Surorile lui aveau toate copii, dar ei au plecat toţi din Austria. Un văr de‑al meu, care e de aceeași vârstă cu fratele meu ? are acum 88 de ani ? a plecat în Australia. El se căsătorise la Graz cu o fată de profesor universitar. Acesta s‑a sinucis când a ajuns Hitler la putere. Și atunci ei au plecat la Paris, și de acolo în Australia. Când au ajuns acolo, la Sidney, nu aveau nimic. Vaporul cu lucrurile lor nu a mai ajuns niciodată. Aveau un aparat de fotografiat ?Leica? și au făcut fotografii pe stradă, pe care le‑au vândut. Din asta au trăit. Între timp, vărul meu a făcut dreptul internaţional și a făcut o carieră strălucită. În timpul războiului a luptat în armata engleză, a ajuns până în Japonia. Trăiește și astăzi. Părinţii lui au rămas la Viena. În 1938, tatăl meu și cu fratele meu s‑au urcat în mașină și au plecat la Viena, să‑i ia pe mătușa și pe unchiul meu. I‑au adus la Timișoara, unde au stat până la sfârșitul războiului. S‑au simţit foarte bine.

(După aceea s‑au întors la Viena ?) Da, s‑au întors. Când noi am venit aici, la Viena, prima lună am stat la ei.

(Școala unde aţi făcut‑o ?) Am făcut primele două clase în Iosefin. Apoi am mers la ?Notre Dame?, vizavi de muzeu, în Cetate. Pentru părinţii mei, ?Notre Dame? a fost școala cea mai bună care exista atunci la Timișoara. Acolo am făcut gimnaziul, șapte clase. Liceul l‑am făcut tot în Iosefin.

(Aţi locuit la un moment dat pe Corso, în centru ? Am înţeles că vă aduceţi aminte când a ars Teatrul?) Da. Asta e o amintire. A venit cineva urlând ?Arde Opera, arde Opera !?. Noi am ieșit pe stradă și am văzut Opera, care a ars. Am locuit atunci chiar pe Lloydsor, acolo avea tatăl meu primul său magazin și prăvălie de textile, dar en gros. După asta a făcut o mulţime de filiale în Timișoara, în Piaţa Unirii, în Iosefin, una la Oraviţa și, cred, la Orșova.

Mergeam de multe ori la teatru. (Cam ce se juca acolo ? Vă amintiţi vreo piesă ?) Operete, foarte multe, Strauss. A fost și teatru de vară, la Fabrica de Bere. Asta mi‑amintesc. Acolo am văzut ?Povestirile lui Hoffmann?. Niciodată n‑am să uit cum a dansat Olimpia în Actul II. Asta a fost la Timișoara ! Era o viaţă culturală extraordinară. Pe Enescu l‑am auzit tot la Timișoara. Teatrul a ars în 1919‑1920. Enescu a venit în anii ?20, cândva, când eu mai eram acasă.

(Concertele unde aveau loc ?) În Teatru, și era și celălalt teatru, care mai târziu a devenit Teatrul German. Au fost și baluri acolo. S‑a dus și mama mea la bal. Tatăl meu era subpreședinte la corul bărbaţilor. Au fost baluri pentru canotaj. Eu am făcut totdeauna canotaj cu mult succes și plăcere. Așa am trăit noi la Timișoara, cum s‑a trăit în orașele mari din lume, Viena sau Budapesta. Nu ca la București. Bucureștiul era cu totul altfel. Acolo viaţa era mai mondenă. La Timișoara viaţa era simplă, dar cu stil. Totul avea stil. Și oamenii ?mici? aveau stil. De exemplu, a murit bucătăreasa noastră, Anuș era numele ei. Când a murit, mama mea s‑a dus, natu­ralmente, la înmormântarea ei. Eram toţi ca o familie. Când s‑a făcut pom de Crăciun, asta s‑a făcut în camera angajaţilor.

Noi am făcut tenis vara. Eu n‑am vrut, dar totuși a trebuit. Nici nu mi‑a venit în gând să spun că mie nu‑mi place. Sora mea a jucat foarte bine, eu tot am căzut, așa, de multe ori, și nu mi‑a plăcut deloc. (Unde se întâmpla asta ?) Pe Regata. Nu mai există ? Acolo era iarna și gheaţă făcută și ne‑am dus la patinoar. A trebuit să înveţi să cânţi la pian. Eu n‑am prea vrut. Dar când părinţii aveau ziua de naștere sau de căsnicie, noi am deschis încet ușa la dormitor și am cântat la pian, fiecare o piesă, și asta a fost bucuria părinţilor, nu a noastră, dar asta a trebuit să fac. După nouă ani de învăţat pianul, am mers la Paris, la studii. De atunci n‑am mai pus un deget pe pian. Pe băiatul meu l‑am dat să facă pian și engleză. A venit acasă odată și mi‑a spus ceva italienește. Zic : ?De unde știi tu italienește ??. Zice : ?Păi, știu?. ?De unde ?? ?Păi, trebuie să‑ţi mărturisesc, eu nu fac engleză, eu fac italiană, fiindcă asta‑mi place.?

Noi a trebuit să facem engleză la Mrs. Bresland, care a stat în spatele Domului din Piaţa Unirii. La ea am învăţat engleză, cu o prietenă. În afară de școală, a trebuit să facem o mulţime de lecţii particulare, de engleză, franceză, pian, literatură, geografie, cultură generală.