Sunt născut în 1929 la Arad, frumosul oraș de pe malurile Mureșului, dar părinţii și bunicii mei sunt bănăţeni, se trag din Grabaţ. Bunicul a avut patru copii, tata și‑a ales locul de muncă la Arad, unde a cunoscut‑o pe mama mea. Ea era absolventă de Teatru. A avut un contract la Teatrul din Arad, și tatăl meu a îndrăgit‑o la prima vedere și la două săptămâni a cerut‑o de nevastă și s‑au cununat. (Cum o chema ?) O chema Adorian Margareta. A fost o femeie foarte frumoasă, plină de viaţă. În familie erau la început mici neînţelegeri. Bunicul meu, care la începutul secolului s‑a mutat de la Grabaţ la Timișoara, a fost un antreprenor cunoscut : a înfiin­ţat fabrica de piele ?Schlosser și Temmer?, de pe malurile Begăi. Pe vremea aceea, meseria de actriţă, în cercurile burgheze mai înstărite, era privită altfel decât astăzi. Dar după scurt timp și‑au dat seama că mama mea era o fiinţă valoroasă, cu toate că provenea dintr‑o familie săracă, și mai ales când am apărut eu pe lume, atunci bucuria a fost imensă.

Școala primară am urmat‑o la Arad, apoi am învăţat la vestitul liceu ?Moise Nicoară?, dar în timpul războiului, începând cu rebeliunea legionară ? eram proaspăt intrat, după un examen reușit de admitere, la Liceul ?Moise Nicoară? ? în baza etniei mele, de evreu, am fost exmatriculat. (În ce an se întâmpla asta ?) În ?40. Și atunci, patru ani de zile am urmat cursurile unei școli particulare, formată din studenţi și profesori evrei care nu au putut practica la școlile de stat, și veneam la Timișoara, la liceul evreiesc, care avea drept de publicitate. Aici ne‑am susţinut examenele. (Ce însemna acest drept de publicitate ?) Adică, școala particulară din Arad nu avea dreptul să dea diplome și certificate. Dar, spre norocul nostru, perioada asta dificilă pentru noi, și nu numai pentru noi, a trecut relativ repede, și în ?44, după eliberare, am fost cooptaţi în școlile de stat, unde în ?48 am dat bacalaureatul.

(Dacă aţi vrea să reveniţi un pic asupra acestei perioade mai grele din viaţa dvs. ... Ce a reprezentat ea pentru dvs. și pentru familie ?)A fost o perioadă dificilă pentru familie. Tata era comerciant. A avut un asociat sârb. S‑a ocupat de exportul de pene, mai ales către Germania, era un specialist recunoscut în această materie. Dar, din cauza etniei sale, nu a avut voie să profeseze, și noi am avut probleme materiale destul de serioase din acest motiv. În ?44, la începutul lui august, tata și asociatul său, cu niște eforturi foarte mari, au reușit să deblocheze marfa adunată, în care era investit tot capitalul familiei și parţial al unchilor mei, din Timișoara, și ? nu pot să‑l critic pe tatăl meu, mulţi politicieni au făcut greșeli mult mai mari, trupele sovietice deja se luptau pe pământ românesc ? atunci el a expediat marfa în Germania. Tata și asociatul lui au avut un împuternicit în Germania, foarte corect până atunci, dar acesta, având împuternicire, a vândut pe cont propriu și și‑a însușit valoarea acestei mari furnituri, și după aceea a și murit. Nu s‑a putut recupera nimic. Dimpotrivă, tata, ca un om foarte corect, a anunţat creanţa lui la Banca Naţională cu ocazia primei stabilizări și figura acolo că are o creanţă foarte mare faţă de statul german. Poliţia politică și economică nu l‑au crezut pe cuvânt, crezând că el are undeva o avere nedeclarată, și a avut mari neplăceri. A fost audiat de multe ori, în împrejurări neplăcute, după ?45, de Securitate, până când eu, cu eforturi foarte mari, am făcut cereri peste cereri și intervenţii la Banca Naţională din București, serviciul juridic, și cu acte doveditoare am reușit să arătăm că acel cetăţean împuternicit și‑a însușit această sumă. Tata a fost degrevat de obligaţii și puteam să privim, din acest punct de vedere, mult mai relaxat viitorul.

În ?48, o dată cu reforma învăţământului superior, s‑a înfiinţat Facultatea de Chimie la Timișoara. Din motive economice ? aveam unchi aici, care mă ajutau, și nefiind prea departe de Arad ? m‑am înscris la Chimie, fapt pe care nu l‑am regretat niciodată. Au fost ani foarte frumoși, am învăţat, nu ne puteam permite cumva să absentăm sau să pierdem un an, Doamne ferește ! Era un pionierat, nu erau laboratoare bine puse la punct, trebuia să luăm notiţe. Dar, când ești tânăr, poţi să miști și munţii. (Ce vă mai amintiţi de atunci, de profesori, de colegi ?) De colegi, îmi amintesc în primul rând de un grup de trei‑patru arădeni, care erau studenţi foarte buni și sârguincioși. În cercul nostru a fost și colegul Walter Schmidt, pe care îl apreciez și cu care ? sar acum câteva decenii ? mai am și acum relaţii foarte strânse. Mai era Romulus Palea, care a ajuns decan. Am terminat în ?52 ? noi am fost prima promoţie completă. Facultatea a pornit cu doi ani, anul I a dat examen, anul al II‑lea a venit din diverse alte facultăţi, și foarte mulţi colegi de‑ai mei au devenit cadre didactice și au contribuit la bunul renume al Facultăţii de Chimie Industrială. Ca o figură proemi­nentă, îmi aduc aminte cu multă, multă plăcere de profesorul Cocheci, membru corespon­dent al Academiei Române, cu care și ulterior am păstrat relaţii foarte strânse și care, poate din cauza faptului că eram și sportiv ? făceam scrimă, eram floretist în echipa Politehnicii și eram și responsabil, și jucător la secţia de tenis de masă, și domnul profesor a fost președintele clubului ?Știinţa Politehnica? ? poate și din acest motiv, m‑a simpa­tizat. Sigur, moartea lui deosebit de tragică m‑a tulburat extrem de mult, fiindcă și cu domnia sa am avut relaţii dintre cele mai bune și după ce‑am terminat facultatea, și după ce‑am plecat din ţară și am putut să revin.