Pe bunica nu o puteam suferi, o sâcâiam des, motiv pentru care mama mă pocnea. Când părinţii nu erau acasă, îmi ciupeam fraţii și surorile, bunica le lua apărarea, iar eu eram băiatul cel rău. Când fratele meu mai mic, Walter, mânca prea multe mere sau cădea de pe scară, tot eu eram vinovat; mama îmi aplica pedepse pocnindu-mă, dar niciodată în cap sau pe spinare.

Edith Simon n. Metz            De la vârsta de opt ani îmi petreceam vacanţele muncind. Lucram cu hărnicie la culesul fructelor, la adunatul fânului, astfel că uneori mă trezeam la ora trei dimineaţa. La zece ani puteam încărca fânul și fructele în căruţe. Am învăţat foarte repede să conduc trăsura și să călăresc, astfel că la zece ani mă puteam deplasa cu trăsura la Mühlbach, singur și uneori chiar în goana cailor. Odată l-am condus pe tata la Sibiu și am făcut cursa în 5 ore în loc de 7, fără repaus. Tata a cumpărau prima batoză cu cai și astfel plăcerea mea cea mai mare era ca împreună cu fratele meu, Hermann, fiecare călare pe câte un cal, să-i conducem pe aceștia în alergarea lor în cerc.

            Mă pricepeam să sap grădina cu hârleţul, să seamăn și să plantez, iar toamna să culeg roadele. Au existat și mici accidente de muncă în care eu eram vinovatul! Ca să nu fiu pedepsit mă urcam într-un plop!

            Ajunsesem să avem mulţi porci și la un moment dat, două sute de oi pe care le păzeam cu mare bucurie pe dealul din spatele casei. Când eram întrebat ce doresc să devin, răspundeam pe loc ? porcar șef (Sweinehirtmajor) și iată că soarta m-a făcut maior, având adesea de lucru cu porci pe două picioare.

            În negoţul cu vinuri am învăţat atâtea de la bunicul, încât atunci când el a murit am condus acest negoţ singur, ajutat de fratele meu, Hermann. Aveam de lucru mai ales în vacanţele de Crăciun, în cele de Paște, cât și vara. Când bătrâna clădire cu pivniţa de vinuri s-a deteriorat, mișunau șobolanii. Am încercat multe ?metode? de a-i stârpi (am agăţat de gâtul unui șobolan un clopoţel pentru a-i speria pe ceilalţi ? dar fără rezultat!). Atunci le-am dat foc introducând în orificii petrol, iar metoda eficientă a fost un eveniment!

            În Kelling există o cetate veche încă de pe vremea turcilor[1], unde familiile își aveau fiecare camera și cămara de slănină. Pe timpul meu, familiile mai foloseau că