(Și ce munci trebuiau să facă ?)Munci la drumul respectiv : cărau piatră, făceau toate lucrările. În această perioadă, săraca mama, rămasă singură, a tras din greu. Practic n‑aveam din ce să trăim. Și atunci, făcea mama un ceai special cu zahăr ars și vindea din acest ceai. Și s‑a descurcat singură, fără ajutorul lui tata. Tata a întrerupt un anumit timp, pentru că a fost foarte bolnav. A fost operat la Timișoara. Și culmea este, trebuie să spunem adevărul, că mama a venit și ea, dar acolo se făceau doar anumite operaţii. Și conducătorul acestui spital, nu‑i mai reţin numele, la care s‑a dus mama în audienţă, era un mare hitlerist. Era un german. Ea îl roagă să fie operat tata, dar îi spune că este evreu. Și medicul zice : ?Și ce, v‑am întrebat ce este ? În primul rând este un bolnav?. Cred că este un lucru care trebuie amintit, pentru că nu toţi germanii au fost hitleriști. Deși a fost hitlerist, s‑a comportat ca un medic. A putut să facă această operaţie și s‑a făcut bine. Tata s‑a întors la muncă forţată. În perioada ?44, de la eliberare, am continuat tot la Caransebeș, m‑am mutat la Liceul ?Traian Doda?. Și până în ?48, la naţionalizare, tata a lucrat la o firmă particulară a unchiului, zis Pollak, care locuia la Caransebeș. În anul ?48, după naţionalizare... a rămas fără un loc de muncă, apoi a lucrat la abator în Caransebeș. Și cam asta a fost perioada petrecută în Caransebeș. După aceea el s‑a mutat la Lugoj, tot la abator. Și ne‑am mutat cu toţii. Așa au trecut anii peste noi.

Tatăl meu terminase la Lugoj Liceul ?Brediceanu?, apoi a făcut un an de zile o academie comercială la Viena. Deci contabilitatea era baza. Săracul, avea o mare dorinţă să facă Medicina, dar, din păcate, în acea perioadă nu s‑a putut. În primul rând, era foarte scump.

(Și mama dvs. era evreică ?)Evreică și mama. (Dintr‑o familie tradi­ţionalistă ?) Da, familia Wertmann se numea. Era singura fată din familie și mai avea doi fraţi : Wertmann Iosif, care ulterior va deveni Iosif Vianu, și‑a schimbat numele. Și Wertmann Ernest, care era dentist. (Era scriitor, mi‑aţi spus ?) Da, Vianu a devenit scriitor. El a lucrat în Miliţie, apoi la Criminalistică. După ani de zile a început să scrie... din amintirile pe care le‑a avut din diferite cazuri. A făcut un curs de aproape șase‑șapte luni la Paris la Interpol, știa foarte bine limba engleză, franceză, germană.

După ce‑am venit la Lugoj, m‑am înscris la Liceul ?Brediceanu?; am stat și aici doi ani. După care, în 1949‑1950, tata a înaintat actele pentru plecarea în Israel. Și‑atunci am avut diferite probleme și am fost nevoit să mă mut de la Liceul ?Brediceanu? la Școala nr. 1 din Lugoj. (Ce fel de probleme ?) Au fost, în primul rând, probleme financiare. Și m‑am mutat, pentru că acolo se acorda și bursă. Un alt motiv care m‑a determinat să mă duc a fost bunicul meu, căruia îi plăcea foarte mult agricultura. Și a zis că, dacă plecăm în Israel, acolo primii care sosesc se ocupă de agricultură. De fapt erau chibuţurile, care antrenau și primeau evrei și intrau la lucru, așa că era bine să fii pregătit în privinţa asta. Și ăsta a fost un motiv mai serios care m‑a determinat să vin la această școală. Între ?50 și ?54 am făcut Școala Medie Tehnică, unde mi‑a fost foarte greu, pentru că nu aveam baze din agricultură : pământ nu au avut părinţii mei, deci pentru mine a fost extrem de greu la început. Dar m‑am rodat pe parcurs și am învăţat foarte mult din această școală, care mi‑a lăsat o amintire foarte plăcută din perioada în care am urmat‑o. N‑am simţit în această perioadă, ?50‑?54, mani­festări din astea, antisemite. Poate știau băieţii că sunt evreu, însă probabil că și regimul care s‑a introdus n‑a mai permis această... discri­minare. În această perioadă, așa, ca evenimente deosebite, pot să spun că din ?53 am fost selecţionat în lotul naţional de fotbal și am fost trimis într‑o tabără de juniori de fotbal. M‑a marcat foarte mult, voiam să merg pe linia asta sportivă, însă un accident la picior m‑a determinat să renunţ.