Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina (episoduri tragice şi comice din captivitate) – Memorii de război

În dreptul unei spărturi deschise-n mal de îngustimea unui drum de căruţe, câteva gloanţe de la bulgari, trase pieziş, de sus în jos, şuieră pe lângă mine şi se înfig în apă. Patru morţi înşiraţi simetric pe o singură linie, în dreptul aceleiaşi spărturi, îmi arată c-au mai venit şi alte gloanţe, tot pe-aici, nimerind din plin… Mai încolo, trăsnetul unei explozii stridente, apropiate, mă ajunge de la spate ca o lovitură de pumn. Întorc capul: un cal de la căruţa pe lângă care am trecut cu un minut înainte a izbit pe semne cu potcoava o granată îngropată în nisip. Explozia a sfărâmat partea dinainte a căruţei, a omorât amândoi caii şi cărăuşul…

Aşa e acum. Viaţa fiecăruia ţine de un singur pas, de un simplu gest pe care l-ai făcut fără să ştii, cu gândul aiurea. Neprevăzutul te învăluie mai de-aproape în pânza lui cenuşie, îţi atinge cu ea genele. Altădată aveai iluzia că poţi privi limpede prin clipa care vine; acum nu se mai vede nimic, nici înainte, nici îndărăt. Trecutul s-a isprăvit şi viitorul n-a început încă. Trăim ceasul nesigur între două hotare, când vremea însăşi parcă s-a oprit din loc, rotindu-se ca apa într-o bulboană. În această demenţă a realităţii, care răstoarnă obişnuinţe milenare şi destramă totul de dinăuntru, ca un cataclism de ordin chimic, cei mai slabi de înger îşi pierd mintea. Instinctul de conservare slăbeşte şi orice simţ de solidaritate umană dispare fără urmă. Nimeni nu mai dă ajutor, nimănui. Până mai adineaori, strigătele de pierzanie ale  celor ce se înecau, în loc să trezească în cei rămaşi pe uscat o pornire mai omenoasă, îi făceau pe unii dintre spectatori să glumească pe socoteala lor şi să râdă-n hohot, ca la panoramă.

Moartea se plimbă printre noi cu mâinile la spate; se distrează după ospăţul cel mare ca o curtezană sătulă, apucând ici-colo o nouă victimă, pe ales. De la grămada de cadavre zdrobite în picioare lângă pontonul de sus, unde soldaţi în panică au dat năvală omorând în câteva minute toţi răniţii aduşi acolo pe targă – şi până aici, spre Kosui Bulgar, tot malul ape e semănat cu morţi şi răniţi în agonie. Şi valurile Dunării poartă mereu la vale tot alte şi alte cadavre, aduse din sus, dinspre oraş.[pag. 74-75]