(La baluri aţi mers numai înainte de a vă căsători sau și după ?) Înainte, ca fată. După ce m‑am căsătorit, la cluburi ne‑am dus. Acolo am dansat, ne‑am îmbrăcat bine, ca la un bal.

(În casa de pe Mihai Viteazul nr. 13 aţi locuit până v‑aţi căsătorit ?) Da. Acolo m‑am căsătorit și‑atunci am plecat în voiaj de căsătorie. (Unde aţi fost ?) Nu acolo unde am vrut. Eu am vrut să mă duc la Barcelona. Nu s‑a putut. Atunci am vrut să mă duc în Sicilia, au spus că acolo ne omoară. Până la urmă ne‑am dus la Budapesta, Milano, Capri. A fost foarte frumos. Și atunci am revenit la Viena, unde trăiau bunica și mătușile mele. N‑am putut să ne reîntoarcem la Timișoara, fiindcă nu era gata casa. În strada Bursei, la parter era prăvălia, la primul etaj era locuinţa pentru părinţi și la al doilea etaj era locuinţa făcută pentru mine. În această locuinţă încă n‑a fost totul pus la punct. Mama a pregătit tot. Acolo am trăit.

(A avut cineva din familia dvs. de suferit în timpul războiului ?) Au fost omorâţi mulţi din familia mamei mele. Cine a trăit a fost executat. (Unde ?) Mătușa și unchiul au fost luaţi din Ungaria. (Au murit ?) Da. (Unde au fost duși ?) În tren au murit, nici n‑au ajuns. Nu erau bătrâni, nu aveau mai mult de 62‑63 de ani. (Cei ce s‑au refugiat de la Viena la dvs. tot din cauza asta au venit ?) Da, sigur. Hitler a venit la Viena.

(La Timișoara cum a fost în perioada asta ? Au fost probleme, persecuţii ?) Soţului meu, Holender, îi era foarte frică. Era totul împa­chetat, dacă ar fi trebuit să meargă. Eu am știut că niciodată n‑am să plec. Mi‑era însă frică, îngrozitor de mare.

Când a început rechiziţionarea de locuinţe, noi ne‑am mutat lângă Parcul Rozelor, la numărul 13, cred, la etajul 1. Acolo a venit și un ofiţer român cu nevasta și copilul ? foarte cumsecade oameni ? și erau și ei de părerea noastră, că ceea ce se întâmplă cu Garda, asta nu‑i o mare bucurie pentru nimeni în România. Le era și lor frică, și nouă, și la toţi. Atunci am fost daţi afară din locuinţă și am primit una tot pe lângă Parcul Rozelor, în casa Rabong, cu mult mai mică.

(Așa s‑a numit ?) Da, fiindcă ăsta a fost proprietarul, un german. El a închiriat această casă, la etajul 2 am stat, aveam numai două camere și o cameră de bonă. Foarte frumoasă locuinţa. Atunci n‑aveam bonă, pentru că nu aveam voie să avem angajaţi în casă, și am început să fac totul singură. Soţul meu, Holender, a zis : ?Da? tu ești nebună, tu cui vrei să faci contra, lui Hitler sau frumosului om, cum s‑a numit, Codreanu? De ce faci asta ??. ?Dacă nu fac eu, cine să facă ??

Am uitat să vă spun că am fost un an trimisă la un curs de bucătărie la Budapesta, la o renumită actriţă, care nu mai juca teatru, pentru că era bătrână și a făcut acasă pentru câteva doamne tinere bucătărie. A făcut party‑uri, unde erau mari invitaţi. A fost comandat la ea un party‑service. Și asta noi am făcut. Am învăţat mult de acolo.

(Cred că asta ţinea de un stil de educaţie, aici, la Timișoara.) Da, și foarte bine a fost. Când s‑a schimbat timpul, eu așa am putut să lucrez. Am primit un post de contabil. Așa am știut să fac contabilitate ca dumneavoastră. Dar, dacă trebuie, știi. Acolo, după șase luni sau un an, a venit o lege : ?Toţi chiaburii și fiii de chiaburi, afară?. Am zburat. Am primit alt post. A venit altă lege : ?Toţi copiii sau nevestele de fabricanţi, afară?. Iarăși am zburat. Am lucrat un an la ?Comcar?, la ?Prodexport?, și tot așa, cu sfârșitul programat. Da, ce să faci. N‑am făcut o catastrofă din asta.