Mă numesc Koós Theodor, sunt născut în comuna Teregova, judeţul Caraș‑Severin, în data de 24 ianuarie 1936. Părinţii locuiau în comuna Teregova într‑o casă particulară, unde au fost trimiși de către unchiul tatălui meu pentru a face comerţ. Deci era o sucursală a magazinului din Caransebeș. (Ce fel de magazin ?) Cu diferite lucruri, de care aveau nevoie în general ţăranii : pluguri, ustensile de lucrat pământul, var, sare și alte lucruri necesare pentru oamenii din sat. În general, din perioada asta îmi amintesc mai mult din poveștile părinţilor, pentru că eram și micuţ. Totuși, îmi amintesc unele lucruri interesante, după aprecierea mea : am fost acum, nu de mult, prin Teregova, să văd zona aceea și am reușit să găsesc unde a fost prăvălia respectivă și să discut cu niște oameni care și‑au mai amintit de părinţi. Zonă pitorească, frumoasă, din păcate n‑am prea fost de mult în acea zonă. Totuși, oamenii au rămas cu o impresie destul de bună despre perioada cât au fost părinţii mei acolo. În perioada asta, ce‑mi amintesc din poveștile părinţilor este anul 1940, anul în care au fost izgoniţi din localitate, apărând în acea perioadă dictatura antonesciană. Și atunci au fost obligaţi să plece din localitate și ne‑am mutat la Caransebeș. (Toţi evreii au trebuit să plece ?) Noi am fost singurii evrei în Teregova și‑am fost nevoiţi să plecăm. Ordinul a venit cam peste noapte, așa că de‑abia am reușit să plecăm și să strângem ce‑am putut strânge, că restul... marfa și restul au fost luate de către legionari. Deci ne‑am oprit la o bunică de‑a mea, Wertmann Franciska, se numea. Mai trăia și bunicul meu, Wertmann Iosif. Și‑am stat un timp acolo. Eram mic, dar îmi mai amintesc și acuma : la prigoana legionară, exact acolo am stat, în faţa Primăriei, și acolo au venit legionarii. Atâta‑mi mai amintesc : că erau înarmaţi și trăgeau din Primărie. Noi eram ascunși în bucătărie, în șpais, nu știam unde să ne ascundem. Pentru că, în general, au venit și prin locuinţe și au căutat diferite obiecte, ziceau să n‑avem arme, să n‑avem nu știu ce... Mă rog, asta‑mi amintesc din poveștile părinţilor. În orice caz, știu c‑a intervenit armata română și i‑a lichidat pe legionari, i‑a dezarmat. S‑a soldat cumva, cu liniștirea spiritelor. Îmi amintesc că spuneau că‑n acea perioadă legionarii aveau planuri să ne ducă și să ne execute. Cam ăsta a fost planul lor, însă a fost lichidat cuibul legionar.

În această perioadă, cum am crescut, școala nu aveam voie s‑o facem, nici grădiniţă, nici școală. Și în acea perioadă era un evreu ceva mai bine pregătit care știa și limba ebraică și care s‑a ocupat de noi, de copii. Eram în jur de șaisprezece‑șaptesprezece copii care mergeam la templu, unde făceam școala. Aici ni se predau materiile care se făceau și în școala normală, însă în plus mai făceam limba ebraică, din care, din păcate, îmi amintesc foarte puţin, pentru că n‑am făcut‑o decât atunci, în perioada aia foarte scurtă. Clasa I‑a și a III‑a am făcut‑o cu domnul Seidler, așa se numea. Și era și rabinul Comunităţii. În orice caz am învăţat destul de mult, pentru că în final a trebuit să mergem la Timișoara să dăm un examen, care cumula cei trei ani făcuţi, și puteam să trecem, cu adeverinţa respectivă, în școala elementară din Caransebeș, unde am început să urmez cursurile normal. În această perioadă îmi amintesc de faptul că existau așa‑ziși colegi care mani­festau antisemitism, adică se adresau cu injurii la copii. (Dar altceva n‑aţi suferit din partea lor, nu ?) Nu. Atât. Ne băteam în final, și ăsta era sfârșitul poveștii. Care era mai tare reușea să iasă din situaţie. Pot să spun că‑mi mai amintesc un episod foarte interesant : aveam un maghiar, Joska îl chema. Și, cum venise deja armata sovietică, zisă ?eliberatoare?, care avea o santinelă în faţa școlii militare, acest Joska mi‑a spus ?jidan? și alte expresii din astea, și atunci i‑am răspuns : ?Joska poloska három deczi galuska? (?Joska, ploșniţă, trei deţi de găluște?). E un fel de batjocură. Și m‑am dus repede la soldatul sovietic și i‑am spus că e hitlerist, Joska. Acesta a început să tragă în aer și toată lumea din jur s‑a speriat. (Râdem.) Și‑au fugit toţi. Ăsta a fost un eveniment. Apoi am mai simţit, așa, între colegi, mai foloseau câte o înju­­rătură. În continuare am urmat școala elementară acolo. În perioada ?40‑?44 tatăl meu a fost deportat, cu unele întreruperi. (Unde ?) A fost la un centru unde au fost duși mai mult subofiţerii în rezervă. Și, cu unele intermitenţe, a lucrat acolo. Adică, în perioada aceea se făcea un drum strategic, așa i se spunea, unde i‑a dus Antonescu pe evrei, mai ales pe cei care erau sublocotenenţi în rezervă. Și îmi face impresia, așa îmi spunea tata, că acel drum n‑avea nici un Dumnezeu, ci au adus subo­fiţerii ca să‑i păstreze în rezervă, ca să nu‑i ia și să‑i ducă în lagărele de deportare. Deci, într‑un fel, au fost protejaţi.