Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept
[De exemplu la fabrica de confecţii.] Făceam plan şi depăşeam şi planu’. Se lucra după normă, ştiţi, câte gulere faci, câte fuste faci. În perioada aceea făceam indispensabili pentru militari. Găseau ei nod în papură! Cereau patru împunsături pe centimetru. Păi, cum să lucrezi [aşa] la producţie? Maşina de cusut merge cu 4000 de turaţii pe minut! Să mai şi numeri… Atâta mizerie făceau. Şi deosebită ură aveau pe noi că suntem în avans. La mine, că eram maistru, [dacă] avea cineva nevoie să se ducă să-şi spele rufele – că la noi uzina [electrică, n.n.] mergea în timpu’ cât lucrau fabricile – eu îi dădeam voie. Întrebam fetele: „Da, dăm voie, o să asiguraţi planu’ ei, cota ei*” Unii ziceau da, unii nu. Îi dădeam voie. Dar mergea treaba. Eu n-am fost niciodată criticată că n-am putut să fac planu’.
Şi câteva luni au venit, au văzut ei că noi avem produsu’ pe mese. Cum făceam? Luna asta lucrez pentru luna viitoare, ştiţi? Era foarte bună metoda asta! Şi m-au verificat şi m-au găsit cu avans pentru luna viitoare. Şi mi-au mărit normele, mi-au mărit planu’, m-au sancţionat, nu mi-au dat salariu’ întreg trei luni! Că am muncit mai mult!
S-a întâmplat de am venit aici, la Constanţa. Până ne-au ajuns bagajele, pe parchet am dormit. Am întins şubele cu care am venit, am dormit aşa vreo săptămână. Au venit bagajele noastre, ne-am aranjat, şi bărbată-miu s-a dus în Turnu Severin ca să deconteze banii de voagoane [pentru transportul feroviar de la Orşova la Constanţa, n.n.]. S-a dus şi acolo bărbată-miu zice: „Puţini bani, decontarea asta! Foarte puţini!” Că n-au dat cât a plătit. „E, ce mai vrei, zice ăla, banii de la A.D.A.S. au fost! Ăsta-i A.D.A.S.-u’, mic!” Când a auzit bărbată-miu că el, preşedinte de sfat [popular], n-a ştiut de problema asta! Atât de şnapani au fost, că n-au spus nici la bărbată-miu, ca preşedinte! Vine acasă şi-mi spune: „Mă, Neriman, ştii ce-am auzit? Pe noi ne-a plătit A.D.A.S.-u’, nu ne-a plătit la suma Hidrocentralei, din [banii] ăştia care au venit!” Auzisem că uniunea de acolo, din America, a trimis pentru noi nişte bani la partid, să ne despăgubească. Ne-a plătit de la A.D.A.S. şi ne-a închis gura. „Ce să facem?” „Ce să mai facem? Taci din gură că se urcă ăştia pe capul nostru… Ce, vrei să mă vezi după gratii?” Am tăcut din gură, n-am mai zis nimic!
Uite, Sifedin n-a fost mulţumit de suma pe care i-a dat-o lui. Casă mare, sănătoasă, frumoasă, elegantă a fost. S-a dus până în Bucureşti, a ştiut el unde să se ducă, şi s-a judecat cu partidele lor, cu echipa lor. Şi, când iese, unul de la uşă îi zice: „Băi, şterge-o tu frumos! Repede şterge-o! Că încă eşti cetăţean român, că de nu, te luăm de mâini şi de picioare!” Săracu’ a venit într-un suflet acasă. Şi în 24 de ore a plecat la turci! Nici n-a putut să-şi ia rămas bun de la toată lumea, a plecat! S-a dus, bietu’ om! N-a mai cerut niciun ban! A plecat. Aşa ne-au făcut ăştia! [pag. 135-136]