Tatăl meu, Weisz Adalbert, era din Lipova, și mama, Deutsch Aurelia, din Reșiţa. Am cunoscut‑o numai pe bunica din partea tatălui ? și pe bunicul din partea mamei. Bunicul meu a avut la Reșiţa o prăvălie cu de toate, cu textile și alimente, iar bunica nu a lucrat.

Tatăl meu a fost șef‑contabil la Fabrica de Pălării din Timișoara, iar mama a fost casnică. Ea a mai avut două surori și un frate : o soră la București, iar una a locuit la Lipova, și ea s‑a căsătorit cu fratele tatălui meu. Doi fraţi au luat două surori. Sora mamei era mai mică, la fel și fratele tatălui.

Tatăl meu a fost prizonier în Rusia, în Irkurtsk, și când a venit a cunoscut‑o pe mama și s‑au căsătorit. Asta a fost în timpul primului război mondial, a evadat din prizonierat. Niște ţărani l‑au dus într‑o căruţă. El a fost înrolat în armata austro‑ungară. Apoi a cunoscut‑o pe mama și s‑au mutat la Timișoara. Eu m‑am născut la Reșiţa. Un an am stat la Reșiţa, și apoi ne‑am mutat la Timișoara. Am locuit în Fabric. Dar înaintea mea s‑a născut o soră, cu un an mai mare decât mine, și mai am o soră mai mică cu patru ani.

Din Fabric ne‑am mutat în Iosefin, vizavi de Gara Mare, lângă fabrica de muniţii ?Friederich?, și din cauza asta noi am fost bombardaţi în timpul războiului, că au vrut să lovească fabrica aia. Acum cred că este ?Electromotor?‑ul. Noi stăteam în chirie acolo, proprietarul era unul, Szabó. Era o casă mare cu două etaje. Am avut trei camere, bucătărie, baie.

În Iosefin am început și școala primară evreiască, acum este templul evreiesc, e pe strada Fröbl, cum vii de la gară, acolo era grădiniţa și școala primară evreiască. Pe urmă am fost la Gimnaziul Israelit, apoi ne‑au luat clădirea, era vizavi de Liceul Comercial de băieţi. Și, pe urmă a venit războiul, nici atunci când am mers eu la liceu nu ne‑a dat voie să mergem? adică am terminat gimnaziul acolo la ei, dar mai departe nu ne‑a lăsat să mergem. Era Liceul Israelit de băieţi și gimnaziul de fete. (Și cine nu v‑a dat voie să continuaţi ??) Statul. Așa era legea, nu am avut voie. Și atunci eu, după ce am terminat gimnaziul, m‑am angajat și am lucrat tot la evrei, numai ungurește știu cum îi zicea : ?Zsidonemzeti Szövetség?, era o orga­nizaţie sionistă, în Piaţa Küttl, lângă restaurant, acum e Teatrul de Păpuși acolo. Acesta era primul meu serviciu. Acolo am învăţat dactilografia și am strâns cotizaţii de la membri. Muncă de teren am făcut.

Atunci a început războiul și s‑a desfiinţat organizaţia asta, și era tot în Piaţa Küttl o prăvălie de var și cărbune, tot a unui evreu a fost, și fiica lui mi‑a fost prietenă bună în gimnaziu și el m‑a luat acolo în serviciu, deși nu a fost voie să angajeze evrei. Și atunci el m‑a angajat totuși pe mine ca femeie în casă ? că firma lui era românizată, firma ?Purcariu? s‑a numit, n‑a fost voie să facă pe numele lui firma ? dar eu am lucrat la birou la el. Daca venea un control, ceva, eu trebuia să fug, să mă ascund? (Cine venea în control ?) Controlul financiar, de la Financiar? și nu era voie să fie angajaţi evrei? Pe tatăl meu l‑a dat afară, el a fost șef‑contabil la Fabrica de Pălării, de acolo l‑au dat afară când a venit legea asta, atunci l‑au dat afară din serviciu. Noi am fost trei copii, mama n‑a lucrat și am dus‑o foarte greu. Și atunci tata a primit totuși niște servicii, ca și contabil, câte o oră, câte două ore, contabil pe ore, așa a fost? Și, din asta am trăit atunci? Sora mea mai mare a lucrat la o cooperativă, iar sora mea mai mică era încă la școală.