Mai multe dintre persoanele intervievate ţin să amintească faptul că, în timpul comunismului, evreii din Banat au împărtășit o stare materială mizerabilă, aidoma întregii populaţii a României. Ceea ce trebuie știut este că oprimarea evreilor în anii comunismului este probată prin celebrele procese sioniste, despre care există o mulţime de izvoare editate sau care își așteaptă editarea. Ele spulberă fără putinţă de tăgadă mitul iudeo‑comu­nismului. În același sens al unei cunoașteri obiective, istoricii nu au scăpat din vedere modul în care s‑a desfășurat emigrarea în masă în Israel și în statele occidentale, respectiv vânzarea persoanelor aparţinând acestui grup pentru importante sume de bani. În sfârșit, profesarea lui numerus clausus ? introdusă pe ușa din dos ? prin dispoziţiile venite din partea Ministerului de Interne indică noua discriminare pe criterii de apartenenţă culturală pe care a practicat‑o regimul naţional‑comunist din România.

Citind textele rezultate din interviuri ori din libere mărturisiri, cuprinse în volumul redactat de Smaranda Vultur, îmi vin în minte noi modalităţi de abordare a trecutului regiunii în care evreii s‑au amalgamat social, confe­sional, cultural și economic cu celelalte grupuri. Mă gândesc în speţă la ceea ce înseamnă identitate, la modul în care omul se percepe pe sine ca fiinţă culturală particulară, dar și ca o componentă a unor colectivităţi mai largi, în care un rol egal îl pot avea limba, confesiunea, regiunea. Am în vedere acel set de valori ce se regăsește în atitudinea faţă de viaţă, semeni, părinţi și instituţiile formatoare. Istoricul ce utilizează mărturiile cuprinse în aceste pagini va avea surprize, mai cu seamă în ceea ce privește recuperarea atmosferei mediilor urbane, unde au fiinţat sute de ani comunităţi evreiești. El va găsi de un real folos toate acele descrieri menite să releve adevărata culoare a societăţii bănăţene. În asemenea ocazii iese în evidenţă partea cea mai frumoasă a lucrurilor : Banatul ca regiune multiculturală, cu populaţii convieţuind în spiritul toleranţei și al reciprocităţii serviciilor. Rămâne de datoria cercetătorului să examineze credibilitatea informaţiilor, să compare mulţimea mărturiilor orale cu faptele cunoscute din scrieri, să dea coerenţă repovestirii regimurilor politice totalitare ale secolului XX.

Este adevărat că izvoarele documentare produse în instituţii de stat, bisericești ori în asociaţii redau parţial stările sufletești ale oamenilor, în vreme ce mărturiile persoanelor care au fost coparticipante la o istorie neliniară pot deveni memorabile pentru cunoașterea personalităţii colective. Totuși, voi spune că istoria scrisă rămâne fundamentală pentru o cunoaștere temeinică a ceea ce a avut loc în trecutul apropiat sau în acela mai îndepărtat. Fără ea, e de neimaginat descrierea faptelor, analiza critică, detaliile care dau substanţă interpretării, verificarea și compararea surselor de informare, problematizarea. Îmi place să cred că este utilă complementaritatea demer­surilor de istorie scrisă și de istorie orală ? așa cum relevant rămâne studiul interdisciplinar ? spre a depăși criteriile emoţionale în redarea trecutului.

Când am început cercetările mele asupra regiunii Banat, este posibil să fi fost marcat de nota cosmopolită a regiunii, de moștenirea austriacă de secol al XVIII‑lea, adică de acea parte a istoriei îndelung hulită de programa școlară de orientare etno‑naţională. Impulsul mi l‑au dat povestirile în genul acelora din acest volum, excepţionalul mediu familial multicultural și plurilingv, atmosfera Lugojului natal, străin de vechile expresii ale naţionalismului xenofob și antisemit, în care se formaseră un A.C. Popovici sau, mai târziu, un J.C. Drăgan. Mulţimea culturilor și sensurile profunde ale interculturalităţii bănăţene mi‑au ieșit în cale la fiecare pas, în fiecare oraș și, nu arareori, în mediile sătești. Iniţial am fost atras de viaţa materială și de relaţiile sociale ale regiunii. Am fost impresionat de bunăstarea comu­nităţilor urbane din Lugoj, Timișoara, Arad și Jimbolia, dar și de aceea a ţăranilor șvabi, români și maghiari de la Belinţ, Recaș, Tapia, Bodo, Jdioara, Remetea Mare. Peste tot am descoperit o civilizaţie a mâncării în sensul în care o invocase Braudel pentru regiunile mediteraneene. Am observat plăcerea oamenilor de a munci și de a trăi bine, bucuria lor de a avea o casă. Mi‑a fost dat să văd cum familiile nu numai că nu trăiau izolate unele de altele și în ghetourile predestinate de culturile lor tradiţionale, dar, adesea, preferau să fie împreună și să transmită celorlalţi informaţia primită de acasă. De pildă, sărbătorile, târgurile, piaţa de alimente, localurile, instituţiile au fost și au rămas un excelent prilej de apropieri și interferenţe. Încă din secolul al XVIII‑lea, în locul separatismelor, populaţia Banatului a generat amestecuri de oameni și valori, de culturi și dialecte, de obiceiuri și aspiraţii. O parte esenţială a acestui reușit experiment se datorează imperiului austriac, respectiv politicii sale luminate, promovării treptate a spiritului moderni­zator prin emanciparea persoanelor și grupurilor.