Eu, fiind în vârstă ? asta îţi spun așa, ca încheiere ?, mi‑am făcut rost de tarieham, deci haine de mort, mi‑am luat și lada, care se găsește în sinagogă cu numele meu și cu asta, și locul. Deci astea mi le‑am plătit, deci cu asta eu nu vreau să fac probleme lu? soţul meu și vreau să fiu înmormântată lângă părinţii mei. Asta a fost dorinţa mea. La noi... pentru că acum eu îţi dau un mic interviu, eu vreau să spun, ca să știe și alţii, că foarte multă lume e foarte mult derutată, că spune că evreii sunt puși numai într‑un cearșaf. Nu‑i adevărat ! Pentru că sora mea, Dumnezeu s‑o ierte, ea‑i moartă de opt ani, ea și‑a făcut la comandă : fustă plisată, bluză... șorţ, bonetă, batistă, deci astea toate le ai și, bineînţeles, și cearșaful ăla care se pune în sicriu, adică în lada respectivă, și după aceea ești îmbrăcată complet. Bine, și ciorapii albi, ăia tot tu trebuie să ţi‑i cumperi, deci totul este cumpărat, nu este nimic dăruit de la nimenea, nimic. Numai nu este, vreau să zic, cum unii au impresia, că dacă ești evreu ești numai în pielea goală, băgat într‑un cearșaf și învăluit. E foarte greșită credinţa asta, pentru că la noi nimenea, dar nimenea nu face așa ; o fi poate în alte religii sau în alte ţări că se procedează așa, dar la noi nu.

Eram mulţi și era foarte frumoasă viaţa, tinereţea mea? mi‑a plăcut. Și ce mi‑a plăcut mai mult pe vremea mea e că am avut foarte multe prietene. Dacă mă duc acuma pe stradă, mai rar întâlnesc, majo­ritatea sunt morţi sau sunt plecaţi din ţară. Ne‑am împrăștiat, nici nu mai știu : Canada, Germania, America, sunt pretutindeni, care cum. Și care cum au avut posibilitatea s‑au dus, și mai am avut multe prietene care erau românce și foarte bine m‑am împăcat și m‑am înţeles și au plecat din Reșiţa, s‑au mutat multe.