M‑am născut la Viena în 30 septembrie 1910. Desigur, voi fi întrebat cum de m‑am născut la Viena. Se știe că fosta monarhie austro‑ungară, care a deţinut teritorii foarte îndepărtate, nu inclu­dea numai Bucovina și Ardealul, ci mergea până la Marea Adriatică, inclusiv Trieste.

În sfârșit, părinţii, oameni tineri ? cred că tatăl meu avea 25 de ani, mama, Dumnezeu s‑o ierte, era cu vreo doi ani mai tânără, 23 de ani ? au ajuns la Viena cu gândul că vom emigra în America ; nu atât tatăl meu, cât mai mult un unchi de‑al meu a fost dominat de un fel de spirit de aventură și dorea să încerce, să vadă cum este în America.

Și am plecat împreună. Familia mea, însă, a rămas la Viena. Unchiul meu s‑a dus în America, ca după un an de zile să fie mânat înapoi din cauza nostalgiei. N‑a rezistat în America mai mult de un an. Între timp, la Viena, m‑am născut eu. [...]

Tata a încercat să înjghebeze o prăvălioară, ceva, dar spre ghinionul nostru prăvălioara pe care am avut‑o a fost mistuită de foc. Între timp revine și unchiul meu din America și spune că n‑a rezistat acolo și n‑are rost plecarea, să ne întoarcem în Ungaria.

Și atunci am revenit la Brad, unde în 1914 s‑a născut fratele mai mic ? despre care nu știu dacă am mai povestit vreodată ? a fost ridicat de Securitate într‑un proces ; asta e o problemă aparte, asta se întâmpla mult mai târziu. Am venit la Brad. Acolo, odată, s‑a revărsat Crișul și noi în curte ne‑am dat cu troaca, așa de mare a fost apa atunci, era în preajma izbucnirii primului război mondial. Dacă aţi fi văzut oamenii cum se îmbătau de bucurie, nu pot să uit acest lucru. Au ieșit din cârciumi strigând ?Trăiască războiul !?. Așa au pornit la război, dar în timp foarte scurt s‑au vindecat de acest ?Trăiască războiul !?, deoarece chiar după ce au pătruns armatele austro‑ungare aici la noi, în Banat, în Iugoslavia, deja au început să fie aduși primii grav răniţi și morţi. Și nu s‑ar fi gândit nimeni că acest război va dura patru ani. În 1914 aveam 4 ani. La Brad tatăl meu conducea depo­zitul de mașini de cusut.

Dar acolo n‑am stat decât până în 1916 ; ne‑am mutat la Lipova. Acolo am început să frecventez școala primară, iarăși aproximativ un an‑doi, și de acolo ne‑am mutat la Timișoara. Este caracteristic faptul că deja nu se mai știa în ce limbă să se predea la școala primară. Au început cu limba maghiară, după aceea, nu știu în ce împrejurări, s‑a introdus limba germană. Habar n‑am avut, n‑am știut să vorbim, dar totuși a trebuit, de bine, de rău. Și pe urmă, după 1918, după ce monarhia austro‑ungară s‑a prăbușit, imediat a trebuit să frecventăm școala românească, la stat.