M‑am născut în 1910, la Orșova, care era atunci comună și aparţinea Austro‑Ungariei. Am trecut prin trei războaie.

Mama mea era dintr‑un sat de munte aflat între Orșova și Caransebeș și se numea Fliegelmann Karolina.

În 1890, când s‑a înfiinţat la Orșova fabrica de vapoare, bunicul a mers acolo și a deschis un magazin, vizavi de fabrică.

Tata, care era vaporean, se ducea din când în când să cumpere câte ceva de‑acolo și așa s‑a îndrăgostit de mama. Ea nu știa limba maghiară, că acasă au vorbit numai nemţește, iar tata nu știa nemţește, ci maghiară. Amândoi erau însă evrei. S‑au căsătorit totuși, iar mama a învăţat apoi maghiara.

Pe tata l‑a chemat Spieller Adalbert, iar fraţii mei s‑au numit Alamier, Andrei, și sora mea ? Elisabeta. Ea trăiește la Lugoj și împlinește 94 de ani.

În 1914 ne‑am refugiat, căci Orșova a avut două graniţe : cea cu Regatul, de care o despărţeau 12 kilometri, și graniţa care o despărţea de sârbi, peste Dunăre.

Tată meu a fost mașinist pe vapor. Mamei, care avea patru copii, i‑a fost frică în acea perioadă de război, căci erau cele două graniţe în apropiere, așa că ne‑am refugiat. Am lăsat totul acolo și ne‑am dus la Budapesta, apoi la Tataváros, unde am stat un an și ceva, după care am venit înapoi. Casa era însă devastată.

În 1916 a fost război cu sârbii și iar ne‑a fost frică și am lăsat acolo tot și ne‑am refugiat la Pancevo, în Iugoslavia, care era atunci sub dominaţia austro‑ungară.

La Pancevo am stat șase luni. Mamei însă i‑a fost frică, de sârbi, căci avea patru copii. Un frate era născut în 1901, celălalt în 1905, sora mea în 1907, iar eu în 1910. Aveam o rudă în Pancevo și de aceea am mers acolo. Când ne‑am întors înapoi, era iar totul devastat.

Între timp tata n‑a mai fost pe vapor. În 1918, când s‑a făcut România Mare, în Orșova s‑a făcut un șantier naval, o fabrică de vapoare, și tata s‑a mutat la șantierul naval.

În acele timpuri ne‑a fost frică să nu ne jefuiască locuinţa, și părinţii mei au încărcat totul pe șlepuri, mobilier și tot ce‑aveam, să mergem la Budapesta. În ultimul moment însă mama s‑a răzgândit, spunând că de ce să ne ducem așa departe, că asta n‑o să dureze mult, și ne‑am dus până la Lugoj. Acolo n‑am găsit locuinţă și ne‑am dus la o rudă, însă n‑am stat mult timp acolo și ne‑am dus la Buziaș, unde am rămas o lună într‑o pensiune, apoi ne‑am întors acasă, însă n‑am mai avut nimic, căci tot mobilierul și tot ce era în casă se dusese în șlepuri la Budapesta.