Cele ce urmează se întemeiază pe o cercetare de teren de mai mult de un deceniu. Ea s-a bazat pe alcătuirea unei arhive de istorie orală care să pună în evidenţă, pe de o parte, traumele suferite de oameni și comunităţi în regimul comunist și felul în care aceștia / acestea le-au făcut faţă. Pe de altă parte,  interviurile de istorie orală pe care le-am realizat singură ( începând din 1991) sau în echipă ( începând din 1997 la Fundaţia ? A Treia Europă ? cu o echipă interdisciplinară de tineri, pe care am coordonat-o )  au urmărit ca, prin înregistrarea de povestiri  ale  vieţii, să creeze o bază de date utilă cercetătorilor din știinţele sociale ( arhiva conţine peste 500 de ore de înregistrare)  interesaţi de teme specifice profesiunii lor, cum ar fi : istoria și sociologia familiei, istoria educaţiei, raporturile generaţionale, relaţiile de gen, limbajul oral, istoria și sociologia comunităţilor, antroplogia memoriei. Am enumerat doar câteva  dintre aceste teme.

In ultimii ani,  atenţia noastră s-a concentrat pe reprezentarea în arhivă a tuturor etniilor care au trăit în Banat, atât în zona rurală cât și în cea urbană, pe surprinderea -   prin persoanele  alese pentru interviu -  a  diferenţelor de generaţii, de sex, de ordin social, religios, lingvistic  și a fenomenelor de interculturalitate.

Intr-un timp secund, arhiva a fost utilizată pentru a transmite mai departe, spre un public mai larg, prin editarea unor volume de povestiri ale vieţii[1] o parte din informaţiile care ar putea fi utile societăţii civile pentru a-și întări solidaritatea în jurul unei memorii împărtășite, pentru a cunoaște mai bine o istorie   de obicei ignorată  ( cea a vieţii oamenilor obișnuiţi, a vieţii cotidiene, a sensibilităţilor, atitudinilor, opiniilor, reprezentărilor) și a deveni mai sensibilă la diversitate sub formele în care o poveste a vieţii o poate face perceptibilă.

Nu în ultimul rînd, am încercat să analizăm materialul arhivat și să elaborăm mici studii pentru a semnala unele subiecte interesante pentru cercetător, care pot constitui obiectul unor aprofundări. O parte dintre ele au fost publicate sub formă de prefeţe sau postfeţe în volumele pe care le-am editat, altele au apărut în reviste de specialitate. Sub rubica Pro Memoria, revista ?Orizont? a preluat spre publicare texte, fotografii din arhiva Fundaţiei și a adus la cunoștinţa publicului proiectele în care am fost angajaţi.Una din temele de studiu care a stat constant în atenţia noastră, a fost cea a producerii discursurilor memoriei, a rolului și funcţiilor pe care ele le au într-o societate, din punct de vedere al formării opiniilor, al modelării comportamentelor și al comunicării valorilor.

 In cercetarea de teren pe care am întreprins-o în ultimii zece ani asupra memoriei diferitelor comunităţi din Banat, am putut constata adesea importanţa pe care memoria  o are în explorarea și uneori în definirea sau redefinirea identităţii individuale și de grup. Examinarea relaţiei dintrte memorie și identitate într-un spaţiu intercultural -  cum ne-am obișnuit să considerăm spaţiul bănăţean -  ne obligă să  examinăm categoriile în funcţie de care e gîndită sau imaginată diferenţa culturală. Apartenenţa etnică nu e singura care intră în joc în astfel de cazuri. Relaţia între etnic, social, politic și religios pe de o parte și cea dintre etnic și  apartenenţa locală ( un loc de naștere sau cel în care individul și-a petrecut o mare parte din viaţă sau o parte importantă a acesteia), regională  sau naţională pe de alta ( relaţie a cărei relevanţă crește în contextul integrării europene) sunt azi elemente cheie ale unei analize care percepe identitatea sub aspectele ei dinamice și in funcţie de contexte istorice precise.

Cel în care ne-am construit terenul și implicit cel în care comunicăm rezultatele cercetării este un context  caracterizat din punct de vedere politic prin transformări majore cu consecinţe importante pe plan cultural. Intrebarea este cum s-a redefinit acest context după 1989, având în vedere că regimul comunist a făcut tot ce e posibil ca să reprime diferenţele și dreptul lor de a se afirma. Politica dusă de regimul comunist în privinţa minorităţilor de orice tip a fost întotdeauna ambiguă, duplicitară, redusă uneori la un activism cultural superficial, la o reprezentativitate decorativă. Manipulată politic, problema etnică sau rasială a fost  generatoare  de vrajbă, încordare și tragedii în anii dictaturilor succesive - de tip fascist sau comunist - pe care România le-a traversat.