În anul 1956, la declanșarea revoluţiei din Ungaria, au avut loc o serie de emisiuni la radio. La Timișoara se ascultau posturile maghiare și era destul de impresionant să auzi cum anunţau că trupele rusești atacă Budapesta și cereau ajutor, chemau toate naţiunile, că sunt atacaţi?  Era și discursul lui Nagy Imre? Aveam colegi maghiari care ne traduceau? În faţa căminului se aduna foarte multă lume?

Pe fondul acestor mișcări, studenţii? că Timișoara a fost leagănul mai multor mișcări revoluţionare; la Timișoara a mai fost o manifestaţie de ziua regelui Mihai, apoi a mai fost o revoltă studenţească cu ocazia introducerii prezenţei obligatorii? Deci, Timișoara, fiind un oraș mai la graniţă, era un oraș mai cosmopolit și pe fondul acestor nemulţumiri, cadrele didactice au hotărât să ne ?lămurească? pe la seminarii. De exemplu, Rosinger, care avea ceva funcţii pe la partid? Încercau să ne lămurească dar foarte stângaci?

S-a hotărât să se facă o ședinţă mai mare în care să se lămurească toate aceste probleme. Această ședinţă s-a convocat în 30 octombrie 1956, iniţial în sala 115 la care au participat studenţi din toţi anii.

A început o discuţie foarte aprinsă? De ce nu ne exploatăm noi bogăţiile noastre, de ce mâncăm mămăligă într-o ţară așa de bogată ? că mâncarea era foarte slabă la cantină, asta e realitatea, și de două sau trei pe săptămână ne dădea mămăligă. Baghiu și Stanca erau șefii de organizaţie UTM și afirmau că se scrie una și se face alta? că nu se spune realitatea.

Sala s-a umplut, că veneau încontinuu studenţi de la alte facultăţi și s-a hotărât să se mute lumea la cantină, unde era spaţiu mai mare.

Eu eram în anul cinci la Mecano-Energetică. Aveam examene de sfârșit de an și lucram la niște proiecte? Locuiam în oraș, dar mergeam des la colegii mei care erau cazaţi în cămin fiindcă, în general, proiectele noastre erau cam la fel, doar că erau alte date, iar bibliografia era comună. Mergeam în camera de cămin unde locuiau Axente Țerbea, Valentin Rusu și Ioan Petca? De la ei am aflat că urma să se ţină ședinţa, că ei s-au tot sfătuit și se zvonea că ar avea și consimţământul unora din Comitetul Central care văd cu ochi buni mișcările astea de reînnoire.

Deci, am știut de la colegi de convocarea ședinţei. În momentul când Muţiu se ducea să anunţe pe cei din anul I de la Mecanică de ședinţă, a spus: ?Haideţi unul cu mine. Ce, vă e frică?? Atunci m-am dus eu cu el. Am ajuns într-o pauză, și Caius Muţiu a început să le spună că, întrucât sunt multe frământări și nelămuriri, s-a hotărât să se ţină o ședinţă, unde vor veni reprezentanţi ai Ministerului și se vor lămuri aceste probleme și a spus și de sala 115? În momentul când vorbea, s-a înecat și a început să tușească. Atunci am început eu să vorbesc eu în continuare și am mai scris și pe tablă, ca să fie clar, să știe tot românul: Sala 115 și ora 14.

Ședinţa probabil v-a fost descrisă? A fost un ?rechizitoriu?, care merita să fie înregistrat. Au luat cuvântul mai mulţi. Au întrebat unii: Ce caută trupele sovietice la noi, că doar nu suntem sub ocupaţie? Rusu Valentin, care era chiar lângă mine, basarabean de origine, a întrebat de ce stau trupele sovietice la noi fiindcă noi ne putem apăra ţara. Toată lumea a aplaudat!

Ulterior, în actele de acuzare, mie mi s-a imputat că am știut de ședinţă și nu am spus nimic[2] și că aș fi incitat la problema în legătură cu Uniunea Sovietică. Punctul culminant a fost atunci când Octavian Vulpe, student la Medicină s-a ridicat pe un scaun și a spus: ?Jurăm să fim alături de studenţii de la Mecanică!?.

S-a iscat un vacarm atunci când s-au observat unii civili printre noi și se spunea că, deși suntem un tineret educat în spiritul marxismului, totuși sunt printre noi securiști care ne spionează? Ședinţa s-a prelungit foarte mult, lumea era foarte agitată, sala arhiplină și se striga: ?Afară cu trupele sovietice!?, ?Liberate!?? Cineva a spus să păstrăm un moment de reculegere pentru cei care au murit la Budapesta. S-a spus: ?Ridicaţi-vă în picioare!?. Erau acolo și reprezentanţi ai partidului și nu prea voiau să se ridice? Când am ieșit din sala 115 și ne-am îndreptat spre cantină l-am văzut pe șeful catedrei de Știinţe Sociale că a ieșit afară și cred că el a anunţat securitatea fiindcă în timpul ședinţei complexul studenţesc a fost înconjurat de trupe?

După ce au plecat cei din Comitetul Central s-a creat un Comitet, s-a hotărât să se creeze un ziar pentru a se scrie numai despre problemele studenţești, o tipografie? Deodată, au apărut niște camioane militare și au intrat niște ofiţeri care au urcat pe scenă și au întrebat cine a luat cuvântul? ?Acum nu mai vorbiţi nici unul?? Atunci a ieșit Baghiu și apoi, pe rând, ceilalţi. Fiecare încadrat doi soldaţi și dus afară? Valentin Rusu a fost și el  luat, eu i-am dat haina mea, că era îmbrăcat mai subţire?

Apoi au venit din nou și au spus: ?Toată lumea stă pe loc, nu faceţi nici o mișcare greșită! Veţi fi duși într-un loc unde veţi fi triaţi, că poate nu toţi aţi fost de părerea asta sau aţi fost induși în eroare.? Să ne conformăm, că altfel au ordin să tragă, să nu ne opunem. 

Eram ca în lagăr!

I-au scos și pe cei din cămine și ne-au dus la Becicherec-Mic unde erau niște căzărmi militare, niște barăci lungi, cu paturi suprapuse, cu grupul sanitar în capăt. La fiecare colţ era câte un soldat cu mitralieră. Nu aveam voie să ieșim... Eram ca în lagăr!

La capătul fiecărei barăci erau anchetatori veniţi de la București. Ieșeai cu buletinul și te întrebau: ?Îl cunoști pe cutare??- ?Îl cunosc numai că am fost la ședinţă??. Ne-au dat niște hârtii să semnăm că ne desolidarizăm de cei care au făcut ședinţa și înfierăm? Și am semnat ca Bulă! A semnat toată lumea că, dacă nu semnai, te luau de atunci!...

M-am întors acasă. Eu stăteam pe strada Oleg Koșevoi, împreună cu un fotbalist. După vreo două săptămâni, în noaptea de 14 noiembrie, pe la unu jumătate ? o lanternă în ochi! M-am trezit zăpăcit? Camera era plină de securiști care ne-au luat la întrebări. Noi aveam un aparat de radio? s-au dus să se uite dacă e pe Europa Liberă sau pe ce post este?Au răsfoit cărţile, au crezut că găsesc cine știe ce? În camera aceea se mai perindaseră studenţi și rămăseseră de la ei o mulţime de cărţi de marxism subliniate...

Mi-au spus să mă duc cu ei. Colegul meu, fotbalistul mi-a dat un trening de-al lui... În seara aceea au luat pe mai mulţi colegi din cămin? Pe mine m-au introdus în mașina securităţii care aștepta la ușă, mi-au pus niște ochelari ca de sudură, dar cu tablă, și ne-au dus la Securitate, acolo pe strada Loga. La subsol era un ofiţer căruia i-am dat actele și tot ce aveam în buzunare? A făcut un proces-verbal. Mi-a spus să-mi scot șireturile de la pantofi, cureaua? Am întrebat: ?Ce, credeţi că mă spânzur? Nu mă spânzur!?. - ?Așa e ordinul.?

M-au introdus într-o celulă, celula nr.3... Era o celulă îngustă, patul era de lemn, o saltea și o pătură. Deasupra vizetei era un bec care ardea tot timpul? Regulamentul spunea că nu aveai voie să stai pe pat?

Nu am fost bătut, însă caraliii? Unul dintre ei era mai răutăcios și, când te întorceai de la anchetă, te mai izbea de pereţi? Eu, când am văzut cum făcea, mă făceam că mă împiedic și îl călcam tare pe cizmă, și atunci nu mă mai izbea așa, mă lăsa în pace?Mai auzeam câteodată când ţipau unii. Probabil erau bătuţi?

La anchetă am nimerit la un ofiţer mai tânăr, maghiar mă acuza că eu cu Valentin Rusu? Dar cum știam că era o chestie gravă cu trupele sovietice, spuneam că nu îmi amintesc? Eu știam de la colegul cu care eram stăteam în gazdă că bunicul său îi zisese odată că, potrivit legii internaţionale, poţi spune: ?Nu îmi amintesc?, adică să spui că ești amnezic.  Dar ofiţerul insista și îmi spunea că, dacă nu spun, îl aduce ca martor pe Rusu și atunci va fi mai grav. Atunci am întrebat: ?Sunteţi de acord să spun ce am crezut eu? Nu îmi amintesc de asta, dar pot să scriu ce am crezut eu.? A fost de acord și i-am spus că m-am gândit de ce nu e și la noi ca în Iugoslavia, tot ţară socialistă? și de ce mai stau trupele sovietice la noi, că ei ar putea avea încredere în noi, din moment ce organizarea statului era tot socialistă. El nu a fost de acord să scriu eu? E adevărat că scria caligrafic, dar adăuga mereu ?actele dușmănoase? și tot limbajul acela, iar eu trebuia să semnez pe fiecare pagină. I-am spus și că am fost cu Muţiu să anunţăm colegii, și poate că asta i-a făcut să creadă că sunt sincer. De fapt, atunci în camera de cămin, colegii m-au întrebat dacă sunt de acord să facem o ședinţă și să demonstrăm pe stradă. Cineva a spus: ?Dar dacă trage în noi??. - ?Păi, am spus, mergem împreună!?.

 Tot timpul ni se spunea că am participat la o adunare ilegală

 A venit și ziua procesului. Ne-au spus: ?Pregătiţi-vă de nuntă!?. Ne-au tuns, ne-au bărbierit... Am fost dus la proces împreună cu Petca, legat cu cătușe de el. Ne-au dus cu duba și ne-au dat jos în faţa Tribunalului. Mergeam așa, câte doi, legaţi cu cătușe unul de altul. Vedeam lumea și studenţii care erau mai departe, cam la vreo cincizeci de metri, și ne făceau cu mâna.

Avocatului îi spusesem că doresc un martor care să confirme că eu nu am luat cuvântul la această ședinţă. L-a adus pe un fost coleg de liceu, Constantin Olaru, care era student la Chimie cu care am vorbit înainte de proces în prezenţa unui securist.

Când a fost rândul meu să vorbesc la proces, un maior de-acolo mă întreba dacă am considerat adunarea legală sau ilegală... Tot timpul se spunea că am participat la o adunare ilegală. Eu am spus că nu am gândit nici un moment că această adunare e ilegală din moment ce erau prezenţi acolo reprezentanţii statului. Atunci maiorul a spus: ?Consemnează.? Ultimul cuvânt al meu la proces a fost să nu fim încadraţi ca fiind împotriva regimului, ci ca o deviaţie poate naţionalistă, dar nu suntem împotriva socialismului și maiorul a spus din nou: ?Consemnează.?

La proces a fost taică-meu și fratele meu. Fratele meu a fost student și el la Matematică și, după aceea am aflat că și el a făcut ceva scandal și apoi, de frică, după ce m-a arestat pe mine, nu s-a mai dus la facultate[3], iar taică-meu era la Sibiu protopop și l-au schimbat?



[1] Interviul cu Valentin Radu, născut la 17 septembrie 1934, în regiunea Stalin (jud. Covasna), a fost realizat la Sibiu, la 11 aprilie 2003.

[2] Denunţul nu numai că era încurajat de sistemul juridic comunist, dar omisiunea denunţării constituia o infracţiune prevăzută și pedepsită de Codul penal. Astfel, art. 228, titlul I c.p. prevedea: ?Acela care, având cunoștinţă despre un complot sau despre pregătirea crimei prevăzută de art. 207, când era încă în timpul de a se împiedica consumarea faptului, comite delictul de omisiune a denunţării complotului și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 2 ani?. Art. 207, menţionat mai sus, făcea referire la săvârșirea de acte violente în scopul de a schimba forma constituţională a Republicii Populare Române și instigarea locuitorilor pentru ?a se ridica în contra puterilor constituţionale ale Republicii? pedepsite cu detenţie grea de la 5 la 10 ani și degradare civică de la 3 la 5 ani. (Nota mea: Mihaela Sitariu.)  

 

[3] Gelu Radu, fratele lui Valentin Radu, a fost trecut ulterior pe o listă de studenţi, exmatriculat fiind pentru numărul mare de absenţe nemotivate. Valentin Radu a făcut parte din cel de-al doilea grup de studenţi, care au fost condamnaţi la pedepse mai mici decât capii mișcării studenţești, judecaţi în primul lot. Valentin Rusu, care a cerut ieșirea trupelor sovietice din ţară, a fost condamnat la 7 ani închisoare. În comparaţie cu el, pedeapsa stabilită pentru Valentin Radu a fost mult mai mică: șase luni închisoare corecţională. Consecinţele condamnării s-au făcut simţite însă în tot restul anilor până la revoluţia din decembrie 1989.