Cercetând bibliotecile și arhivele, aveam să înţeleg mai bine faptul că această regiune are o istorie bogată și că rezumarea ei la o singură identitate culturală ? sau la una formulată pe criteriul confuz al etnicităţii ? este o imensă falsificare a trecutului și o perspectivă perdantă asupra societăţii de ieri și de astăzi din regiune. Banatul ? cel puţin prin trăsăturile gene­raţiilor care ne preced, dar cred că și prin moștenirile lăsate nouă, atâtea câte se mai văd ? conservă trăsături ale Europei Centrale, dar și ale aceleia de Sud‑Est. În realitate, el este un exemplu de Europă multiculturală și transculturală, în care melting pot‑ul s‑a realizat pe nesimţite. M‑am ocupat de fizionomia acestui spaţiu ? adesea într‑o cheie interdisciplinară ? în studiile aplicate din Convergenţe spirituale, Identităţi multiple în Europa regiunilor, Istoria evreilor din Banat, dar și în lucrări de sinteză, precum Tentaţia lui Homo Europaeus, unde am exemplificat prin trăsăturile Banatului tocmai acea relaţie complementară dintre Europa Centrală și Europa de Sud‑Est. Ceea ce am văzut pe teren m‑a invitat să formulez o perspectivă ce nu dă câștig de cauză nici unuia din exclusivismele etnografice, lingvistice, geografice.

Toate aceste observaţii îmi pare că sunt puţin credibile pentru aceia dintre congenerii mei formaţi la școala comunismului naţionalist al regimului Ceaușescu. Din păcate, ei continuă și astăzi să gândească prin clișee etno­grafice, prin presupuse identităţi fixe, generate de fantasmele unei epoci de ?furtună și avânt?. Mereu reluată în cărţile și în manualele școlare de istorie într‑o încercare sistematică de îndoctrinare etnicistă, această formulă pare să prindă rădăcini și în Banat, mai ales pe fondul în care o parte însemnată a localnicilor a emigrat în ţările Europei occidentale sau în America. O como­ditate intelectuală i‑a ajutat adesea să creadă în puritatea setului de valori moștenit de la părinţi și bunici. Multă vreme, Banatul a contrazis acest imaginar colectiv, așa cum o fac îndeobște regiunile transfrontaliere ale Europei. El a fost admirabil tocmai prin modul flexibil de a privi spec­ificul, înfăţișarea lui fiind tot atât de plurală precum a Europei în ansamblul său. Ideea familiilor mixte a funcţionat aici mai bine ca oriunde altundeva, atitudine ce a subminat pentru un timp îndelungat fundamentalismele de orice fel.

Concluzia lecturii acestui volum conduce însă într‑o altă direcţie : emigrarea în masă a evreilor și a germanilor, a unei părţi semnificative din elita maghiară locală, a familiilor cu o educaţie plurilingvă vorbește despre o schimbare demografică de proporţii. Puţinii evrei, germani, maghiari rămași aici sugerează mai degrabă tragedia regimurilor politice etnocentrice, inca­pa­bile să asigure un minimum de confort social, material și psihologic supravieţuirii societăţii plurale. Cu voia sau fără voia lor, personajele acestei cărţi exprimă o notă tragică. Ele vorbesc despre plecări, despre dispariţia unei comunităţi sub diferite motive, despre nostalgia unui timp și a unui mediu cultural‑urban care nu mai există. Invocă o societas civilis supra­vieţuind mult dincolo de timpul mercantilismului austriac de secol al XVIII‑lea, care a creat‑o, dar care astăzi pare cu totul absentă. Povestirile din cartea Smarandei Vultur arată condiţiile limită în care supravieţuiesc un număr infim de comunităţi evreiești. În realitate, este vorba despre o istorie a stingerii lor. Pentru cine citește printre rânduri nu e greu de deslușit că puţinătatea de astăzi a evreilor bănăţeni are mai multe explicaţii nu tocmai măgulitoare pentru statul în interiorul căruia se află și regiunea Banat. Îmi pare că factorii culturali și politici ce conferă identitatea României contem­porane trebuie luaţi în considerare spre a vedea motivele reale ale emigrării în masă a evreilor.

Abordată formal, politica recunoașterii multiculturale are destule neajunsuri. În Banat, ele sunt vizibile în atitudinile de intoleranţă (deocamdată verbale) faţă de ţigani, în sloganurile antisemite, în funcţionarea unor asociaţii și reviste de orientare profascistă și preferinţa pentru numele fostului dictator fascist Ion Antonescu în denumirea unor bulevarde, în absenţa rezistenţei civice la accesele de șovinism și xenofobie, în modul de promovare a elitelor profesionale, în ascensiunea extremei drepte la alegerile din 2000 etc. În pofida acestor aspecte neplăcute ce nu pot fi omise într‑o încercare de re‑discutare a trăsăturilor social‑politice ale istoriei recente, ar fi de dorit să observ că Banatul mai conservă ceva din tradiţionala toleranţă de altădată. Povestirile cuprinse în acest volum vin să așeze la loc de cinste tocmai segmentele de istorie socială plăcute, demne de reţinut pe fondul în care sentimentul insecurităţii nu a încetat o dată cu războaiele fratricide din învecinata Iugoslavie.