Mă numesc Illes Sidonia. M‑am născut în orașul Satu Mare, în
10 ianuarie 1919. Părinţii mei au fost evrei religioși, cinstiţi și săraci. Am fost patru fraţi, adică încă o soră și doi fraţi. Fiindcă am fost săraci, am căutat să câștig ca să ajut familia. Am plecat astfel la București în căutare de lucru. La București am lucrat în diferite locuri, unde am fost angajată ca muncitoare.

Între timp a intervenit rasismul și peste tot s‑a căutat să se scape de evrei, într‑atât că am fost și eu urmărită.

Tot în acea perioadă, părinţii mei au fost deportaţi la Auschwitz, unde au fost gazaţi. Părinţii, fraţii și cincizeci și două de persoane din familia mea...

Părinţii mei s‑au numit Katz, Moise și Bella (născută Moscovici). Exact, nu știu în ce an erau născuţi. Ei n‑au reușit să trăiască mai mult, fiindcă între ?40 și ?44 au fost duși la Auschwitz, unde au fost gazaţi.

Eu am rămas în viaţă datorită plecării mele din ţară, fiindcă am fost urmărită rasial de către poliţie. Am plecat în U.R.S.S. Atuncea era liberă trecerea și am plecat ca să‑mi salvez viaţa.

Am trăit în U.R.S.S. în multe locuri, fiindcă a început războiul și atunci noi ne‑am evacuat mai departe și am ajuns până la Uzbekistan. Am trăit acolo până la sfârșitul războiului, în colhoz, în orașul Samarkand.

După ce s‑a terminat războiul, am început să mă interesez dacă a rămas cineva în viaţă din familia mea și am aflat atuncea de o soră a mamei, care a fost și ea dusă la Auschwitz și care a scăpat de‑acolo. Această mătușă m‑a înștiinţat că toată familia a fost nimicită.

Când s‑a terminat războiul m‑am evacuat la Cernăuţi, unde m‑am căsă­torit în ?47 și am avut un copil. Soţul meu s‑a numit Illes Francisc.

În ?50 am născut un băiat și de‑atuncea am început să luptăm ca să ne repatriem în ţară, dar n‑a fost așa de ușor, ci foarte greu am reușit să venim înapoi, fiindcă nu ne‑au lăsat de acolo. Până ce, în sfârșit, în ?55, am reușit să ne întoarcem în ţară... Copilul a crescut, el se numea tot Illes Francisc.

...Anul trecut [în 1998 ? n.n.] a murit băiatul, și după zece luni a murit soţul, iar eu sunt acuma absolut singură. Cu pensia asta mică...

(Cum se numeau fraţii și surorile dvs. ?)Unu? din fraţii mei se numea Sigmund, celălalt Eugen, iar sora mea Rashel. Ei erau mai mici, eu eram cea mai mare. Și toţi au fost duși la Auschwitz, și nimeni n‑a mai rămas dintre ei.

(Din Satu Mare au fost luaţi ?)Da, că atuncea a aparţinut Ungariei. Eu sunt în viaţă datorită faptului că în timpul acela am plecat.
Și pentru că am plecat, nu primesc nici un ajutor. Altfel aș fi primit, așa cum primesc mulţi alţii, dar dacă aș fi rămas, aș fi avut soarta fraţilor mei.

(Aţi mai primit vreo știre de la ei în acea perioadă ?) Nu, n‑am știut nimic. Eu am tot dat în ziare anunţuri, din Uzbekistan, ca să aflu ceva despre ei.

Mătușa mea, care s‑a întors de la Auschwitz și care rămăsese în viaţă, mi‑a scris că toată familia a fost arsă. Ea a fost între cei mai tineri, fiindcă bunica mea a avut mulţi copii, și ea a rămas în viaţă.