În Oraviţa au trebuit, la Poliţia de atuncea, au trebuit să se prezinte obligatoriu din două în două săptămâni. Deci asta o fost regula. Pe stradă mai puţin puteai să ieși ? cum am fost eu, copilă, și mai avea și sora mea un fiu, el e acum plecat în Israel ! De fapt, ea a fost căsătorită cu un român și el poartă numele lu? primul ei soţ. Ea pe urmă s‑a despărţit și și‑a luat unul care a fost german. Și copilul n‑a vrut ca să‑și schimbe numele, pentru că el a făcut facultate, e medic și fiul lui o plecat acum cinci ani în Israel.

În ?44, după august, când era deja rezolvată treaba și se dădeau lupte de stradă în Oraviţa, atunci ne‑am refugiat la Anina, acolo am dormit undeva, pe un câmp, afară. Era multă mizerie... ne‑am dus la Bozovici, ţin minte, ca fată, mă rog, noi am avut niște probleme mari, nu cred că oricine și orice naţie a trecut prin așa ceva. Nu zic, că și foarte mulţi germani, care au fost deportaţi la ruși, au avut și ei de suferit, alţii mai puţin, dar eu consider că așa, ca parte rasială, au fost foarte mult dușmăniţi evreii.

Eu, pentru că mă declar evreică, nu am înţeles și nici azi nu înţeleg, că am o vârstă oarecare, de ce oare ? Pentru că în linii mari evreii îs oameni lași, n‑au avut curajul să te jecmănească, n‑au avut curaj să‑ţi facă ceva rău... ăsta este un specific al evreilor, asta am constatat eu pe tot parcursul vieţii mele. Că ei erau comercianţi, asta era adevărat, că le plăcea, dar de multe ori îmi mai zice o cunoștinţă de‑a mea : ?Știi, Rebeca, atuncea când n‑aveam bani și m‑am dus la cineva care avea prăvălie, Feldmann sau Holdstein sau cum erau ei pe atuncea, te‑am servit, ţi‑am dat și pe datorie și, nu ai putut atunci să plătești, ai plătit peste o lună și asta te‑a ajutat mult?.

Noi am suferit mult, familia noastră, că noi eram săraci, eram foarte săraci. Vă daţi seama, tatăl meu, cu șase copii care‑au rămas în viaţă, nici n‑ar fi putut să se descurce cu meseria pe care el a prestat‑o. Și așa că, în linii mari, viaţa și‑a urmat cursul.

Poate că poate să vină mai rău, poate că într‑o zi totuși va mai ieși soarele. Trăim în speranţa că acuma schimbarea asta în ţara noastră... o să fie bine, cel puţin așa gândesc eu, că vor face mai mult pentru oameni, cum se și arată la conducătorii noștri și ar fi frumos din partea lor să se gândească la cei săraci, că foarte multă lume s‑a îmbogăţit peste noapte. Nu se știe motivul, vedeţi, îi foarte multă mizerie și fraudă și corupţie în ţara noastră. Deci eu, ca evreică, eu nu pot să spun, sunt foarte credincioasă și cred mult nu numai în legea mea, în general, pentru că acuma să mai vorbim și așa : când este o sărbătoare la români, eu o sărbătoresc de dragul soţului meu și în general toate sărbătorile îmi plac, nu ţin numai a mea și nu știu ce, le ţin pe toate, pentru că noi am fost așa, o corcitură.

Ce aș putea să vă mai spun ? Ar fi multe, foarte multe de spus. Fraţii mei, majoritatea din ei, au avut funcţii destul de mari, au avut și pregătire pe undeva, dar soarta ne‑a despărţit. Eu tot la asta mă gândesc, că n‑am urmași, îmi pare foarte rău că n‑am copii și puteam poate să fac, dar anumite chestii m‑au reţinut. Eu am fost o fire sen­sibilă și am crescut așa, brusc, și mi‑au interzis multe lucruri, chiar medicii.