(Ce‑mi puteţi spune despre părinţii dvs. ?)Tatăl meu a fost și el angajat pe timpuri la fosta Primărie a orașului Lugoj, un mic funcţionar. (Era român ?) Român. Și am fost crescuţi de o mamă vitregă, Damian Elena, care s‑a căsătorit legitim cu tatăl meu, pentru că prima căsătorie a fost nelegitimă. (Aţi fost crescut în religia creștină, bănuiesc.) Am fost crescut în religia creștină și după aia am trecut la religia mozaică. (Cum s‑a făcut trecerea ?) Trecerea s‑a făcut aicea. Pe timpul acela era rabin domnul dr. Nebel Abraham, care a venit de la Satu Mare la Lugoj cu serviciul. Între timp el a plecat în Israel și după aia am primit vestea la Comunitate că el a murit după doi‑trei ani.

(Și cum v‑a botezat, ce v‑a făcut ?)Păi bine, am fost circumcis la spital. (Așa aţi devenit un evreu credincios sau eraţi și înainte ?) Eu și înainte mă duceam la sinagogă. Și înainte de a merge în armată mă duceam. Mi‑a plăcut să mă duc și‑am avut prieteni evrei.

(Sinagogi câte au fost ?)Sinagogi ? A fost una. Și a mai fost o cameră care ţinea loc de sinagogă pentru cei ortodocși, că la noi s‑au refugiat după război evreii din Cernăuţi, din Bucovina de Nord. Au fost repar­tizaţi mai mulţi, cam vreo treizeci de familii, dacă nu mai mult. Câtva timp au fost cazaţi la Comunitatea Evreilor, într‑o școală, care a fost școala evreiască. Pe timpul cât au fost prigoniţi evreii, școala evreiască s‑a desfiinţat. Și‑atunci, pe parcurs, ei au fost repartizaţi în locuinţe. Ei veneau mai des la sinagogă, ţineau sărbătorile evreiești, așa că am avut prieteni și printre ei. Am primit menora* asta (mi‑o arată într‑un colţ), am primit sfeșnicele alea de la ei când au plecat în Israel.

(Dar care era diferenţa ?)Cei de aici erau neologi. Aici se mânca și hazer ? carne de porc. Ei, ortodocșii, nu mâncau. Țineau Șabatul mai bine decât lugojenii. Cu ei am început să mă duc la sinagogă, am învăţat obiceiurile. Aici o fost o comunitate renumită, în Lugoj. Nu așa mare ca cea din Timișoara, dar a fost aici un rabin renumit : dr. Hovesy, care a funcţionat ca rabin al Comunităţii Evreilor din Lugoj. Iar după primul război mondial, când s‑au alipit Ardealul și Banatul la România, n‑o mai fost la Ungaria, el o plecat ca șef‑rabin la Budapesta. Aici a fost o școală evreiască, au fost rabini de seamă. După el a venit dr. Lenke Emanuel, Lenke Máno... oameni cu pregătire înaltă. A fost o comunitate puternică.

(Dar în perioada legionară, în perioada lui Antonescu, cum a fost aici ?)Vă spun cum a fost. Aici au fost trei tineri care au fost, cum să zic, duși, evacuaţi în Transnistria, au fost socotiţi ca eroi ai Comunităţii. (Mai știţi cumva cum se numesc ?) La Comunitate sunt fotografiile lor, n‑am putut să le ţin minte numele. Și unii mai în vârstă au lucrat la munci obligatorii, iarna la curăţatul zăpezilor, la curăţenie, gunoaie. O fost destul de trist pe timpul legionarilor. Însă totuși, faţă de alte comunităţi evreiești din Vechiul Regat ? acolo a fost grosul evreilor care au fost decimaţi și au fost trimiși în lagăre, mai ales în Transnistria. Acolo au murit foarte mulţi. La noi nu, n‑a fost antisemitismul așa de grozav cum a fost dincolo, în Vechiul Regat și‑n Ardealul de Nord, unde a fost nenorocire.