi, aproape 82. Am urmat Școala Primară nr. 2 din orașul Lugoj, după aceea m‑am angajat, la vârsta de 16 ani, la un patron cu numele David Spitzer din Lugoj, magazin de manufactură și bumbac. Am servit ca ucenic trei ani de zile, am și certificatul de ucenicie și contractul care s‑a făcut între mine și patron.

(Și la școală ce limbi aţi învăţat ? Ivrit știţi ?)Nu, nu s‑a învăţat, eu am fost la școala românească, la români m‑am dus. A fost aici școală evreiască, dar n‑am urmat‑o. La vârsta de 20 de ani am fost luat în armată, recrutat, dar de Regimentul 94 Infanterie Orșova. După care, în 1942, am plecat cu regimentul pe front în Rusia. Acolo am stat așa, un an și jumătate. Am venit în ţară, la București, și am intrat în școala de subofiţeri sanitari și droghiști. Am făcut un an de zile școala, după care am fost trimis pe front în Cehoslovacia la un spital de campanie, unde am stat până la sfârșitul războiului, în 1945.

(A fost greu acolo ?) A fost greu, greu. Știţi de ce ? Eu am făcut școala de subofiţeri sanitari și acolo am primit răniţii de pe front : fără mâini, fără picioare, fără? vai și amar ! Ziua‑noaptea noi dădeam primele ajutoare, alţii mureau acolo, pe masa de operaţii, trebuiau să le amputeze picioarele? Și‑atunci m‑am înapoiat în ţară și‑am intrat în serviciu la spital, pentru că am avut și diplomă de la militari. La spitalul de adulţi din Lugoj am lucrat șaisprezece ani. Și apoi am mai lucrat pe la Sanepid. Și în timpul ăsta, cât am fost la spital, am urmat și cursurile serale ale Liceului ?Coriolan Brediceanu? din Lugoj. În 1965 m‑am căsătorit la Iași, printr‑o cunoștinţă. Ei i‑a convenit de mine și mie de ea, de soţia mea, de fosta mea soţie. Și am făcut căsătoria, și religioasă, și civilă, la Iași. (Cum a fost căsătoria religioasă ?) A fost religioasă, acasă s‑a făcut. Știţi, am chemat un oficiant de la sinagogă, care a venit, a făcut și o hârtie, a scris ketuba. Așa se spune la actul de căsătorie. (Și aţi spart paharul sau nu ?) Nu, că ei n‑or fost așa, coșer. După aia o venit pe masă cu mâncare care n‑o fost coșer. Și când a văzut cantorul? Știţi, nu erau ortodocși. ( Erau sefarzi sau așchenazi ?) Așchenazi. Ei vorbeau limba germană, idiș.

(Și dvs., aici ? Tot așchenazi ?)Da, numai că eu am vorbit românește și‑am învăţat foarte puţin limba maghiară și limba germană.

(Știu că pe urmă soţia dvs. a emigrat. Cum s‑a întâmplat ?) A trebuit să plece, pentru că a rămas gravidă și? după cinci luni, fiind gravidă, nu mai putea să meargă cu avionul. Și ei au fost pregătiţi ca să plece. Urma ca și eu să‑mi fac formele. Și eu am neglijat, am avut și unele greutăţi, și n‑am făcut actele. (Trebuia să veniţi la Lugoj ca să le faceţi ?) Am și venit. Ei or așteptat să le fac, să le trimit actele, și iaca, cu asta am rămas. N‑am avut cine să mă îndrume și să m‑ajute. Asta‑i. (Și aveţi copii ?) Da, soţia mi‑a scris că are un băiat. (Dar nu l‑aţi cunoscut ?) Nu l‑am cunoscut. Eu i‑am scris ca să‑mi trimită o fotografie. Totuși, după aia nu mi‑a mai scris nicidecât. Și cineva mi‑a spus că s‑a recăsătorit.